Rowan Williams: „condamnarea homosexualilor duce la probleme mintale"

105

Rowan Williams, cel care deţine funcţia de lider al Bisericii Anglicane din întreaga lume, a declarat recent că acuzarea persoanelor homosexuale este o gravă eroare pe care o fac creştinii, greşeală care ar putea duce la creşterea riscului apariţiei unor boli mintale.

Arhiepiscopul de Canterbury a explicat că judecarea unei persoane prin prisma a ceea ce este şi nu a ceea ce face induce o stare de vinovăţie ce poate persista toată viaţa. De aceea, Williams consideră că este de datoria bisericii să nu încurajeze această atitudine de condamnare a homosexualilor.

„Sper că biserica nu încurajează acest comportament şi sunt sigur că nu asta ar trebui să facă", a adăugat el în cadrul discursului ţinut în faţa persoanelor prezente la conferinţa Theos.

Aceasta nu este prima dată când Williams se exprimă cu privire la homosexuali. De altfel, problema este una sensibilă în Biserica Anglicană şi principalul motiv pentru care Williams a decis să renunţe la funcţia cea mai înaltă în ierarhia Bisericii. Decizia luată în decembrie a venit ca urmare a eşecului resimţit de Arhiepiscop în a gestiona problema hirotonirii preoţilor homosexuali în Statele Unite ale Americii.