Deși secularizarea a golit multe dintre biserici, spiritualitatea nu a dispărut. Totuși mulţi dintre cei care se pretind creștini preferă adeseori varianta online a bisericii.

Slujbele sau predicile transmise virtual încep să atragă tot mai mult public. Anonimatul este preferat unei prezenţe publice. „Biserica ar trebui să fie compusă din picioare și feţe, nu doar din electroni și avatare”, ripostează un jurnalist american.

Fiecare biserică ar trebui să aibă o prezenţă online, spune Ed Stetzer, într-un articol publicat de Christianity Today. Reprezintă deja o realitate care nu poate fi ignorată. Dacă o biserică nu este online, deja ea este ruptă de mediul cultural în care trăiește, consideră mai departe Stetzer.

Argumente în această privinţă sunt furnizate și de datele statistice. Spre exemplu, Pew Research a constatat ca 72% dintre adulţi folosesc social media. Mai mult de atât, fiecare grupă de vârstă continuă să înregistreze o creștere substanţială a prezenţei în mediul online. Chiar și cei de peste 65 de ani și-au triplat prezenţa în ultimii patru ani, de la 13% în 2009 la 43% în acest an.

În ciuda tendinţelor copleșitoare în utilizarea social media, LifeWay Research a descoperit că mai puţin de jumătate din toate bisericile americane sunt angajate pe Facebook. Aproape 40% nu folosesc niciun instrument de socializare sau de comunicare online.

Constatarea acestor discrepanţe l-au determinat pe Stetzer să afirme — mai în glumă, mai în serios — că pastorii care nu sunt pe Twitter comit un păcat. Pe de altă parte, el realizează că o biserică excesiv concentrată pe mediul online ar putea avea efecte nocive. Acesta este și motivul pentru care se întreabă dacă o participare la servicii de închinare online poate fi considerată echivalentul unei biserici.

Virtual, dar cu măsură

„Da, puteţi avea o mare comunitate online, dar asta nu e suficient. Varianta online ar trebui să motiveze, nu să înlocuiască prezenţa personală în viaţa unei biserici”, consideră jurnalistul american. Soluţia? Stetzer consideră că un echilibru se impune de urgenţă. O ieșire din mediul online ar fi catastrofală. Riscul ar fi ca bisericile să devină tot mai irelevante într-o lume modelată de internet. Însă și menţinerea credincioșilor în spaţiul virtual este la fel de riscantă.

Aceeași problemă o ridică și Kelly Givens, editor la crosswalk. Este de acord că biserica nu poate absenta din spaţiul virtual, în condiţiile în care tot mai mulţi oameni se angajează în spaţii online. Întrebarea fundamentală pe care o ridică Givens este în legătură cu motivaţia acestui demers al bisericii. Aceasta ar trebui să fie acolo unde sunt oamenii. Însă, se întreabă ea, ar trebui să le faciliteze acestora posibilitatea de a-și constitui astfel de „biserici online” fără să iasă din casă?

Dincolo de argumentele pro și contra bisericilor virtuale, este o evidenţă faptul că bisericile pot fi luate prin surprindere de schimbările care se produc în societate. Iar pentru a-și păstra relevanţa sunt nevoite să se adapteze din mers. Papa Francisc a apreciat fără nicio reţinere faptul că internetul este „un dar de la Dumnezeu”. A ţinut însă să atenţioneze asupra riscului de a crea comunităţi umane în afara oricărei intenţii de comuniune. De aceea a insista ca lumea digitală să fie formată dintr-o „reţea de oameni, nu de cabluri”.

Același internet, motivaţii diverse

Există însă și excese de captare a atenţiei celor credincioși, fără nici cea mai mică intenţie de a crea un cerc de comuniune. De exemplu, o biserică din România a creat un mediu virtual pentru a strânge fonduri. Alţii au creat o pagină de facebook pentru moaștele unei sfinte, mii de fani scriindu-i rugăciuni. Ideea înălţării rugăciunilor prin intermediul internetului a intrat deja în uzul unor biserici considerate a fi mai conservatoare. Urmărirea online a funeraliilor celor mai apropiaţi pare a fi una dintre cele mai ciudate inovaţii virtuale.

În ciuda eforturilor depuse, statisticile confirmă că în momentul de faţă Europa a început să nu mai fie percepută ca un continent al creştinătăţii, din cauza creşterii numărului celor neafiliaţi religios. Este posibil ca cei mai mulţi să fie identificaţi în spaţiul online. Iar motivaţiile unei asemenea tendinţe sunt multiple, plecând de la neîncrederea în cler până la nerelevanţa pe care o are creștinismul tradiţional pentru o lume aflată în permanentă schimbare.

În aceste condiţii, fenomenul de „evadare din biserică” nu ar trebui să fie surprinzător. Oamenii caută autenticitate. Comuniunea este vitală. „Nu vreau să fiu proiectul vostru”, a afirmat o tânără plecată din biserică, optând pentru varianta virtuală a acesteia. Ea este convinsă că atunci când este invitată duminica să participe la întâlnirile bisericii este doar unul din „numele de pe listă” de care cineva a primit sarcina să se ocupe.

Cine pierde?

Evident că mutarea excesivă a unei bisericii în mediul online are pierderi colaterale. În primul rând, chiar cei care au senzaţia unui câștig stând în faţa monitoarelor s-ar putea să fie cei mai afectaţi. Un studiu publicat în Jurnalul Canadian de Psihiatrie afirmă că există o corelaţie directă și pozitivă între frecventarea bisericii și depresia clinică. Alte studii relevă faptul că studii frecventarea bisericii poate fi asociată cu găsirea unui un scop și un sens în viaţă, care conferă o perspectivă de ansamblu asupra experienţelor negative și a fricilor existenţiale. Chiar dacă pentru mulţi biserica a devenit un punct de reper pierdut, ea continuă să ofere cadrul potrivit pentru maturizare și echilibru interior. Poate că trăirea credinţei în anonimat nu este alegerea optimă. Indiferent cât de comodă poate fi varianta virtuală a credinţei.