Italia dă startul degringoladei europene?

300

Eșecul referendumului italian cu privire la reforma constituţională este posibil să afecteze întreaga Europă. Oponenţii reformei au învins în urma unui vot mai degrabă emoţional, sugerând că viitorul va fi marcat de multe surprize.

UE se adâncește în actuala criză de identitate, crede Bernd Riegert, jurnalist DW. În urma referendumului din Peninsulă, Matteo Renzi devine al doilea șef de guvern din UE care demisionează după pierderea unui referendum. David Cameron a dat, nu cu mult timp în urmă, startul. „Renzi a fost trimis la plimbare de cei revoltaţi, de cei frustraţi, de cei dependenţi, de mulţi alţii care au avut de profitat de sistemul parţial corupt din Italia”, comentează jurnalistul german.

Astfel votul italienilor deschide și mai mult porţile Europei în faţa unui val populist, construit pe o suită de nemulţumiri și dorinţe de schimbare. Italia nu este neapărat un caz izolat, cauzele insatisfacţiei populaţiei putând fi întâlnite aproape pretutindeni prin Europa. „Italia are tot ce poate constitui un teren propice pentru populism: stagnare economică, sărăcirea populaţiei, criza clasei de mijloc, confuzie identitară, creșterea ameninţărilor de securitate”, comentează un ziar francez.

Din acest punct de vedere, anul 2017 nu se anunţă deloc liniștit. „Votul italienilor îi ajută pe toţi populiștii din întreaga Europă. Mamma mia!”, își încheie Riegert articolul, după ce a enumerat câteva dintre ţările care pot urma Italiei. Printre ele sunt Olanda, Franţa, chiar și Germania. Aceleași ţări sunt menţionate și într-o analiză CNN, care a încercat o privire de ansamblu asupra posibilelor cauze și efecte ale ascensiunii mișcărilor populiste pe continentul european. Impulsionate de victoria lui Trump, mișcările populiste din Europa sunt la un pas de a rescrie istoria bătrânului continent. Alternativa pentru Germania (AFD) a câștigat deja mult teren cu o platformă naţionalistă. Partidul Independenţei Regatului Unit (UKIP) a fost unul dintre arhitecţii principali ai Brexitului. Frontul Naţional, al lui Le Pen, este pe val în Franţa.

Faptul că Austria a optat pentru un președinte democratic, refuzându-l pe Norbert Hofe, un radical de dreapta, nu ar trebui să fie considerat neapărat un semn al faptului că lucrurile vor merge de la sine pe un făgaș normal. Nu trebuie ignorat faptul că ideile populiste ale lui Hofer l-au dus pe acesta aproape de fotoliul prezidenţial. „Austria a ales siguranţa și a refuzat aventurismul”, rezumă un ziar austriac, citat de RFI.

De altfel, într-o altă analiză, CNN ajunge la concluzia că există diferenţe semnificative între mișcările populiste din fiecare ţară. „Trump, Brexitul și populismul european nu sunt același lucru”, afirmă canalul american. Aceasta ar da o undă de speranţă, în sensul că nu este obligatoriu ca situaţia dintr-o anumită ţară să fie imitată în alta. Cel mai probabil, aceasta îl determină și pe Wolfgang Schaeuble, ministrul de finanţe german, să considere că nu sunt încă motive de panică. „Cred că ar trebui să privim situaţia cu calm. Italienii au decis și trebuie să le respectăm votul. Nu e cazul să vorbim de o criză a zonei euro”, a punctat Schaeuble.

Nici politicienii din vârful administraţiei românești nu par să găsească motive de îngrijorare. România este încă privilegiată, fapt sesizat și de premierul în funcţie, care a afirmat recent că „România este una din rarele ţări din această zonă care nu are încă partide populiste sau extremiste în Parlament și sper să nici nu fie cazul chiar și după aceste alegeri. Asta nu înseamnă că anumite formaţiuni politice nu folosesc abordări populiste, mai ales în campanii electorale”, este părerea lui Cioloș.

Asta nu înseamnă că nu ar trebui să ne întrebăm, „într-un mod foarte pragmatic și realist, unde își au rădăcinile aceste curente populiste”, a continuat premierul. Partea cea mai ciudată este că, totuși, România este ţara europeană cea mai predispusă unui curent populist-autoritar, conform unui studiu desfăşurat de YouGov şi Universitatea din Essex în luna septembrie. Astfel, 82% dintre români împărtăşesc opinii populiste şi autoritare, indiferent de simpatiile politice autohtone. Practic, ţara noastră este prima în topul populismului european, fără ca românii să fie, totuși, antieuropeni. Datele par contradictorii, însă explicaţia este simplă. Fondul există. Probabil nu a apărut încă liderul.