Un cuplu a descoperit cum să transforme aerul în apă

421

David Hertz este un arhitect american, transformat în inventator, care a conceput împreună cu soţia sa o tehnologie prin care reușește să producă apă potabilă din atmosferă. Ca primă încercare a instalat mașinăria pe acoperișul biroului său de arhitectură, producând apă pentru colegi, dar și pentru oamenii fără adăpost din zonă. Zilele trecute însă, invenţia celor doi a câștigat un premiu de 1,5 milioane de dolari, în cadrul competiţiei XPrize.

Competiţia XPrize a fost creată de un grup de antreprenori și filantropi care își doresc să investească în idei și tehnologii ce pot ajuta și proteja planeta. La cea mai recentă ediţie au participat 98 de echipe din 27 de ţări, ediţie destinată găsirii unui mecanism simplu și ieftin de a produce apă potabilă pentru acea parte din lume care are nevoie de apă, dar nu are bani pentru ea, sau pentru regiunile lovite de calamităţi.

David și Laura reușesc în acest moment să producă 2.000 de litri de apă pe zi, la un cost de 2 cenţi per litru. Mașinăria, denumită Skywater, generează apă prin condensarea vaporilor de apă din atmosferă și poate funcţiona cu energie solară sau prin arderea biomasei – lemn, orez, coji de nucă, buruieni uscate și altele –, ceea ce o face extrem de practic și ușor de folosit în orice regiune a lumii și extrem de ieftină. Căldura este produsă în interiorul unor mici containere de transport, care și acestea se găsesc peste tot în lume și sunt destul de ușor de transportat și de mutat.

Deși nu există restricţii privind modul de folosire a banilor câștigaţi în cadrul acestei competiţii, cei doi sunt hotărâţi să îi investească integral în dezvoltarea și plasarea mașinăriilor acolo unde este cel mai mult nevoie de ele. „Întotdeauna am fost fascinat de apă (…), dar și de importanţa apei potabile pentru umanitate. Și, fiind din California, îmi dau seama că este o problemă care stă să se transforme într-o criză”, spune Hertz, făcând referire la seceta din California din ultimii ani.

Invenţia celor doi ar putea fi salvatoare mai ales pentru zone precum India, unde lipsa apei potabile curate ameninţă viaţa a sute de milioane de oameni. Experţii avertizează că ameninţarea este dublă. Pe de o parte, aproape 70% din cantitatea de apă potabilă a ţării este contaminată, lucru care afectează 3 din 4 indieni, iar, pe de altă parte, resursele de apă potabilă din peste 20 de orașe mari stau să se epuizeze în următorii 2 ani.

Per total, la nivel global, jumătate de miliard de oameni trăiesc într-o criză permanentă de apă, în timp ce peste 4 miliarde de oameni, adică 71% din populaţia globului, se confruntă cu un deficit de apă moderat până la sever, cel puţin o lună pe an.