Tatăl pământean al Fiului lui Dumnezeu a fost tâmplarul Iosif, un om simplu, umil, în ciuda faptului că descindea dintr-o familie regală. În naraţiunile despre activitatea mesianică a lui Iisus, Iosif este absent, însă în naraţiunile despre naşterea Pruncului divin, el este unul dintre personajele principale. Dumnezeu îi vorbeşte prin vise şi îl călăuzeşte pas cu pas, semn al relaţiei speciale pe care acest bărbat evreu o avea cu Divinitatea. Caracterul lui este evidenţiat şi de atitudinea adoptată atunci când a suspectat-o pe logodnica sa de infidelitate. Iosif nu s-a lăsat pradă resentimentelor şi nu s-a gândit la răzbunare, deşi legea iudaică îi permitea satisfacţia pedepsirii celei pe care o suspecta de trădare. Legea enunţată în Deuteronom 22:20, 21 poruncea lapidarea celei care îşi pierdea fecioria în afara relaţiei de căsătorie. Execuţia se făcea, conform legii, la uşa tatălui fetei. Iosif nu a intenţionat să îi facă rău Mariei şi, de aceea, „şi-a propus s-o părăsească pe ascuns” (Matei 1:19).
Când îngerul Domnului i-a spus lui Iosif că sarcina care „s-a conceput în ea [în Maria] este de la Duhul Sfânt” (Matei 1:21), tâmplarul nazarinean L-a crezut pe cuvânt şi a mers înainte în ciuda raţiunii umane, asemănându-se în acest detaliu cu patriarhul Avraam, care a acceptat să-şi sacrifice fiul atunci când Dumnezeu i-a cerut-o, deşi nu înţelegea raţiunea unui astfel de gest. Pe parcursul relatării, cititorii identifică mai multe situaţii de criză care apar în viaţa lui Iosif: sarcina fecioarei, lipsa unui loc potrivit pentru ca Maria să nască Pruncul, intenţia lui Irod de a-L ucide pe Iisus, anii petrecuţi în exil, în Egipt. În toate aceste situaţii, Iosif apare ca un personaj tăcut, gata să îşi împlinească menirea.
Cuplul Iosif şi Maria şi-a asumat sarcina de a contribui, prin atitudinea de supunere faţă de voia lui Dumnezeu, la salvarea omenirii din starea de păcat în care a ajuns prin neascultarea cuplului Adam şi Eva. De altfel, fecioara Maria a fost comparată de unii dintre scriitorii creştini ai primelor secole (Iustin Martirul, Irineu, Tertullian) cu prima femeie creată de Dumnezeu, Eva. Contrastul dintre atitudinea cuplului primordial şi aceea a familiei Pruncului Iisus a fost evidenţiată în calendarul medieval prin comemorarea lui Adam şi a Evei în ziua de 24 decembrie, în timp ce naşterea lui Iisus era celebrată pe 25 decembrie.
Tradiţional, Iosif şi Maria sunt cunoscuţi sub numele de „Sfânta Familie”. Una dintre cele mai frumoase reprezentări artistice ale Sfintei Familii îi aparţine pictorului Rembrandt von Rijn – „Sfânta Familie cu îngeri” (1645). Cu Scripturile în mână, fecioara veghează Pruncul care doarme. Undeva, în fundal, se distinge silueta lui Iosif, care taie lemne. Este imaginea unei familii obişnuite. Totuşi, Iosif, Maria şi Pruncul alcătuiesc prin origine, fapte şi menire o familie unică în şi pentru istoria omenirii.
