Basmele copilăriei și credinţa adulţilor

510

A fost odată ca niciodată un timp în care basmele erau povești populare citite de către părinţi copiilor la culcare. Acum basmele au devenit mai întunecate, pline de efecte speciale și dedicate adulţilor care au o pasiune pentru serialele TV. Cenușăreasa a devenit „Pretty Woman"(Frumușica) și Harap-Alb a fost înlocuit de Harry Potter.

Există basme, povești din folclor, mituri și fantezii, iar câteodată se amestecă toate într-o singură „oală" din care părinţii se tem să mai aleagă ceva pentru copiii lor. În afara celor care au un autor cunoscut, precum Hans Christian Andersen și Oscar Wilde, celelalte au fost transmise din generaţie în generaţie și s-au schimbat de-a lungul timpului. Unele dintre ele conţin mai multă acţiune, altele sunt pline de morală și multe dintre ele conţin un unghi romantic. Fiecare cultură își pune amprenta personală și oferă astfel indicii despre diferenţele și similarităţile dintre diferite popoare. Și toate conţin un strop de „magie", acel ceva ce nu se poate întâmpla în realitate. Dar este realitatea mai bună?

Un compas moral

Sunt basmele bune pentru copii sau ar trebui feriţi de acestea și obișnuiţi de mici cu realitatea? Aceasta este întrebarea pe care și-o pun mulţi părinţi. Cei de la Gospel Coalition consideră că sunt mai multe motive pentru care cei mici au nevoie de basme: le stimulează imaginaţia și creativitatea, le dezvoltă compasiunea faţă de ceilalţi, se obișnuiesc cu un simţ al misterului și transcendeţei, își dezvoltă idealuri măreţe și pot să creadă într-o societate în care curajul, inteligenţa și compasiunea înving.

Autoarea Meg Mosley adaugă că o poveste potrivită pentru copii poate fi și un bun compas moral, pentru că mai mult ca orice povestirile ca gen literar sunt un bun vehicul pentru adevăr. În timp ce ne distrează, ele ne și învaţă despre dragoste, onoare, sacrificiu, curaj, speranţă, justiţie.

De asemenea, autoarea subliniază un alt punct important. Și anume că poveștile le trezesc copiilor imaginaţia, dar și curiozitatea despre lume și un „simţ pentru miracol". Ea aduce aminte că autori precum C.S. Lewis și J.R.R. Tolkien au descoperit „pământ sfânt" în povești nemuritoare și mituri, iar ei înșiși au încercat să creeze paralele ale Evangheliei în lucrările pe care le-au scris.

Cu toate astea, trebuie ţinut cont că nu orice poveste pentru copii aduce vreun beneficiu. De exemplu, Mosley spune că citea cu nesaţ povești la lumina lanternei, sub plapumă, dar în schimb îi era frică când îl vedea pe Bugs Bunny în desene la televizor. Iată de ce și C.S.Lewis spune că sunt de preferat poveștile, realităţii: „În povești, laolaltă cu personajele negative, îi găsim pe cei care protejează, care oferă liniște, care radiază… Ar fi frumos ca niciun copil, care aude sunete noaptea în pat, să nu se sperie. Dar dacă se sperie, cred că ar fi mai bine să creadă că sunt uriași și dragoni, decât că sunt hoţi. Și cred că orice campion în armură albă oferă mai multă liniște decât gândul că vine poliţia."

Dezavantaje de luat în considerare

Autoarea creștină Mosley atrage însă atenţia și în privinţa unor aspecte mai puţin plăcute ale basmelor, aspecte care sunt adesea aduse în discuţie și de către părinţi. În primul rând, basmele nu ţin cont de feminism, egalitatea de gen și „corectitudinea politică". Pentru părinţii care cred că o domnișoară ar trebui să își rezolve singură problemele, în loc să aștepte să i le rezolve altcineva (un prinţ), poveștile tradiţionale pot fi considerate rasiste, sexiste, discriminatorii faţă de anumite grupuri sociale etc.

În al doilea rând „nu toate poveștile sunt potrivite pentru orice vârstă". Bunul simţ și discernământul ar trebui să îi ghideze pe părinţi în alegerea poveștilor pe care ar trebui să le cunoască copiii lor. De exemplu, unele ar putea conţine prea multă violenţă sau prea mult romantism. Cu toate astea, poveștile pot fi mijlocul potrivit prin care părinţii să îi introducă pe copii în realitatea în care cu adevărat există rău, există hoţi și există crime. „Nu putem să ne creștem copiii într-o lume în care să nu existe rău. Trebuie să înţelegem că răul există înainte să putem înţelege nevoia mântuirii", mai spune Mosley.

Nu în ultimul rând, trebuie abordat subiectul delicat al magiei, un subiect pe care și Mosley se ferește să îl abordeze în profunzime. Ea oferă totuși o perspectivă care merită luată în considerare: „Deși trebuie să ne ferim de ocultism, dacă ne temem că o poveste include magie, precum Cenușăreasa sau Frumoasa și Bestia, ce ne ţine să ne ferim și de o poveste în care animalele pot să vorbească, precum măgarul lui Balaam?" La fel ca în alte lucruri, și în acest domeniu ar trebui să existe un echilibru, între poveștile cu adevărat oculte și o lume seacă, fără imaginaţie, fără minuni, fără bucurie.