Care părinte nu îşi doreşte un copil cuminte și ascultător, dar care să-și păstreze în același timp individualitatea? În mod sigur, toţi părinţii îşi doresc acest lucru, dar există o mare discrepanţă între dorinţa lor şi realitate. De ce oare?

S-a demonstrat faptul că părinţii care au copii cuminţi sunt mai fericiţi, iar copiii cuminţi şi ascultători devin adulţi mai responsabili, cu mai multă încredere în ei înşişi şi mai pregătiţi pentru viaţă decât ceilalţi. Cu toate acestea, copiii din ziua de astăzi nu sunt aşa cum şi-ar dori părinţii, care cred că purtarea neadecvată a copiilor este rezultatul faptului că li se permit prea multe lucruri şi nu se insistă suficient asupra noţiunilor de ascultare şi respect. Criticii familiei moderne sugerează că familiile actuale sunt ca nişte mici democraţii, în care copiii sunt cei care hotărăsc cum să fie crescuţi şi în care au dreptul să protesteze pentru orice, din cauză că părinţilor le este frică să spună „nu”, se afirmă în Huffington Post.

Dr. Kenneth Barish, profesor de psihologie şi autor al cărţii Pride and Joy: A Guide to Understanding Your Child’s Emotions and Solving Family Problems, a studiat problema relaţiilor dintre părinţi şi copii, precum şi metode de educaţie. De-a lungul carierei sale, a întâlnit părinţi care spuneau că i-au oferit copilului tot felul de privilegii, dar, cu toate acestea, este din ce în ce mai neascultător. De partea cealaltă erau părinţii care au spus „nu” tot timpul, dar tot nu au obţinut rezultatul dorit. Potrivit lui, aceste familii se blochează într-un cerc vicios al interacţiunilor negative: pe măsură ce situaţia se înrăutăţeşte, părinţii se simt din ce în ce mai îndreptăţiţi să adopte tipare negative, iar copiii, la fel, şi, prin urmare, nimeni nu face nicio schimbare.

Unii părinţi cred că, dacă recurg la măsuri disciplinare mai drastice, copiii vor fi mai cuminţi, deoarece observă şi simt consecinţele acţiunilor lor. Însă acest lucru nu este întotdeauna adevărat, pentru că există copii care, în ciuda consecinţelor negative pe care le suportă, nu îşi schimbă comportamentul. Barish insistă asupra faptului că una dintre cele mai eficiente metode de a determina un copil să se comporte frumos şi bine este prin dezvoltarea identităţii sale morale (potrivit psihologului Grazyna Kochanska, percepţia copilului despre sine că este o persoană bună şi utilă).

El mai spune că un copil se va comporta aşa cum trebuie atunci când va fi capabil să-şi gestioneze emoţiile, să pună preţ pe empatie şi bunătate. Pe de altă parte, cea mai distructivă modalitate de a motiva un copil să coopereze este atitudinea de tipul: „pentru că aşa spun eu”. De fiecare dată trebuie luate în considerare nevoile şi sentimentele copiilor.

De asemenea, este de reţinut faptul că metodele nu sunt universal valabile, deoarece copiii sunt foarte diferiţi unul de altul. Cu toate acestea, Barish oferă câteva sfaturi care i-ar putea ajuta pe părinţii care au nevoie de ajutor pentru a-şi educa mai bine copiii:

  1. Jucaţi-vă sau lucraţi împreună cu ei. Probabil aceasta este cea mai bună metodă de a-i învăţa ce înseamnă colaborarea. Ei învaţă că există anumite reguli sau restricţii pe care trebuie să le respecte, pentru propria siguranţă sau pentru a convieţui armonios. Psihologii Eleanor Maccoby şi Mary Parpal au efectuat un experiment: le-au cerut părinţilor să se joace în fiecare seară cu copiii lor jocul ales de către aceştia. După doar două săptămâni, copiii acestora au devenit mai ascultători şi au colaborat mult mai bine atunci când era vorba de strângerea jucăriilor.
  2. Arătaţi interes pentru pasiunile lor, chiar dacă nu sunt chiar pe placul dumneavoastră. Aceasta este o regulă de bază pentru a întări relaţia şi colaborarea părinte-copil. De multe ori, interesul manifestat faţă de pasiunile copilului poate înlesni momentul în care trebuie stabilite anumite limite.
  3. Remediaţi situaţiile de neînţelegere şi furie. Reacţiile de furie, mânie şi supărare apar de multe ori în relaţia părinte-copil, dar aproape de fiecare dată nu au niciun efect pozitiv; copiii tind să devină mai irascibili, mai neascultători şi mai nerespectuoşi.
  4. Învăţaţi-i să contribuie cu soluţii. Implicarea lor în rezolvarea anumitor probleme şi cerinţa de a veni cu soluţii contribuie la clădirea încrederii în ei înşişi şi la dezvoltarea spiritului de cooperare. De asemenea, le transmite ideea că sunt persoane importante şi utile.
  5. Vorbiţi cu ei despre gestionarea emoţiilor. Este foarte important să ştie cum să-şi gestioneze emoţiile și sentimentele, cum să le facă faţă, deoarece prin aceasta vor ajunge să se comporte mai bine.
  6. Învăţaţi-i să aştepte. Nu se întâmplă nimic dacă cei mici nu primesc pe moment ceea ce cer. Ei trebuie să înveţe răbdarea prin aşteptare sau chiar renunţare, prin refuzarea lucrurilor pe care le cer.
  7. Promovaţi încurajarea, nu critica. Sunt situaţii în care critica este inevitabilă, dar trebuie făcută cu tact şi înţelepciune. Prea multă critică făcută în mod necorespunzător distruge stima, iniţiativa şi simţământul de responsabilitate al copilului. Dacă este nevoie de mustrări atunci când greşesc, foarte importante sunt și cuvintele de încurajare şi laudă atunci când fac ceva bine.
  8. Vorbiţi-le aşa cum aţi vrea să vă vorbească ei. Tonul pe care îl folosiţi contează foarte mult, aproape chiar mai mult decât cuvintele. În majoritatea cazurilor, copiii copiază ceea ce văd la adulţi, aşa că, dacă vreţi să vă vorbească pe un ton calm, vorbiţi-le la fel. Dar şi cuvintele sunt importante; uneori o simplă schimbare a acestora influenţează gradul de colaborare şi ascultare al copiilor.
  9. Învăţaţi-i importanţa şi respectarea sentimentelor celorlalţi. Copiii trebuie să înveţe să ţină cont de sentimentele celor din jurul lor şi să le respecte. Acest lucru stă la baza formării unui comportament moral.
  10. Ascultaţi-i. Deşi poate nu ştiu să manifeste această dorinţă, ei au nevoie să fie ascultaţi şi înţeleşi. Pe măsură ce simt că sunteţi dispuși să-i ascultaţi, comportamentul lor se va schimba semnificativ în bine.