Cunoscut publicului internaţional pentru lucrările sale de psihologie economică, americanul Dan Ariely a dezvăluit într-un clip video mecanismul pe baza căruia funcţionează așa-numita FOMO (Fear Of Missing Out).
Frica de a rata anumite lucruri importante are mult de-a face cu felul în care ne imaginăm posibilităţile pe care le avem, cu modul în care percepem regretul și cu „cârligele“ pe care le găsește în noi anxietatea, este de părere Dan Ariely, profesor de psihologie și economie comportamentală în cadrul universităţii americane Duke.
Teama de a pierde oportunităţi depinde mult de conceptul nostru de regret. Atunci când ne evaluăm acţiunile sau chiar vieţile, ne comparăm deseori cu „ceea ce ar fi putut fi“. Lucrul acesta ne face fie fericiţi (dacă ceea ce ar fi putut fi este foarte foarte rău), sau nefericiţi (dacă ceea ce ar fi putut fi este foarte foarte bine, însă am ratat acel lucru).
Regretul se augmentează cu atât mai mult cu cât simţim că am fost mai aproape de o alternativă fericită. Profesorul exemplifică asta folosind cazul unui călător care a pierdut avionul fiindcă a întârziat două minute, comparativ cu unul care l-a pierdut fiindcă a întârziat două ore. Un sentiment similar îl va încerca și pe sportivul care a ieșit pe locul doi, la o diferenţă minimă de primul loc de pe podium, comparativ cu sportivul care a ieșit pe locul III și care, teoretic, regretă mai puţin fiindcă s-a aflat mai departe de șansa de câștig.
La fel, spune Ariely, se întâmplă când simţim că am ratat „la mustaţă“ o oportunitate. Gândul acesta ne sporește sentimentele de regret și anxietate.
Facebook, Instagram și social media, în general, ne alimentează regretul arătându-ne o multitudine de posibilităţi alternative pe care nu le-am putut realiza. Privind postările sau fotografiile altora, credem că realizăm unde am fi putut merge, cum ne-am fi putut recrea, dar nu am făcut-o, iar lucrul acesta ne face să ne simţim rău. Despre cum să depășim stadiul acestui regret, puteţi citi, pe larg, în Facebook – nu merită să mori de inimă rea.