Orașul New York, ocolit de „furtuna istorică”

79

Cei 90 de centimetri de zăpadă anunţaţi de autorităţile care au avertizat locuitorii din New York să se pregătească pentru o furtună de zăpadă fără precedent s-au transformat în 25 de centimetri. Orașul New York a fost ocolit de prăpăd, însă acesta a lovit în regiunea Boston.

„Furtuna n-a fost atât de puternică pe cât au preconizat meteorologii”, a recunoscut guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, citat de Mediafax.

„E mai bine să previi decât să vindeci”, a declarat primarul New York-ului, Bill de Blasio, care a spus că furtuna putea fi una dintre cele mai importante din istoria oraşului.

În justificarea măsurilor pe care le-a luat, Louis Uccelini, directorul Serviciului Naţional de Meteorologie (NWS), a declarat că „ar fi fost bine să anunţăm aceste incertitudini, astfel încât autorităţile să poată evalua riscul şi să acţioneze sau nu.”

Cantităţi importante de zăpadă s-au înregistrat şi în anumite zone din Connecticut (58 de centimetri), în East Long Island, din nordul New York-ului (70 de centimetri) şi în Massachusetts (81 de centimetri). Furtuna urmează să-şi continue drumul către Canada.

Peste 4.700 de zboruri au fost anulate marţi, în principal la New York, Boston şi Philadelphia, potrivit site-ului specializat FlightAware.com.

Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 9 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.