Schimbările climatice predispun la violenţă

242

De cele mai multe ori asociem schimbările climatice cu nivelul de sănătate sau protecţia mediului. În urma unor studii, oamenii de ştiinţă au constatat că există o legătură strânsă între schimbările climatice şi conflictele violente.

Potrivit acestora, schimbările climatice sunt asociate cu instabilitatea politică şi socială şi, prin urmare, cu conflictele şi violenţa generată de acestea. Cercetătorii americani susţin că modificările climatice şi consecinţele lor (schimbarea temperaturilor şi a regimului ploilor, printre altele) sunt strâns legate de creşterea numărului de atacuri, crime şi posibil chiar de izbucnirea unui război sau a unor conflicte armate, notează climatenewsnetwork.net.

O echipă de oameni de ştiinţă au studiat şi au analizat ce legătură ar putea exista între fenomenul meteorologic numit El Niño şi La Niña, între anii 1950 şi 2004, şi au descoperit că aceste fenomene au influenţat într-o oarecare măsură conflictele care au avut loc în acea regiune. El Niño este un fenomen meteorologic, ciclic, în care are loc o schimbare în ceea ce priveşte mişcarea curenţilor marini în zona intertropicală, provocând în felul acesta o suprapunere a apelor calde cu cele reci. Acest fenomen se produce din cauza mişcărilor de rotaţie ale Pământului, care provoacă deplasarea mareelor din emisfera nordică în cea sudică. El Niño provoacă ploi puternice care afectează mai ales America de Sud. La Niña este fenomenul opus, benefic pentru populaţie. Ceea ce au descoperit cercetătorii e că în perioadele în care se manifesta El Niño conflictele erau mult mai frecvente decât în perioadele cu climă optimă.

Tot pentru a demonstra această ipoteză, profesorul Solomon Hsiang şi colegii săi au realizat un studiu. Fundaţia Environmental Justice Foundation, care luptă pentru protejarea mediului înconjurător şi apără drepturile omului, cita câteva concluzii din studiul lui Hsiang, care spuneau că în anul 2012, o persoană la fiecare secundă a fost dislocată din cauza unei catastrofe naturale. În condiţiile în care milioane de persoane sunt deplasate din cauza schimbărilor climatice şi consecinţele nefaste ale acestora, bunăstarea socială, drepturile omului, economia naţiunilor şi stabilitatea acestora sunt afectate. O altă echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din California afirmă că s-a dovedit faptul că oamenii au tendinţa să fie mai agresivi atunci când sunt supuşi unor temperaturi mai mari. Mai mult decât atat, ei susţin că o creştere cu 2 grade Celsius a temperaturii s-ar traduce într-o creştere a infracţionalităţii cu 15%.

Indiferent dacă aceste studii şi concluzii sunt reale sau vor fi infirmate în viitor, cert este faptul că oamenii de ştiinţă care studiază clima şi schimbările care au loc avertizează asupra faptului că este nevoie de măsuri urgente pentru a stagna şi a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, responsabile de încălzirea globală şi efectele ei.