Reacţiile emoţionale ale ateilor, un posibil indiciu de credinţă

209

Gândurile şi sentimentele ateilor nu sunt tocmai pe aceeaşi lungime de undă, sugerează un studiu finlandez care a observat că persoanele care se declară necredincioase experimentează totuşi o incitare emoţională atunci când Îl provoacă pe Dumnezeu.

O echipă de psihologi cercetători la Universitatea Helsinki a efectuat un experiment la scară redusă, prin care a analizat implicarea emoţională a 17 subiecţi, în contextul unor referiri nu tocmai „ortodoxe" cu privire la Dumnezeu. Psihologii au recrutat online 17 persoane care au exprimat niveluri crescute sau, din contră, scăzute de credinţă în Dumnezeu. Apoi le-au dar ambelor grupe să citească cu voce tare trei tipuri de propoziţii: provocatoare la adresa Divinităţii: „Îl provoc pe Dumnezeu să facă astfel ca părinţii mei să se înece"; deranjante: „E în regulă să loveşti un căţeluş cu piciorul peste faţă"; neutre: „Sper că nu va ploua astăzi".

Gradul de implicare emoţională a subiecţilor a fost măsurat prin asociere cu conductivitatea pielii, iar aceasta era calculată prin intermediul a doi electrozi plasaţi pe degetele voluntarilor.

Experimentul a dezvăluit că nivelul de implicare emoţională al credincioşilor şi al necredincioşilor urmărea acelaşi tipar: creştea la provocările adresate lui Dumnezeu şi scădea la propoziţiile neutre.

Deşi credincioşii s-au declarat mai incomodaţi decât ateii atunci când au avut de citit provocările, datele privind conductivitatea pielii au arătat că reacţiile emoţionale ale celor două grupuri erau, în mod esenţial, aceleaşi. Ceea ce sugerează că a-L provoca pe Dumnezeu nu îi lasă pe atei atât de indiferenţi cum declară.

Un al doilea experiment a urmărit să vadă dacă nu cumva referirea la moartea părinţilor şi nu provocarea Divinităţii era elementul care îi implica emoţional pe atei. Cercetătorii au intervievat un alt grup, format din 19 atei, folosind alte propoziţii, derivate din provocările la adresa lui Dumnezeu, din experimentul anterior, dar care nu conţineau referirea la Divinitate. Adică, în loc de „Îl provoc pe Dumnezeu să îi întoarcă pe toţi prietenii mei împotriva mea", propoziţia spunea „Aş vrea ca toţi prietenii mei să se întoarcă împotriva mea." Rezultatul a fost că ateii încă denotau o implicare emoţională mai mare atunci când citeau propoziţiile care făceau referire la Dumnezeu.

Cercetătorii au concluzionat că pot exista cel puţin patru posibile explicaţii pentru acest fenomen:

– fie credinţa exprimată a ateilor diferă de reacţiile lor inconştiente,

– fie ateii sunt stresaţi de folosirea cuvântului „Dumnezeu" fiindcă ceilalţi (poate prietenii sau familia) iau în serios credinţa,

– fie reacţionează intens emoţional din cauza aversiunii faţă de ideea de Dumnezeu,

– fie, deşi nu cred în Dumnezeu, ateii sunt influenţaţi de credinţele anterioare.

Studiul a fost publicat în International Journal for the Psychology of Religion