Îmi amintesc și acum cât de mult m-a intrigat Cocoșatul de la Notre-Dame, filmul de animaţie produs de Disney. Nu mi-a atras atenţia cocoșatul care se legăna pe frânghie și nici povestea confruntării sale cu răul, ci rolul jucat în toată această istorie de biserica Notre-Dame. Esmeralda este nevoită să fugă, pentru a evita să fie arestată fără motiv și se refugiază în interiorul catedralei. Judecătorul corupt nu o poate aresta atâta timp cât ea rămâne în biserică. E un loc special, unde oamenii se închină lui Dumnezeu, iar acest lucru îl face sigur pentru oricine.
N-aș putea spune că filmul reflectă experienţa pe care am avut-o cu biserica în timpul copilăriei. Mama mă pregătea pentru biserică, îmbrăcându-mă cu haine elegante și incomode și punându-mi pantofi bine lustruiţi. Nici măcar nu erau mulţi copii de vârsta mea în biserica la care mergeam. După ce începea slujba, timpul părea să se târască leneș, așa încât cele 40 de minute păreau trei ore, în care mă chinuiam să pricep ce spune predicatorul. După aceea, mama zăbovea cu alte femei în curtea bisericii, iar eu și fratele meu o luam pur și simplu razna așteptând să înceteze sporovăiala.
Dacă era un lucru bun în toată această poveste a mersului la biserică, acesta era că bunica era prezentă și îmi dădea 20 de cenţi atunci când eram cuminte. Îmi cumpăram bomboane cu ei (și, cel mai probabil, acest lucru vă ajută să vă faceţi o idee despre timpul lung care a trecut de atunci).
În cele din urmă, pentru că nu am reușit să înţeleg rostul bisericii, am încetat să o mai frecventez după ce am plecat de acasă, găsind altceva de făcut la sfârșitul săptămânii.
Biserica înseamnă mai mult decât ziduri
Se pare că am făcut o greșeală clasică: am confundat clădirea cu biserica. Dacă le ceri oamenilor să deseneze o biserică, majoritatea vor schiţa o clădire de dimensiuni mari, cu o cruce deasupra. Creștinii din primul secol nu aveau însă lăcașuri impunătoare în care să se adune. Cuvântul grecesc folosit în Noul Testament pentru biserică este ekklesia, care înseamnă adunare. Biserica primară era o comunitate de oameni care se întâlneau în diferite locuri pentru a se închina împreună („Ei se închinau împreună la Templu în fiecare zi, se întâlneau în case pentru Cina Domnului și împărţeau hrana cu mare bucurie și generozitate” – Faptele apostolilor 2:46, New Life Translation)
Ceea ce unește biserica este credinţa comună în Dumnezeu, nu o clădire. Multe clădiri bisericești au fost închise în timpul pandemiei, dar asta nu a însemnat că biserica s-a închis. Oamenii au continuat să se întâlnească online, pe reţelele de socializare sau să ţină legătura prin intermediul telefoanelor, așa că biserica a continuat să funcţioneze și fără o clădire fizică. Prin urmare, dacă scopul unei biserici nu este doar acela de a se întâlni o dată pe săptămână într-o clădire pentru a cânta imnuri, care este motivul pentru care ea există?
Biserica, mâinile și picioarele lui Dumnezeu
Soţia mea și-a dorit să meargă din nou la biserică. Tocmai ne mutasem în orașul Brisbane și îi era dor să facă parte dintr-o comunitate religioasă, dar eu eram mult mai reticent la această idee. Era o zi ploioasă și ieșisem la plimbare cu mașina prin oraș, iar soţia mea și-a dorit să intre într-un magazin. De obicei, o oprire de acest gen durează o vreme, iar eu am însoţit-o, fără să știu că am uitat farurile mașinii aprinse. Când ne-am întors la mașină, bateria acesteia se descărcase. Aveam un nod în stomac și dorinţa irezistibilă să pornesc motorul din nou și din nou, sperând că o va lua din loc.
N-a fost așa și, în timp ce ploaia continua să cadă, mă întrebam ce să fac. Nu cunoșteam pe nimeni în oraș. Înainte să mă gândesc să apelez la serviciile de asistenţă rutieră, cineva a bătut în geamul mașinii. Un bărbat zâmbitor m-a întrebat dacă am nevoie de ajutor, iar eu am acceptat cu ușurare oferta lui. Cu ajutorul cablurilor de pornire, a rezolvat imediat problema, apoi binefăcătorul meu a plecat, salutându-mă prietenos. Am fost recunoscător pentru ajutorul său și am dat uitării incidentul.
Câteva săptămâni mai târziu, am cedat cererii soţiei mele de a merge la biserică. Am ales o biserică aflată la o distanţă mică de casa noastră și ne-am prezentat acolo într-o sâmbătă dimineaţa. În acea zi s-au întâmplat multe lucruri care mi-au influenţat sentimentele faţă de biserică, dar lucrul cel mai important a fost că am întâlnit acolo o persoană pe care o cunoșteam deja. Părea greu de crezut, dar în biserică era prezent bărbatul care se oprise să mă ajute să pornesc mașina. Mi-am dat seama că ajutorul lui nu se datora doar faptului că era o persoană prietenoasă; el înţelesese faptul că membrii bisericii sunt chemaţi să fie mâinile și picioarele lui Iisus. Am început să mergem în mod regulat la biserică, iar bărbatul acela a devenit unul dintre prietenii mei apropiaţi.
Aderarea la o biserică creștină înseamnă a deveni parte a unei comunităţi conduse de Hristos, iar aceasta nu este doar o metaforă frumoasă.
Apostolul Pavel notează că Dumnezeu „L-a făcut cap peste toate lucrurile, pentru Biserică” (Efeseni 1:22) pe Fiul Său. De asemenea, el le scrie credincioșilor: „Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare, în parte, mădularele lui” (1 Corinteni 12:27).
Aderarea la o biserică creștină înseamnă a deveni parte a unei comunităţi conduse de Hristos, iar aceasta nu este doar o metaforă frumoasă. Biserica există pentru ca Iisus să acţioneze prin intermediul ei, fie că este vorba de o bancă de alimente, de studii biblice sau de un serviciu public de închinare. Rostul bisericii este de a fi parte activă din misiunea lui Dumnezeu în lume.
Poate că nu ai un set de cabluri pentru mașină, dar Biblia spune că fiecare aduce ceva distinct într-o biserică, așa încât întregul să fie mai mult decât suma părţilor sale. În Epistola către efeseni, apostolul Pavel menţionează motivul pentru care au fost date diferite daruri în biserică: „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:12-13).
Așadar, scopul bisericii nu este doar de a face bine altora, ci și de sprijinire și de întregire a celor care o alcătuiesc. După cum sunt sigur că știi deja, unele lucruri sunt pur și simplu mai bune atunci când mai mulţi oameni se implică. Tatăl meu este pasionat de fotbal, dar pe mine meciurile m-au lăsat rece – chiar dacă jucătorii erau pricepuţi și jocul era interesant de urmărit, mă simţeam detașat de ce se întâmplă pe teren. Cel puţin până când tata m-a luat cu el la meci și, ocupându-mi locul în tribună, am simţit cum se crea o anumită atmosferă.
Odată ce începea jocul, vuietul mulţimii creștea și scădea, ca și cum toţi am fi avut o singură voce. M-am simţit legat de oamenii din jurul meu într-un mod pe care nu-l mai experimentasem până atunci. În timpul meciului era ceva care ne apropia, unindu-ne într-o cauză comună. A fost o surpriză pentru mine să descopăr că și în biserică poate fi la fel: atunci când o comunitate este unită de credinţa în Dumnezeu, se naște același sentiment de conexiune. Am început să privesc biserica cu alţi ochi.
Citește și: De ce avem nevoie de biserică?
Într-una din cărţile lui C.S. Lewis, un diavol bătrân îi vorbește nepotului său despre biserică și îi spune că oamenii privesc biserica în același mod în care o făceam și eu când eram copil, fără să vadă altceva decât oameni, imnuri și o clădire. În același timp, el recunoaște că demonii văd biserica „întinzându-se în timp şi spaţiu şi înrădăcinată în veşnicie, cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor”.
Pentru că a fost întemeiată de Dumnezeu, biserica este o forţă a binelui în lume – un loc de refugiu. Nu este perfectă, dar este condusă de Singurul care este desăvârșit, așa că, pentru mine, reprezintă mijlocul de a mă uni cu alţii într-o singură credinţă, un singur Duh și un singur botez. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu ratez ocazia de a invita pe ceilalţi la biserică – nu într-o clădire, ci într-o comunitate în care ne adunăm „cu bucurie și curăţie de inimă” (Faptele apostolilor 2:46).
Justin Bone susţine și instruiește pastori și biserici adventiste din Victoria, Australia, și este pasionat să ajute oamenii să înţeleagă mai bine Scriptura. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.
