Ştiai că aceste alimente conţin cofeină?

3001

Cofeina se găseşte în anumite alimente despre care nu am avea de ce să credem că ar conţine acest stimulent. Află care sunt acestea.

Ingerată în exces, cofeina poate produce efecte secundare care se manifestă prin deshidratare, probleme ale somnului, probleme ale stomacului şi poate produce anxietate, arată revista Health

Dacă încerci să reduci volumul acestui stimulent, atunci nu uita că poţi găsi cofeină şi în anumite produse la care nu te-ai fi gândit că îl conţin.

De exemplu, cafeaua decofeinizată ar trebui să nu conţină acest stimulent. Cu toate acestea, Consumer Reports a testat 36 de ceşti de cafea fără cofeină din şase cafenele şi au găsit urme de cofeină în acestea. În general, decofeinizarea cafelei elimină circa 97% din cafeină.

Şi unele pastile conţin acest stimulent. De exemplu, chiar şi puţin peste un miligram din anumite pastile de slăbit, poate fi echivalentul a 12 ceşti de cafea, este rezultatul unor analize realizate în 2005 de ConsumerLab.com. La acestea se adaugă unele analgezice care conţin cofeină, substanţă care contribuie la reducerea durerile. În proporţii prea mari, cofeina poate înrăutăţi, însă, aceste dureri.

Suplimentele alimentare pot conţine, de asemenea, cofeină, arată Mother Nature Network. O cercetare a analizat 20 de suplimente, de la multi-vitamine şi până la pastile pentru îmbunătăţirea memoriei şi performanţelor, dintre care şase nu menţionau conţintul de cofeină. În urma analizelor, rezultatele au arătat un volum între 210 şi 310 miligrame de cofeină într-o singură porţie. Adică echivalentul a două, până la trei ceşti de cafea.

Chiar şi ceaiul are un conţinut de cofeină şi, în unele cazuri, volumul este mai mare decât în cazul cafelei, arată aceeaşi sursă.

Health mai adaugă pe lista de produse cu cofeină „ascunsă" ciocolata, cu precădere cea cu un volum mai mare de cacao, îngheţata cu aromă de ciocolată sau cafea, anumite gume de mestecat, dar şi anumite sucuri care nu sunt pe bază de cola.