55 de grade Celsius în SUA!

117

Serviciul Naţional de Meteorologie din SUA a pus sub avertizare aproape 20 de state americane din centrul ţării în urma valului de căldură care a ucis deja 13 persoane.

National Weather Service a anunţat pentru următoarele zile, până la finalul lunii, un indice de temperatură ce ajunge la 38 de grade Celsius în cele mai multe localităţi din 18 state din centrul Americii. „În decursul următoarelor zile o combinaţie de temperaturi foarte ridicate și umiditate crescută vor crea indici de temperatură periculoși în centrul SUA", a anunţat National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA).

În fiecare an căldura face peste 160 de victime pe teritoriul SUA. Luna aceasta deja în peste 1000 de localităţi au fost doborâte recordurile istorice de căldură, afirmă oficialii americani. Deși cele mai multe state au avut indicele de 32 de grade Celsius, au fost și zone unde combinaţia de temperatură și umiditate au dus la 55 de grade Celsius/131F(Iowa), 51C/124F (Illinois), 50C/123F (Minnesota), 48C/119F (Wisconsin), 47C/117F (Nebraska).