De când papa Francisc a preluat frâiele Bisericii Catolice s-a format o așteptare colectivă, cel puţin din partea presei liberale, pentru o reformare a Bisericii în sensul acceptării homosexualităţii. Afirmaţiile papei pe acest subiect au făcut deci deliciul presei, care mereu încearcă să le dea o nuanţă aparte.

Este „cel mai surprinzător comentariu de acceptare a homosexualităţii pe care l-a rostit vreodată un lider al Bisericii Catolice”, scrie The Guardian, după ce o victimă a preotului catolic Fernando Karadima, din Chile, a declarat că, atunci când i-a mărturisit papei că este homosexual, acesta i-ar fi spus: „Juan Carlos, faptul că ești homosexual nu contează. Dumnezeu te-a făcut așa, El te iubește, iar pentru mine nu contează. Papa te iubește așa cum ești. Trebuie să fii fericit cu cine ești tu.”

Contextul lui „nu contează”

Pentru ce sau pentru cine nu contează dacă Juan Carlos era homosexual sau nu? Discuţia dintre cei doi a avut loc în aprilie, când mai multe victime cuprinse în scandalul sexual din Chile au fost invitate la Vatican, unde papa și-a cerut scuze pentru lucrurile prin care au trecut și pentru dificultatea cu care el însuși a gestionat situaţia.

Pe scurt, la vizita sa în Chile de la începutul acestui an, papa a respins acuzaţiile conform cărora Juan Barros, pe care el însuși l-a numit în funcţia de episcop al diocezei Osorno, era un protejat al preotului Fernando Karadima, care a abuzat cel puţin 64 de copii între anii 1970 și 1980. Barros este acuzat de faptul că a știut ce făcea Karadima și l-a protejat, acuzaţii pe care papa Francisc le-a numit „calomnii” la început. Recent însă, o investigaţie internă a Vaticanului a scos la iveală dimensiunile problemei, făcând referire la abuz de putere din partea întregii ierarhii a Bisericii Catolice din Chile, de la suprimarea acuzaţiilor de abuz sexual până la distrugerea dovezilor. În consecinţă, cei 34 de episcopi catolici din Chile și-au dat demisia în masă, așteptând decizia papei.

În acest context, Juan Carlos i-ar fi povestit papei că preferinţele sale sexuale au fost folosite împotriva lui de mai mulţi episcopi catolici, pentru a discredita acuzaţiile pe care le-a lansat public la adresa prelaţilor catolici din Chile. Din acest punct de vedere al investigaţiei interne din Biserică, faptul că una dintre victime este de o înclinaţie sexuală sau alta nu contează. Cel mai probabil în acest context papa l-a sfătuit pe acest bărbat să facă pace cu sine însuși.

„Dumnezeu te iubește așa cum ești”

Deși Vaticanul nu s-a exprimat asupra acestei discuţii, pentru a infirma sau clarifica declaraţiile respectivului, nu ar fi ceva de mirat dacă papa ar fi spus lucrurile pe care le-a spus. Nu este prima dată când papa traduce catehismul catolic într-o manieră pe care alţi papi de dinaintea sa nu au abordat-o. „Cine sunt eu să judec?” a fost poate cea mai revoluţionară frază a anului 2013. Papa se întorcea dintr-o vizită în Brazilia, care tocmai legalizase căsătoriile gay, când a fost întrebat despre acceptarea homosexualilor în biserică. Promovând o biserică de tip „părinte iubitor” și nu „părinte mustrător”, papa a lansat acea întrebare care a rămas în aer, deschizând ușa spre un dialog deschis pe acest subiect.

În atâta timp însă, papa nu a schimbat învăţăturile bisericii privind relaţiile homosexuale. Și la conciliul extraordinar de la Vatican pe tema familiei, din 2014, presa a încercat să forţeze nota unor referinţe despre atitudinea pe care Biserica Catolică ar trebui să o aibă faţă de homosexuali și faţă de relaţiile homosexuale. Rezumând, presa a scris într-un mod exagerat despre cum Biserica Catolică și-ar fi schimbat total poziţia faţă de homosexuali, după ce a fost publicat un raport ce sintetiza activitatea din prima săptămână de discuţii.

În final, ce spune catehismul catolic este că „Un număr deloc neglijabil de bărbaţi şi de femei prezintă tendinţe homosexuale înnăscute. Ei nu-şi aleg starea de homosexuali: ea constituie pentru cea mai mare parte dintre ei o încercare. Trebuie să fie priviţi cu respect, compasiune şi delicateţe. Se va evita orice semn de discriminare nedreaptă faţă de ei. Aceste persoane sunt chemate să realizeze voinţa lui Dumnezeu în viaţa lor şi, dacă sunt creştine, să unească greutăţile pe care le întămpină din causa situaţiei lor cu jertfa Crucii Domnului.” Acest îndemn este în conformitate cu atitudinea pe care Iisus a afișat-o faţă de păcătoși, nediscriminând în funcţie de tipul păcatului. Toată lumea are trecere în faţa lui Dumnezeu prin jertfa Fiului Său, deci toată lumea trebuie să aibă acces la comunitatea de creștini care formează Biserica. Într-adevăr, Dumnezeu ne iubește pe toţi așa cum suntem.

Însă, în același timp catehismul catolic precizează că „actele de homosexualitate sunt în mod intrinsec dezordonate. Ele sunt contrare legii naturale. Închid actul sexual faţă de darul vieţii. Nu izvorăsc dintr-o complementaritate sexuală şi afectivă adevărată. Nu pot fi aprobate în niciun caz.” Putem fi siguri de faptul că papa nu l-a îndemnat pe Juan Carlos să fie fericit așa cum este, în sensul de a ceda înclinaţiei sale homosexuale. Persoanele homosexuale, la fel ca persoanele heterosexuale de altfel, sunt chemate la curăţie. „Prin virtuţile stăpânirii de sine, educatoare ale libertăţii interioare, uneori cu sprijinul unei prietenii dezinteresate, prin rugăciune şi harul sacramental, ele pot şi trebuie să se apropie, treptat şi cu hotărâre, de perfecţiunea creştină”, se mai precizează în catehismul catolic. Această chemare, ca prin toate acţiunile și gândurile noastre să fim cât mai aproape de perfecţiunea creștină, nu este una inventată de creștini, ci este una pe care însuși Iisus a exprimat-o de nenumărate ori. Rezultatul pozitiv reprezintă lucrarea Duhului Sfânt în noi, un dar pe care îl primim tot de la Dumnezeu.

În final, singura menţiune controversată a papei este faptul că face referire la geneza homosexualităţii, deși Biserica Catolică nu a ajuns la un consens cu privire la asta. „Geneza ei psihică rămâne în mare măsură neexplicată.” Într-adevăr, o astfel de menţiune, dacă ea este adevărată, ar fi interesantă în capacitatea de a dezvolta dezbateri teologice interne, dar și interconfesionale pe subiect, pe care mulţi le consideră necesare în condiţiile în care drepturile homosexualilor capătă tot mai multă importanţă în societate și pe agenda opiniei publice.