Banul este mai distrugător ca oricând. Recent, suveranul pontif a identificat câteva dintre disfuncţionalităţile actuale ale unei societăţi care zeifică banul. Printre ele se situează și sclavia modernă, iar vinovaţi pentru această situaţie este posibil să fim chiar noi.

Banul generează probleme care par să fi scăpat de sub control. Cel puţin aceasta ar fi concluzia unui mesaj al papei Francisc ce a lansat un apel la luptă „împotriva formelor moderne de sclavie”. Printre cauzele acestui fenomen, suveranul pontif a identificat sărăcia, subdezvoltarea și excluderea socială, combinate cu accesul insuficient la educaţie sau oportunităţile limitate de găsire a unui loc de muncă. Acestea nu sunt însă singurele aspecte. Altele sunt mult mai profunde, așa cum este corupţia. În opinia papei, aceasta apare atunci când „în centrul unui sistem economic se află banul, nu omul”.

Un fenomen global, abordat global

Deseori, sclavia este asociată cu lipsa de educaţie și sărăcia, motiv pentru care ne-am putea aștepta ca acest fenomen să fie înregistrat în acele ţări cu un grad scăzut de civilizaţie. Surprinzător însă, elemente specifice de sclavie modernă pot fi regăsite în spaţii cu tradiţie democratică. Unul dintre acestea este Marea Britanie. Nu mai puţin de 13.000 de oameni din Marea Britanie sunt sclavi, de patru ori mai mult decât cifrele anunţate anterior, a dezvăluit secretatul britanic pentru afaceri interne. Conform oficialului londonez, sclavia modernă se referă nu doar la prostituţie, ci și la angajaţi casnici sau la cei integraţi în muncile câmpului sau în fabrici.

La nivel global, fenomenul este mult mai răspândit decât și-au imaginat liderii politici. „Este greu să ne imaginăm că, în ţările noastre democratice şi libere din UE, zeci de mii de fiinţe umane sunt private de libertate şi sunt exploatate, vândute ca nişte obiecte pentru profit. Dar acesta este tristul adevăr, iar traficul de fiinţe umane este peste tot în jurul nostru, mai aproape decât ne gândim”, a declarat Cecilia Malmström, comisarul UE pentru afaceri interne.

Problema în sine este suficient de gravă pentru a determina utilizarea tuturor pârghiilor disponibile pentru stoparea fenomenului. În acest context, abordarea religioasă vine ca un sprijin pentru contracararea unei probleme care ţine în mod preponderent de politicile publice. Astfel, chiar spre sfârșitul anului trecut, a avut loc o premieră mondială în această privinţă. Liderii principalelor religii din lume (ortodocşi, anglicani, evrei, musulmani, budişti şi hinduşi) s-au reunit la Vatican pentru a discuta despre metode de eliminare a sclaviei moderne. Ecumenismul a devenit, prin urmare, un instrument adecvat nu doar pentru diminuarea tensiunilor teologice, ci și pentru o intervenţie în rezolvarea unor probleme grave sociale.

Probleme complexe, soluţie accesibilă

Rapoartele emise sistematic cu privire la situaţia sclaviei moderne sunt descurajante. Aparent, nici nu există încă soluţii politice eficiente. Există însă o alternativă, pe cât de simplă, pe atât de eficientă, strâns legată de un principiu biblic, și anume cel al acţiunii directe în favoarea celor defavorizaţi. Fiecare persoană ar trebui să fie un fel de Wilberforce, însă asta ar implica o nouă viziune asupra societăţii şi rolului pe care biserica ar trebui să îl joace. Desigur, această perspectivă nu ţine cont de răul sistemic (pe care, de altfel, nici nu îl poate eradica), însă are meritul de a responsabiliza mai mult fiinţa umană în faţa fenomenelor negative care iau amploare. Organizaţia Christian Aid și-a exprimat și ea speranţa în apariţia unei noi generaţii de creștini care nu se vor limita doar la observarea disfuncţionalităţilor sau invocarea rugăciunilor, ci vor avea iniţiative prin „campanii, lobby și proiecte pentru ca voia lui Dumnezeu să se facă pe pământ așa cum este în ceruri”.

Nigel Tween, director la Regents Theological College, scrie în corelaţie cu această perspectivă că „mulţi dintre noi apreciază teologia justiţiei sociale, dar nu și acţiunile prin intermediul cărora să fie abordate cauzele profunde ale sărăciei și nedreptăţii”. În opinia teologului, efectele tăcerii se resimt și sunt rezultatul unei escatologii înguste și a unei abordări teologice care „este prea puţin preocupată de lume, care oricum va dispărea”.

Nu vârsta contează, ci voinţa și viziunea

Zach Hunter este unul dintre tinerii care a demonstrat că modelul Wilberforce este încă viabil. Atunci când avea doar 12 ani, Zach a aflat că 27 de milioane de oameni din toată lumea trăiesc încă în sclavie. Constatarea pe care a făcut-o l-a determinat să acţioneze, lansând campania „Mărunţis pentru căderea lanţurilor”. Ideea campaniei era ca fiecare cetăţean să doneze mărunţișul din buzunare, iar suma strânsă să fie direcţionată către o organizaţie care luptă împotriva sclaviei moderne.

La prima sa campanie, a strâns aproximativ 10.000 de dolari. Şi a fost doar începutul. Ulterior a fost invitat să vorbească la mai multe întâlniri publice organizate în mai multe ţări. I s-au luat interviuri de mai multe ori de către diferite televiziuni și a ţinut discursuri chiar la Casa Albă. „Putem avea un impact în viaţa sclavilor. Nu contează ce vârstă avem. Oricine poate avea un impact radical și poate să dea glas celor fără glas”, obișnuia să spună adolescentul american.

Banul, un „rău necesar”, dar cât de rău?

Hunter și alţii asemenea lui pot părea niște idealiști. Lupta lor poate fi considerată zadarnică, dacă se ţine cont de amploarea fenomenului. Pentru o eficienţă maximă în diminuarea sclaviei moderne nu este suficientă doar tratarea simptomelor. Cauza este mai importantă decât formele de manifestare. Iar la baza ei stă o întreagă filosofie de viaţă, care conturează un cerc vicios ce facilitează extinderea sclaviei moderne. În această privinţă, dictatura banului joacă un rol decisiv.

Este o problemă care implică o vinovăţie multiplă. Este vorba de o cultură a hedonismului sau, așa cum observa și profesorul de psihologie Tim Kasser, de la Colegiul Knox, din Illinois, o „cultură de consum care ne bombardează în continuare cu mesajul că materialismul ne va face fericiţi”. Practic, fiecare dintre cetăţenii acestei planete, odată căzut în capcana consumerismului, participă la conservarea și consolidarea unui sistem care întreţine nedreptatea și sclavia modernă. Câţi se pot dezvinovăţi de asta?