Documentar despre încălzirea globală, premiat la Leipzig

191

Documentarul „A fost odată o insulă" a fost premiat în Germania cu „Leipzig Ring" în cadrul celei de 53-a ediţii a Festivalului Internaţional de la Leipzig pentru Documentare şi Filme de Animaţie. Premiul a fost oferit de Peaceful Revolution Foundation.

„A fost odată o insulă" prezintă povestea comunităţii Takuu care trăieşte pe insuliţa Nukutoa din sud-vestul Oceanului Pacific. Membrii comunităţii experimentează la prima mână efectele încălzirii globale, pe măsură ce apele oceanului cresc, iar insula comportă riscul de a fi inundată. Oamenii de ştiinţă John Hunter şi Scott Smithers explorează alături de trei localnici, Teloo, Endar şi Satty, schimbările pe care încălzirea globală le aduce în viaţa cotidiană a comunităţii insulare.

Juriul a apreciat modul în care documentarul prezintă viaţa liniştită a locuitorilor de pe insulă, precum şi felul în care aceştia se străduiesc să facă faţă provocărilor determinate de încălzirea globală. Filmul îi ajută pe cei care trăiesc în Occident să înţeleagă că modul lor de viaţă este cauza ameninţărilor pe care le întâmpină comunitatea polineziană din Pacific, notează ENInews.

Realizarea documentarului a durat 4 ani.