2010 ar putea fi cel mai călduros an din istorie

26

    „Acest an are peste 50% șanse să fie cel mai cald din istorie,” a declarat, pentru The Sunday Times, Vicky Pope, directorul cabinetului privind schimbările climatice, din cadrul Biroului de Meteorologie din Marea Britanie. „În Europa a fost o iarnă rece, dar, la nivel global, perioada ianuarie-martie a fost printre primele șapte cele mai călduroase începuturi de an din istorie,” a explicat Pope.    „Temperatura globală medie din ultimele 12 luni a fost cea mai ridicată din ultimele 130 de ani,” a declarat și James Hansen, directorul Institutului Goddard pentru Studii Spaţiale, din cadrul NASA.    Declaraţiile celor doi vin în contextul în care ambele centre de cercetare au anunţat că vor publica, în curând, date care arată că este posibil ca tendinţa de încălzire a temperaturilor să continue pe tot parcursul anului.    Nu doar atmosfera se încălzește ci și suprafaţa apei oceanice. Un studiu al Agenţiei Naţionale de Administrare a Oceanelor și a Atmosferei (SUA), citat de Science Daily, relevă că apa de la suprafaţa oceanelor s-a încălzit considerabil încă din 1993, astfel că energia stocată ar fi suficientă pentru funcţionarea a câte 500 de becuri de 100 de W, pentru fiecare din cele 6,7 miliarde de oameni de pe planetă.    Un astfel de anunţ nu este surprinzător, mai ales după ce, săptămâna trecută, aceeași agenţie informa ca luna aprilie a înregistrat recordul celor mai ridicate temperaturi care au fost consemnate în această perioadă a anului, de la fondarea agenţiei.     Aproape în fiecare lună, anul 2010 a fost frământat de efectele fenomenelor naturale. În ianuarie, cutremurul din Haiti a intrat în topul celor 5 cele mai mortale cutremure. În februarie, în timp ce Olimpiadele de iarnă erau în toi la Vancouver, un alt cutremur devastator zdruncină, de data aceasta, Chile și formează un uriaș tsunami în Pacific. În martie, mormintele de la Kasubi, singurul sit înscris în patrimoniul cultural mondial din Uganda este distrus de foc.

    Până acum însă, luna aprilie este de departe cea mai bogată în evenimente naturale marcante: pe lângă temeperaturile record, oamenii de știinţă au înregistrat și un cutremur cu magnitudinea de 6,9 grade pe scara Richter în regiunea chineză Qinghai și o erupţie istorică a vulcanului Eyjafjallajokull, care a dat peste cap aviaţia europeană.