Jumătate de miliard de persoane trăiesc într-o criză permanentă de apă, în timp ce peste 4 miliarde de oameni, adică 71% din populaţia globului, se confruntă cu un deficit de apă moderat până la sever, cel puţin o lună pe an.
Criza apei lovește nemilos în cei mai fragili locuitori ai Terrei – un copil moare la fiecare 21 de secunde din cauza unei boli provocate de deficitul de apă potabilă sau de folosirea unei surse nesigure de apă, conform cu estimările Organizaţiei nonprofit Water.org.
Un raport din 2017 al UNICEF avertiza că 600 de milioane de copii (adică 1 din 4) vor muri sau vor înregistra carenţe în creștere ca urmare a crizei de apă, până în anul 2040. În prezent, peste 800 de copii sub 5 ani mor zilnic din cauza diareei provocate de lipsa apei potabile și de igiena slabă. Raportul UNICEF aruncă o lumină sumbră asupra următoarelor decenii, în care seceta, creșterea populaţiei globale și multiplicarea cererii de apă vor reprezenta ingredientele unei crize de dimensiuni alarmante, în condiţiile în care 36 de ţări de confruntă deja cu „niveluri extrem de ridicate ale stresului acvatic”.
La celălalt capăt al spectrului, stilul de viaţă al locuitorilor ţărilor dezvoltate economic este construit pe irosirea acestei resurse preţioase, iar orientarea spre bunurile și serviciile care nu solicită un consum intensiv de apă rămâne mai degrabă una ezitantă.
Arjen Hoekstra, profesor de gospodărire a apelor la Universitatea din Twente, Olanda, a introdus conceptul de amprentă de apă, definit drept cantitatea totală de apă dulce cheltuită pentru a produce și a consuma un anumit produs. Utilizarea menajeră a apei (pentru spălat, gătit și întreţinerea gospodăriei) nu reprezintă decât 3% din consumul total de apă de pe glob, notează Hoekstra, agricultura înghiţind 80-90%, iar restul revenindu-i industriei.
Deși ne putem considera neglijabili în acest grafic, realitatea este că preferinţele noastre dictează produsele asupra cărora se vor concentra industria și agricultura, iar unele alegeri transformă nota de plată într-o veritabilă orgie a resurselor.
Ceea ce așezăm în coșul nostru de cumpărături poate avea un impact asupra consumului de apă la nivel global de care abia dacă suntem conștienţi. O băutură carbogazoasă ambalată într-un pet de 0,5 litri are nevoie de 175 de litri de apă pentru a ajunge pe raftul magazinului, ne avertizează un articol din The National Geograhic, care prezintă detaliat etapele producerii băuturii și consumul aferent de apă.
Organizaţia olandeză The Water Footprint Network a calculat amprenta de apă a diferitelor produse uzuale, într-un efort de conștientizare a nevoii de a utiliza apa eficient, prin alegeri (sau, după caz, substituiri) inteligente.
Articolele vestimentare pot cheltui cantităţi mari de apă, motiv pentru care organizaţia recomandă creșterea eficienţei lor, prin purtare mai îndelungată și eventual donarea lor către magazinele caritabile, precum și orientarea spre produse care au menţionat pe etichetă faptul că au fost realizate cu un consum mai puţin intensiv de apă. Astfel, amprenta de apă a unui tricou de bumbac este de 2.945 de litri de apă, amprenta unei perechi de blugi este de 9.982 de litri, iar cea a unei perechi de pantofi de piele, de 8.547 de litri.
Regimul alimentar ar putea să fie modelat în direcţia economisirii de apă, prin bifarea în coșul zilnic a produselor cu o amprentă minimă de apă și consumul moderat al celor care scurtcircuitează rezervele de apă. O singură felie de pâine are o amprentă de 48 de litri de apă – și doar în Marea Britanie se aruncă 24 de milioane de felii în fiecare zi. Pentru producerea unei cești de cafea se cheltuiesc 132 de litri de apă, iar pentru obţinerea unei felii de brânză, 152 de litri. Dintre alimentele cu amprentă extinsă de apă, tabelele de calcul menţionează ciocolata (1.720 de litri pentru un singur baton) sau carnea de vită (15.415 litri de apă per kilogram).
Calculele profesorului Hoekstra arată că exportul produselor consumatoare de apă reprezintă un punct vulnerabil al regiunilor deja predispuse la stres hidric. Abia salvat de la o criză hidrică fără precedent, Cape Town încă trebuie să-și regândească politica agricolă dacă nu dorește să se întoarcă într-un punct mort. Hoekestra și colegii săi din reţeaua Water Footprint Network au estimat că este nevoie nevoie de 26 până la 53 de galoane de apă pentru a cultiva strugurii și pentru a-i transforma în 125 ml de vin. Ceea ce înseamnă, mergând pe firul cifrelor, că o sticlă tipică de vin (de 750 ml) are o amprentă de apă de 200 de galoane, adică de 750 de litri. Doar exporturile de vin ale anului 2016 au consumat 428,5 miliarde de litri de apă din rezervele de apă ale regiunii, aceasta în condiţiile în care în Africa de Sud trăiesc – în zonele rurale – 7 milioane de persoane care nu au acces la apă, dar ale căror nevoi hidrice ar putea fi stinse cu doar o treime din volumul de apă cheltuit de industria viticolă.
Africa de Sud nu e singura ţară care exportă, prin produsele obţinute local, cantităţi uriașe de apă, în timp ce propriii ei cetăţeni sunt nevoiţi să se descurce cu deficitul, amintește Hoekstra, observând că în aceeași situaţie se află China sau India.
Comerţul cu produse ce au o amprentă extinsă de apă e un cuţit cu două tăișuri. El afectează atât statele care exportă, secătuindu-le de rezervele atât de necesare de apă, cât și pe cele importatoare, pe care le fac sensibile la variaţiile hidrice din zonele cu vulnerabilitate sporită la stres hidric.
Astfel, Olanda are o amprentă de apă ce provine în procent de 95% din afara ţării. Studiul Dependencies of Europe’s economy on other parts of the world in terms of water resources arată că 38% din cererea de apă (ascunsă) a Uniunii Europene este satisfăcută prin importuri, motiv pentru care economia UE depinde de disponibilitatea de apă din alte regiuni ale globului, ceea ce o vulnerabilizează, în contextul global al deficitului de apă.
Radiografia unui viitor uscat
Nu este prudent să tratăm problema deficitului de apă într-un registru care opune regiunile favorizate hidric de cele vulnerabile prin așezarea geografică.
Criza din Cape Town e un avertisment a ceea ce ar putea să se întâmple chiar și acolo unde nu a existat niciodată vreun stres cu privire la rezervele de apă dulce. Cel puţin aceasta este opinia lui Peter Gleick, președintele Institutului Pacific, care afirmă tranșant: „Ceea ce se întâmplă în Cape Town se poate întâmpla oriunde.”
Observaţia are cel puţin două puncte de sprijin solide. În primul rând, Africa de Sud are un management al apei considerat cel puţin satisfăcător, ţara adjudecându-și pentru performanţele sale manageriale ale acestei resurse cel puţin un premiu internaţional. Încă din 2007, orașul a implementat o strategie de gestionare a apei pe următorii 10 ani, strategie care a reușit să menţină consumul anual la nivelul anului 1999, sau chiar mai jos, în condiţiile în care populaţia sa a crescut cu 79% doar în intervalul 1995–2018.
În al doilea rând, Cape Town a fost nevoit să asiste la cronica unor ani secetoși dincolo de prognozele obișnuite, anul 2017 fiind cel mai uscat an din 1933 până în prezent, în situaţia în care nu există date despre registrul precipitaţiilor anterioare anului 1933. Nivelul apei în digurile orașului a cunoscut o scădere dramatică în numai 3 ani, de la aproape 72% în 2014 la 10% la finalul lui mai 2017.
Puţine state ar fi capabile să gestioneze o situaţie de acest gen, pentru că, în general, sistemele de alimentare cu apă au fost proiectate pe un model climatic al trecutului, sensibil mai stabil decât cel actual. Iar schimbările climatice vor continua să afecteze rezervele de apă la planetei, studiile relevând șanse mari de apariţie a megasecetelor care să le eclipseze pe cele pe care obișnuim să le etichetăm drept severe. Modul în care modificările climatice vor interacţiona cu creșterea populaţiei urbane, cu dezvoltarea economică și cu un management defectuos al apei potabile creionează într-un viitor deloc îndepărtat o criză de proporţii epice. Cele două pârghii principale ale prevenirii crizei (ori măcar ale îmblânzirii sale) trebuie să se concentreze pe reducerea consumului de apă, dar și pe identificarea surselor alternative, subliniază The National Geographic.
Din cele 20 de megaorașe ale lumii, 14 se confruntă deja cu secete sau cu un deficit de apă, în condiţiile în care nevoile de apă din acestea cunosc un trend ascendent.
Prinţul moștenitor al Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan, admitea: „Pentru noi, apa a devenit mai importantă decât petrolul.” Willem Buiter, economistul-sef al Citigroup, scrie că se așteaptă să vadă în viitorul apropiat o extindere masivă a investiţiilor în sectorul apei, o reţea de conducte care să o depășească pe cea folosită în prezent pentru transportul de petrol și o piaţă a apei la nivel mondial în următorii 25-30 de ani, tocmai pentru că apa va deveni un bun capital.
Dacă s-ar comprima volumul total al apei din râuri și lacuri – principala sursă de apă dulce la nivel global – rezultatul ar fi o sferă cu diametrul de numai 35 de mile, potrivit calculelor Institutului de Geologie al SUA. Modul în care omenirea gestionează această picătură de viaţă este nesustenabil, ceea l-a determinat pe Jean Chrétien, expremier al Canadei și codirector al InterAction Council, să afirme că viitorul umanităţii nu poate fi posibil în condiţiile în care continuăm să folosim apa așa cum ne-am obișnuit să o facem.
Este exact concluzia la care au ajuns și locuitorii din Cape Town, atunci când au fost nevoiţi să-și privească în ochi viitorul. Doar că ei au înţeles, în ceasul al unsprezecelea, că fiecare dintre ei poate și trebuie să fie agentul schimbării așteptate – mesaj surprins cu acurateţe de afișul postat la intrarea într-una dintre școlile orașului: „Dacă fiecare locuitor salvează o picătură, asta face 3,7 milioane de picături.”
