Fascinanta Evanghelie după Ioan

Dr. Kendra Haloviak-Valentine, profesor de Noul Testament la Universitatea La Sierra din Redlands, California, vine dintr-o familie cu tradiţie în teologie și cercetare.

Din discuţia foarte animată pe care am avut-o pentru emisiunea Punctul de plecare, vă oferim un fragment care îi va captiva pe cititorii  atrași de cea mai târzie și mai misterioasă dintre evanghelii, și anume cea scrisă de Ioan. Care este semnificaţia termenilor cheie din această descriere a vieţii lui Iisus? Care sunt relaţiile dintre scrierea lui Ioan și Vechiul Testament? Cum se dezvoltă credinţa care duce la viaţă?

În domeniul teologiei, care au fost cursurile dumneavoastră preferate?

Cursurile biblice m-au atras foarte mult. Când am studiat profeţiile ebraice și evangheliile, acestea au devenit preferatele mele. Mi-au plăcut cursurile axate pe Biblie. Cursurile de teologie contemporană erau și ele fascinante, însă mie mi-au plăcut cele bazate pe Biblie. Ulterior, pentru master și pentru doctorat, m-am axat pe studiul Noului Testament.

Cursurile de doctorat, le-am urmat la Graduate Theological Union, în campusul Berkeley al Universităţii din California. A fost prima mea experienţă într-o școală neadventistă.

Cum a fost?

Aveam deja 26 de ani. Nu mai eram o adolescentă. A fost totuși o tranziţie. Graduate Theological Union reunește studenţi de diverse confesiuni creștine, cu istorii și tradiţii diferite. Oricine este bine primit acolo. Nimeni nu încearcă să te schimbe în vreun fel, ci încearcă să te ajute ca, la finalul studiilor, să fii și mai loial credinţei tale. Coordonatorul meu chiar mi-a subliniat acest lucru: „Vreau să fii o adventistă mai bună când pleci de aici.” În acea comunitate academică se apreciază diversitatea și se urmărește ca studenţii să aducă această diversitate în sălile de curs. Apoi fiecare se întoarce la credinţa lui și transmite acolo ceea ce a învăţat.

Frumuseţea Evangheliei după Ioan

Aţi studiat într-un mod special evanghelia lui Ioan. Care este perspectiva dumneavoastră?

Am fost interesată de „semnele” din Evanghelia după Ioan. În ea, minunile sunt numite semne.

Ioan nu folosește deloc cuvântul „minune”.

Așa este. El prezintă toate minunile ca semne.

„Semn” este un cuvânt-cheie în evanghelia sa, la fel ca și „viaţa”.

Aveţi dreptate. Cartea pe care tocmai am terminat-o de scris se numește Signs to Life (Semne spre Viaţă), cu subtitlul „Cum citim Evanghelia după Ioan și cum ne raportăm la ea”. Aţi identificat corect cele două cuvinte-cheie.

Semnul nu este important prin sine. Importantă este destinaţia pe care o indică.

Aţi prins ideea. Ioan a folosit intenţionat acest limbaj. Am început să mă întreb ce vrea să ne arate. Am studiat fiecare minune-semn și am căutat legătura cu crucea și cu învierea lui Iisus, așa cum sunt relatate în Evanghelia după Ioan. Am arătat că fiecare semn indică spre ceva de mai târziu din carte.

De exemplu, nunta din Cana. Este primul semn, din Ioan 2, versetele 1-11. Apa a fost transformată în vin, mama lui Iisus a fost prezentă, sunt descrise vasele cu apă. Sunt multe detalii care sunt reluate mai târziu în evanghelie, la momentul crucii. Mama lui Iisus mai apare doar în capitolul 19.

Când Iisus moare pe cruce, ce spune El? „Mi-e sete!” Apa vieţii, Cel care a putut transforma apa în vin, suferă de sete.

Apa se revarsă peste tot

Nu a făcut nici apă pentru El Însuși!

În capitolul 19, El o numește pe mama Sa „femeie”, la fel ca în capitolul 2. Apoi cineva Îi oferă un vas cu oţet, sau cu vin acru, depinde de traducere. Îl ia și apoi spune: „S-a sfârșit!” Ce se întâmplă după aceea?

E străpuns și din pieptul Lui curge sânge și apă.

Care este legătura dintre semnul din capitolul 2 și ceea ce se întâmplă cu Iisus pe cruce? Vă reamintesc că Ioan 2:11 spune – „Acest început la semnelor Lui l-a făcut Iisus în Cana din Galileea. El Şi-a arătat slava Sa şi ucenicii Lui au crezut în El.” Mergem la cruce și ajungem la semnul Său suprem. El Și-a arătat slava. Vor crede ucenicii Lui în El? Este o întrebare care li se adresează cititorilor: Vom crede în El? Vom fi asemenea ucenicilor din capitolul 2? Când citim despre semnul Său suprem, vom crede în El?

Era mult mai greu de crezut în El în capitolul 19 decât în capitolul 2.

Așa este. Totul s-a întâmplat pe dos faţă de cum și-au imaginat. Ioan a căutat să ne ajute să credem. Eu cred că fiecare semn arată către cruce și către înviere. Aceasta este ideea cărţii mele.

Întâmplările din prima parte a cărţii anticipează a doua parte a cărţii și scena crucii. Apa apare în fiecare capitol. Apa se revarsă peste tot. Prima parte a cărţi e scufundată în apă. Acolo unde Ioan Botezătorul boteza erau multe ape.

Așa este.

Apoi Nicodim trebuie să se nască din apă și din duh. Apoi vindecarea de la scăldătoare.

Sunt de fapt două scăldători. Avem scăldătoarea Siloamului și pe cea de la Betesda.

Apoi Iisus ia parte la sărbătoarea apei.

Foarte bine! Mulţi ignoră această relatare. „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea”, capitolul 7 (v. 37).

Era ziua când apa era turnată de sus în amintirea izvorului care a însoţit poporul Israel în călătoria prin pustie. În capitolul 4, se vorbește despre canaaneanca de la fântână. Lui Iisus Îi este sete și ea este surprinsă când El îi spune: „Dacă ai fi cunoscut tu Apa adevărată…”

Cam pe la aceeași oră I s-a făcut sete pe cruce! Ioan ne spune că era amiaza în ambele relatări, și în capitolul 2, și în 19.

Nu am sesizat acest lucru.

Simbolul apei este omniprezent și arată cum poate duce la viaţă. Aceste lucruri le discut cu studenţii mei: apa și viaţa merg împreună în lumea noastră. Eu locuiesc într-o zonă care a fost deșertică. Ca să avem iarbă verde, trebuie să avem un sistem de irigare, altfel totul se ofilește. Așadar apa înseamnă viaţă.

Dacă am fi trăit în deșert, pe vremea samaritenilor și a evreilor, și nu am fi găsit o fântână sau un izvor, trebuia să căutăm mai departe, pentru că nu există viaţă unde nu este apă. Aceasta vrea să ne spună și Ioan. Nu există viaţă fără Apa vieţii, fără Iisus, care a acceptat să-I fie străpuns pieptul în locul nostru. Din el a ieșit apă și sânge.

Referitor la apă, punctul de cotitură apare la începutul capitolului 13. E începutul părţii a doua a cărţii. Ni se confirmă din nou originea și destinaţia lui Iisus, care a venit de la Tatăl și Se duce la Tatăl. De data aceasta, Iisus nu face o minune cu apa, ci Se poartă ca un servitor și Își bagă mâinile în apă. Nu face o minune prin care un jet de picături fine de apă să cureţe pe loc picioarele murdare ale ucenicilor. Ia un lighean și un prosop, îngenunchează și face slujba unui rob. Nu mai are loc nicio minune din acel moment.

Depinde de ei dacă Îl acceptă ca serv sau Îl reneagă. El devine acum Robul lui Dumnezeu care suferă.

Foarte frumos spus. Ne reamintește de capitolul 1, când Cel care era Cuvântul și a creat totul a venit ca să locuiască printre noi.

S-a plecat în ţărână în cazul femeii prinse în adulter. Şi-a băgat mâinile în ţărână, așa cum făcuse la creaţie. În capitolul 9, cu orbul din naștere, Și-a băgat din nou mâinile în ţărână și a făcut tină sau noroi. Sunt scene care revin, care ne amintesc că El este Dumnezeul Creator care poate recrea o femeie prinsă în adulter, precum și pe un orb din naștere. Îl vedem îngenunchiat și spălând picioarele ucenicilor.

M-am întrebat de multe ori: Există atâtea conexiuni, atâtea legături… Pare ceva supraomenesc. Ar putea un scriitor să stăpânească toate aceste legături? Fiecare generaţie de savanţi ai Bibliei descoperă noi conexiuni și structuri uimitoare. Ajungem la acea structură chiastică și ni se pare ceva incredibil. Credeţi că totul a fost urmărit conștient? Sau așa era atunci structura mentală? Ori a fost călăuzirea unei înţelepciuni supraomenești?

Cred că este de origine divină. Aceasta consider că este minunea inspiraţiei. Cred din toată inima că există o mână divină în spate. Vreau să mai adaug faptul că Dumnezeu l-a putut folosi pe Ioan deoarece el era un artist. Așa cred eu. Biblia este o combinaţie extraordinară de uman și divin. Nu vreau să spun că Ioan n-a avut niciun merit. Nu cred că Ioan a intrat în transă și a început să scrie fără să gândească. El a fost ales de Dumnezeu datorită darurilor sale. Știa să întreţeasă diverse teme și să folosească limbajul cu măiestrie și profunzime. Sunt convinsă că Dumnezeu stă în spatele scrierilor lui.

Am putea spune că toate aceste legături, structuri și teme care se repetă, sunt și ele un „semn spre viaţă”?

Cred că da. Poate că nici Ioan n-a fost conștient de toate. Așa se face că, după două mii de ani, ne putem întoarce la această carte și încă să descoperim lucruri noi.

Mi-ar plăcea ca într-o zi să stau de vorbă cu autorul Ioan și să-l întreb: „Ai știut?Ai știut că folosești atâta apă? Ai făcut-o intenţionat?”

Va fi interesant de aflat măsura în care a fost conștient. E ca întruparea: misterioasa combinaţie dintre uman și divin. Va fi interesant de aflat cât din ceea ce am descoperit noi prin studiu a fost intenţionat de Ioan, de câte lucruri a fost conștient și cât a fost numai inspiraţia Duhului.

Am discutat despre simbolul apei. Ce alte teme legate de semne există? Poate ceva legat de vindecări…

Ideea de viaţă apare de peste 50 de ori în Evanghelia după Ioan. Aţi amintit acest cuvânt la începutul discuţiei despre Ioan. Aveaţi dreptate. Viaţa, lumina și apa: consider că acesta este limbajul creaţiei. Viaţa, lumina și apa apar la crearea lumii. Evanghelia lui Ioan vrea să sublinieze faptul că Acesta este Dumnezeul care a creat. Dumnezeul acesta a luat trup de om și a locuit printre noi. Când citim Evanghelia după Ioan e greu să uităm că vorbim despre Dumnezeu. El este Cuvântul întrupat. Nu putem ignora acest accent din cartea lui.

Cuvântul care apare de 96 de ori în cele 21 de capitole este „a crede”/„a te încrede”, cu toate derivatele lui. S-a tradus și cu „încredere”, dar în limba greacă este același cuvânt. Avem viaţa, lumina și apa –  toate cuvinte care vorbesc despre Creator. El a venit să locuiască printre noi. Cuvântul S-a făcut trup, S-a aplecat. El ne-a oferit apa care dă viaţă, de care avem nevoie pentru a supravieţui fizic. Avem nevoie și de Apa vie pentru a supravieţui în viaţa veșnică. Ajungem la întrebarea: Cum putem avea această Apă? Prin credinţă. Temele acestea se împletesc cu firul epic al Evangheliei după Ioan.

Celelalte trei evanghelii arată sau sugerează și ele ocazional că Iisus este Dumnezeu. Însă Evanghelia după Ioan, încă de la primul verset, face legătura dintre Iisus și Dumnezeul Creator. Este evident că dorinţa profundă a lui Ioan este să îi citim cartea și să credem. Cine crede, are viaţa. Aceasta este tema capitolului 20.

Aș vrea să discutăm puţin despre ceva ce pare oarecum de neînţeles. În lungile Sale cuvântări, Iisus vorbește despre misterioasa legătură interioară dintre El și credincioși. „Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el” (Ioan 14:23). Puteţi dezvolta puţin unirea aceasta tainică dintre Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și credincioși?

Cred că vă referiţi la cuvântarea finală prin care Iisus Își ia rămas bun de la ucenici. Începe după ce a terminat de spălat picioarele lor, în capitolul 13, și continuă până în capitolul 17. E un discurs foarte amplu de rămas bun, se întinde pe patru capitole lungi. A fost o decizie uimitoare a Duhului Sfânt, în colaborare cu Ioan, de a consemna un discurs așa de lung.

Citește și: Cambridge a finalizat cel mai mare proiect de secvenţiere genetică

Prima parte a cărţii a scos în evidenţă faptul că Iisus este Dumnezeu, Cuvântul întrupat care a venit să locuiască printre noi. Deși Iisus nu mai trăiește în trup printre noi, Duhul Sfânt este cu noi. Evanghelia după Ioan ne prezintă un nou mod de gândire cu privire la Dumnezeu, în forma Duhului Sfânt. Duhul locuiește în comunitatea religioasă care crede și, în felul acesta, ea are spiritul lui Hristos. E uimitor! Lucrarea Duhului Sfânt este aceea de a ne reaminti cuvintele lui Iisus. Duhul nu ne aduce informaţii noi, ci ne reamintește cuvintele lui Iisus. Există o legătură cu Dumnezeul Creator din care Cuvântul făcea parte, căci „nimic n-a fost făcut fără El”.

Acesta este Cuvântul care S-a întrupat și a locuit printre noi. În cele din urmă, a ajuns pe cruce, dar n-a putut fi ţinut în mormânt. Chiar dinainte de a ajunge pe cruce, s-a format comunitatea în jurul Lui, în jurul cuvintelor Sale, în jurul Cuvântului. El vorbește foarte mult în capitolul 17 și spune: „Le-am dat Cuvântul.” Cuvântul și Duhul vor ţine unită comunitatea. Astfel voi veţi fi în lume trupul lui Hristos. Când Duhul este printre noi, Hristos Se identifică cu noi în felul acesta. Astfel istoria evangheliei continuă și după capitolul 21.

A fost o discuţie fascinantă. Consider că aprecierea mea faţă de Iisus a fost consolidată. O ultimă întrebare: Cum studiaţi, personal, Biblia? Pe de o parte sunteţi o credincioasă, la fel ca noi ceilalţi, iar pe de altă parte, sunteţi teolog de profesie. Cum se ajută între ele cele două laturi?

Adesea ascult ce zice Biblia cu urechile mele. O am înregistrată pe casete. Când fac exerciţiu fizic sau când sunt blocată în trafic, o ascult, la fel cum se întâmpla pe timpuri. Marea majoritate a oamenilor care trăiau în vremurile biblice erau analfabeţi, așa că o ascultau. M-a ajutat mult să o ascult. Contează ritmul, cuvintele, ceea ce-ţi amintești și prinzi când o asculţi, spre deosebire de situaţia în care o citești. Metoda aceasta a fost foarte eficientă în cazul meu. Când mă pregătesc să predic despre un pasaj, îl ascult de foarte multe ori înainte să-l studiez. Sunt câteva persoane ale căror predici și studii sunt semnificative pentru mine. Caut să văd și ce au spus ele despre acel pasaj, după ce l-am auzit eu însămi. Îi citesc ca sursă de inspiraţie pentru predicile și cursurile mele. După aceea încep munca asiduă de cercetare a cuvintelor, a sensurilor, a contextului etc. E un proces din trei etape.

Vă mulţumesc foarte mult pentru acest interviu.

M-am simţit onorată de invitaţia dumneavoastră.