Cum ar putea cineva să devină sfânt dacă însăși semnificaţia termenului îi e neclară? În cartea sa, Căutarea sfinţeniei: O invitaţie divină (The Pursuit of the Holy: A Divine Invitation), pastorul Simon Ponsonby oferă o perspectivă semnificativă asupra invitaţiei lui Dumnezeu: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt".
În cartea sa, Ponsonby relatează povestea unui Dumnezeu sfânt care își caută prieteni printre oamenii nesfinţi. „Atunci când înţelegem că Dumnezeu se apropie, de fapt, de noi, și nu se îndepărtează de noi, porunca ‘Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt’ devine accesibilă”, afirmă el, citat de Christian Post.
În primul rând, spune pastorul, trebuie să înţelegem ce înseamnă să fii sfânt. Biblia folosește termenul în același context cu alte cuvinte, precum „curăţie”, „puritate”, „nevinovăţie”, „evlavie” sau „autenticitate”. Ponsonby afirmă că sfinţenia e un fel de fi care devine tot mai asemănător cu felul de a fi al lui Dumnezeu.
Sfinţenia nu e o perfecţiune inaccesibilă, spune el, ci un proces de transformare de o viaţă întreagă, care nu e doar un ideal dezirabil, ci o ofertă și chiar o oportunitate extraordinară pusă la dispoziţia noastră. Sfinţenia e un cuvânt profund pozitiv, care reflectă în mod suprem dorinţa lui Dumnezeu ca oamenii să fie din nou transformaţi după asemănarea Lui.
„Asemănarea cu Dumnezeu, conformitatea cu caracterul Lui, e un pelerinaj, o călătorie făcută împreună” cu Dumnezeu și unii cu alţii. „Și această călătorie nu e cea a unor creaturi slugarnice faţă de Creatorul lor, nici cea a unor soldaţi faţă de Comandantul lor, ci aceea a unor fii și fiice ale lui Dumnezeu. A fi sfânt înseamnă să trăiești din plin și să fii cu adevărat un om împlinit, după cum a și intenţionat Dumnezeu”, conchide pastorul.
