Binele din mijlocul răului – inundaţiile din Bosnia și Serbia

585

Furtună în Balcani. În câteva zile a plouat cât ar fi plouat în trei luni, iar inundaţiile care au urmat au fost cotate drept cele mai grave din ultima sută de ani. Mai precis, de când a început măsurarea precipitaţiilor, acum 120 de ani.

Suvoaiele de apă au inundat porţiuni din teritoriul fostei Iugoslavii de dimensiuni mai mari decât cele ale Israelului, Kuweitului sau Sloveniei, raporta The Guardian.

Bilanţul calamităţii

În Bosnia, apele au înghiţit un teritoriu de dimensiunile Muntenegrului, ceea ce a dus la evacuarea a aproximativ un milion de locuitori. Autorităţile au anunţat cel puţin 27 de morţi, în timp ce pericolul de deces continuă să crească nu doar din cauza condiţiilor de mediu, ci și din cauza faptului că alunecările de teren au provocat deplasări ale câmpurilor cu mine antipersonal, datând din războiul intercomunitat (’92-’95). Potrivit AFP, ar fi vorba de nu mai puţin de 120.000 de astfel de mine.

În Serbia, bilanţul morţilor se ridică la 16, iar principalul pericol îl constituie afectarea instalaţiilor și a centralelor de electricitate, care au lăsat deja fără curent peste 100.000 de locuinţe și în Serbia, și în Bosnia.

În Croaţia, inundaţiile au provocat moartea unei persoane și evacuarea a câteva mii, în estul ţării. Și în Polonia apele au ucis o persoană, în timp ce în Ucraina 100 de sate au rămas fără energie electrică, din cauza ploilor abundente şi a rafalelor de vânt.

Solidaritate redescoperită între popoarele fostei Iugoslavii

Harta zonelor afectate (Bosnia-Herţegovina, Serbia și Croaţia) arată ca o umbră acvativă a celor trei actori principali ai conflictului iugoslav din anii ’90. Însă reacţiile la calamitatea care a dus la declararea stării de urgenţă în Serbia și Bosnia au reflectat o solidaritate fără graniţe politice.

Guvernul din Muntenegru a anunţat că va sprijini cu tot ce este posibil zonele afectate. Serbiei i-a garantat deja accesul la electricitate ieftină și ajutorul armatei și al poliţiei. Tot din Muntenegru, mai mulţi scafandri, medici și sute de voluntari și-au oferit serviciile de ajutor. Mii de muntenegreni au trimis bani în Serbia și Bosnia, după ce, cu doar douăzeci de ani în urmă, singurii voluntari pe care îi trimitea Muntenegru în Bosnia erau cei al căror scop era bombardarea regiunii Sarajevo. Forţele armate din Muntenegru luptau pe atunci împotriva bosniacilor.

Și Macedonia a intervenit cu ajutoare, trimiţând circa 25 de tone de apă potabilă în Serbia.

Chiar și reprezentanţii Kosovo au trimis ajutoare Bosniei și Serbiei, în ciuda faptului că niciuna dintre ţări nu îi recunoaște independenţa.

Nu mai puţin de 40 de lucrători specializaţi în intervenţia la inundaţii au sosit din Franţa, aducând cu ei echipament și bărci de salvare.

Generatoare de curent electric, pompe de apă și bărci de salvare au ajuns sâmbătă pe aeroportul internaţional ‘Nikola Tesla’ din Belgrad, printr-un transport din partea Naţiunilor Unite. Luni a ajuns un al doilea transport, cu alimente și apă.

Cu ochii spre Cer

În haosul generat de inundaţii, mulţi au apreciat că peisajul post-furtună poate fi, pe drept, asociat cu un peisaj apocaliptic. Însă astfel de asocieri au venit mai degrabă din mediul secular. Din mediul religios, cel local mai exact, lumea a auzit altfel de declaraţii. Liderul Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru, Mitropolitul Amfilohije a spus că inundaţiile sunt o pedeapsă divină. Liderul ortodox e de părere că Dumnezeu pedepsește poporul sârb pentru sprijinul pe care acesta l-a acordat Conchitei Wurst la Eurovision și în anticiparea paradelor gay-pride care vor avea loc în Belgrad și Podgorice.

Astfel de declaraţii nu mai surprind pe nimeni. Occidentalii au experienţa discursului fundamentalist al ramurii ultraconservatoare a evanghelicilor, în timp ce esticii sunt obișnuiţi cu crevasa dintre sacru și profan în care încap multe pretenţii pseudo-religioase (superstiţii), pe care le acceptă de dragul unei concepţii specifice privind credinţa.

Și-apoi, până și japonezii și-au pus (în 2011) problema  unei pedepse divine, atunci când ţara a fost lovită de cutremur și tsunami. Guvernatorul orașului Tokyo, Shintaro Ishihara, a spus fără rezerve că „Japonia a fost lovită de pedeapsa divină din cauza egoismului locuitorilor săi”. Politicianul și-a retractat apoi afirmaţia cerându-și scuze profunde și subliniind că ar fi trebuit să se gândească la sentimentele victimelor.

Unii oricum vor vedea această atitudine de umilinţă în faţa divinităţii drept o alternativă preferabilă mânierii pe Dumnezeul care a permis calamitatea. Însă, în mod cert, nu este cea mai fericită. Mai de apreciat ar fi atitudinea Suveranului Pontif care s-a rugat împreună cu cele 50.000 de reunite pentru a asculta rugăciunea Regina Caeli (adresată Fecioarei Maria). „Încredinţez victimele acestor calamităţi Domnului şi mă rog pentru persoanele care sunt pe cale să trăiască ore de angoasă şi tulburări”, a declarat papa.

Ce urmează

Privind la mobilizarea internaţională e ușor de prevăzut că Serbia și Bosnia vor ieși curând din starea de calamitate și, atunci când se va întâmpla asta, se vor găsi în faţa unui nou început. Unul cu mai multe probleme decât înainte. Însă, în același timp, și unul care le va rearanja priorităţile într-o manieră care le-ar putea avansa politic. Solidaritatea redescoperită la greu poate face asta. Dacă o vor lăsa.