Nu de mult timp a reușit Polonia să scape de „îmbrăţișarea sufocantă a Kremlinului”, iar acum începe să adopte singură măsuri dictatoriale. Președintele ţării, Andrei Duda, a promulgat săptămâna trecută o lege care permite guvernului să numească și să-i revoce din funcţie pe șefii posturilor publice de radio și de televiziune, o mișcare care a fost condamnată atât de presa locală și internaţională, cât și de apărătorii drepturilor omului, drept o mișcare de subminare evidentă a libertăţii presei și a libertăţii de exprimare. Conform The Guardian, majoritatea polonezilor se informează în principal tocmai de la aceste posturi publice, care au fost independente de controlul guvernamental încă de la tranziţia ţării la democraţie.
Mai mult, 5 judecători ai Tribunalului Constituţional polonez care erau numiţi de fostul guvern, condus de partidul Platforma Civică, au fost daţi afară și alţii au fost numiţi în loc, așa-zișii „loialiști” ai noului partid aflat la putere, Lege și Justiţie (PiS). De asemenea, s-au făcut modificări la regulile votului prin care se exprimă tribunalul, astfel încât să fie îngreunată combaterea viitoarelor legi.
Scurtul drum al democraţiei
Deși premierul polonez insistă că nu s-au încălcat normele democratice europene și că democraţia e „bine, mersi!” la ei în ţară, în faţa unor asemenea măsuri este greu să nu ne întrebăm ce se întâmplă de fapt în Polonia. Drept este că naţionaliștii nu au venit la putere de unii singuri, ci printr-un proces democratic și cu susţinerea publicului. Cu toate acestea, s-ar putea ca publicul să fi subestimat intenţiile partidului, având în vedere că încercările de a neutraliza atât mass-media, cât și Curtea Constituţională au generat proteste în stradă, imediat după alegeri.
Atitudinea guvernului naţionalist abia acum începe să transpară și în alte domenii. Într-un interviu pentru ziarul german Bild, noul ministru de externe, Witold Waszczykowski, s-a exprimat împotriva unei „slăbiciuni” a fostului guvern pentru cicliști, pentru vegetarieni și pentru alte soiuri de „importuri vestice”. „Fostul guvern a avut un program de stânga. Era ca și cum lumea s-ar fi potrivit pe un model marxist care trebuia automat să o dezvolte într-o singură direcţie – o nouă mixtură de culturi și rase, o lume formată din cicliști și vegetarieni, care folosesc doar energie verde și care luptă împotriva tuturor formelor de religie”, a declarat ministrul, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă, în accepţiunea noii guvernări, schimbarea politică trebuie realizată împreună cu o întoarcere la „origini”, la combustibili fosili, la o dietă „tradiţională”, pe bază de carne, și, de ce nu, la o religie de stat.
Forţa care a tras politica spre o asemenea viziune de dreapta nu este președintele sau premierul, ci Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege şi Justiţie și care este fratele geamăn al fostului preşedinte al Poloniei. Acesta a murit într-un accident aviatic în Rusia, în 2010, accident despre care încă se crede că a fost pus la cale de ruși. Jaroslaw este unul dintre cei mai proeminenţi politicieni polonezi, văzut de o majoritate catolică (susţinătorii PiS tind să fie religioși, săraci, în vârstă) ca apărător al valorilor tradiţionale și naţionale.
Ce poate și ce nu poate să facă UE
În vederea limitării unor politici cu tente dictatoriale, Comisia Europeană a pornit un mecanism de apărare a statului de drept, pentru prima dată de la crearea lui, în 2014, după ce Bruxelles-ul a fost criticat pentru că nu a avut nicio reacţie daţă de derapajele evidente ale Ungariei de la normele democratice europene, explică The Guardian. Astfel, pe 13 ianuarie Comisia Europeană a decis demararea unui proces de investigare a legilor controversate adoptate de Polonia. „Scopul acestei decizii este acela de a clarifica lucrurile într-o manieră obiectivă, de a evalua situaţia în profunzime și de a porni un dialog cu autorităţile poloneze fără a ne gândi deja la viitorii pași”, a declarat vicepreședintele CE.
Decizia CE a fost lăudată de Amnesty International ca „un pas important pentru susţinerea drepturilor omului în regiune”, dar Polonia a ripostat cerând Bruxelles-ului să „exercite mai multă cumpătare în avertizările și indicaţiile date parlamentului și guvernului unei ţări suverane și democratice, în ciuda diferenţelor ideologice care ar putea exista între părţi”, CE fiind acuzată că face o politică de stânga. Remarca este utilă. Până la urmă, care este mandatul Uniunii Europene în cazul ţărilor membre care își aleg democratic să se întoarcă la o politică naţionalistă, ce inevitabil va rezulta în astfel de reforme? Trebuie menţinut un echilibru democratic, atât în politicile fiecărui stat, cât și în măsurile administrate de CE ca răspuns la acele politici. Comisia Europeană poate și trebuie să contribuie la menţinerea acestui echilibru, prin vizarea derapajelor și măsurilor nedemocratice, dar în același timp trebuie să aibă intervenţii stricte și să nu impună o anumită filosofie politică, fie ea de stânga sau de dreapta.
Conform procedurii pusă la punct în 2014, Bruxelles-ul are ca opţiune finală să suspende drepturile de vot ale unui stat membru și să blocheze accesul la fondurile europene, dar asta în cazul descoperirii unei „ameninţări sistematice” a principiilor democratice în statul cu pricina. În concluzie, prima variantă este ca totul să se termine cu o admonestare publică a Poloniei fără niciun alt fel de repercusiuni dacă problemele sunt reglementate. Dacă nu, o a doua variantă este ameninţarea cu sancţiuni economice sau chiar impunerea lor, iar ultima variantă, cea privind suspendarea drepturilor de vot, este practic imposibilă, pentru că decizia trebuie luată în unanimitate de către statele membre UE, iar Victor Orban a declarat deja că se va opune unei astfel de măsuri. În acest moment, soluţiile pe care le găsesc cei care trebuie să menţină Europa unită pot să ducă la transformarea Poloniei într-o nouă Ungarie în ce privește raportarea la forul european sau pot să ducă doar la o răcire temporară a relaţiilor. Alienarea uneia dintre cele mai mari ţări din Europa nu face parte din interesele Bruxelles-ului, având în vedere că asta ar putea duce la formarea unui nucleu de ţări care împreună să aibă o voce diferită în Europa. Grecia, Ungaria și acum Polonia sunt exemple de ţări care și-au arătat deja intenţia de a-și menţine politicile în faţa uniunii, pe care o percep ca dominată de Germania, cu scopul apărării suveranităţii naţionale. Iar încercările de până acum de a le readuce „în rânduri” nu par să fi reușit, decât să le împingă și mai mult spre extreme.
