Studiu: multe mamifere nu vor scăpa de încălzirea globală

76

Sute de specii de mamifere din emisfera nordică nu vor putea fugi suficient de repede, din calea schimbării climatice, dacă aceasta va avea loc cu viteza estimată, spun specialişti în ecologie de la Universitatea Washington, într-un studiu apărut în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Studiul a analizat viteza de dispersie a 493 de mamifere şi a descoperit că, în unele regiuni, circa 39% dintre ele nu vor fi capabile să ţină pasul cu schimbările climatice. Dispersia reprezintă migrarea unui animal din zona în care îşi are adăpostul, fără perspectiva întoarcerii, a explicat Carrie Schloss, coordonatorul studiului, pentru USA Today.

„Din cauza rapidităţii fără precedent cu care se desfăşoară schimbările climatice, multe specii nu vor fi capabile să se mute suficient de repede din zonele lor, în zone cu climă potrivită şi cu habitat asociat”, a mai spus cercetătoarea.

Cele mai afectate mamifere din emisfera nordică vor fi primatele, se arată în studiu. Acestea „vor experimenta, cel mai probabil, o reducere numerică, ca o consecinţă a reducerii numărului de primate care vor locui în areale unde clima este adecvată traiului pe viitor”, a conchis Schloss.