Părintele veșniciilor

Doi fraţi. Doi taţi. Doi inventatori. Îi întâlnim la începutul Bibliei: „Iabal (…) a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi şi păzesc vitele. Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cântă cu alăuta şi cu cavalul” (Geneza 4:20-21). Ce ar trebui să ne atragă atenţia la acești bărbaţi cu nume stranii? 

Bunica mea mi-a dat cândva o carte veche, Maniere și obiceiuri din Biblie. A fost publicată în 1874 și descria viaţa de acum mii de ani în culturile din Orientul Mijlociu (Babilon, Egipt, Asiria, Persia, Israel etc.).

În vremurile acelea, atunci când cineva inventa ceva, era numit „tatăl” acelui lucru. De exemplu, un mare războinic putea fi numit „tatăl războiului”, un mare fierar, „tatăl oţelului” sau un bărbat cu barbă lungă, „tatăl bărbilor”. Recordul mondial Guinness pentru cea mai lungă barbă este deţinut de Hans Langseth (1846-1927), din Norvegia. Barba sa avea 5,33 metri lungime și a fost expusă într-un muzeu la moartea lui.

De-a lungul istoriei, a fost întotdeauna un semn de onoare să fii numit „tatăl” unui lucru – inventatorul, iniţiatorul sau creatorul acelui lucru. Câteva exemple celebre :

Albert Einstein: Părintele relativităţii.

Benjamin Franklin: Părintele electricităţii.

Alexander Graham Bell: Părintele telefonului.

Hipocrate: Părintele medicinei moderne.

Galileo Galilei: Părintele fizicii.

Alan Turing: Părintele informaticii moderne.

Sigmund Freud: Părintele psihologiei moderne.

Stan Lee: Părintele benzilor desenate.

Să revenim la versetele biblice. Iabal a fost pionierul unui stil de viaţă, cel al agriculturii nomade, iar Iubal a fost părintele alăutei și cavalului.

Dumnezeu, Părintele veșniciei

De ce sunt pomeniţi Iabal și Iubal în Biblie?  E vorba de o simplă curiozitate istorică sau avem aici o informaţie cu mult mai importantă? Profetul Isaia ne oferă un indiciu: „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9:6).

Este evident că Isaia vorbește despre Iisus, care este Creatorul, Inventatorul eternităţii. El este Părintele veșniciei. Poate credem că acesta este un nume al lui Dumnezeu Tatăl, însă adevărul este că atât Tatăl, cât și Fiul împart acest titlu.

La început, Iisus exista deja. Iisus era cu Dumnezeu, și Iisus era Dumnezeu. Iisus era de la început cu Dumnezeu. Dumnezeu a creat totul prin Iisus (Ioan 1:1-4). Iisus Însuși a spus: „Tatăl și Eu una suntem” (Ioan 10:30). Iisus și Tatăl au una și aceeași voinţă. Dumnezeu ne iubește atât de mult, încât L-a trimis pe Iisus să moară pentru noi, astfel încât oricine crede în El să poată petrece veșnicia cu El (Ioan 3:16).

Tată al tuturor

Apostolul Pavel scrie unui grup de creștini care trăiau în orașul antic Efes: „Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi” (Efeseni 4:1-6).

Pavel spune că Dumnezeu este Tatăl și Creatorul fiecărei persoane de pe planeta Pământ. El este Tatăl celor din familia noastră, al prietenilor și colegilor noștri. Chiar și oamenii care ne taie calea atunci când suntem la volan, care ne atacă în mediul online și ne rănesc cu acţiuni și cuvinte nepotrivite au același Tată. Dumnezeu i-a creat pe toţi, și lucrul cel mai surprinzător este că îi iubește la fel de mult cum ne iubește pe noi. În timp ce Iisus murea pe cruce, El s-a gândit la ei la fel de mult cum s-a gândit la tine. Prin urmare, atunci când oamenii ne rănesc și îi rănesc pe cei pe care îi iubim, mesajul lui Iisus pentru noi rămâne același: „Îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste.”

Tatăl darurilor bune

Iacov, fratele lui Isus, declară: „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit sunt de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” (Iacov 1:17). Dumnezeu este Tatăl oricărui dar bun. El este Creatorul cerurilor și al pământului, al stelelor și al galaxiilor, Cel care a făcut tot ce există în jurul nostru.

Atunci când fetiţa mea vede stele, începe să cânte „Twinkle, Twinkle, Little Star” din toţi plămânii. Ea iubește stelele; de fiecare dată când vede una, arată spre ea cu uimire și îi spune numele. Îi plac copacii, florile, păsările și curcubeele. Cu uimirea ei de copil, ea vede (și apreciază) mai mult decât noi toate aceste daruri perfecte ale lui Dumnezeu, pe care le-a făcut pentru încântarea și bucuria noastră.

Vedem și noi darurile lui Dumnezeu sau suntem prea ocupaţi pentru a le observa? Avem probleme în a exersa recunoștinţa? Cântăm cu toată inima despre lucrurile uimitoare pe care le-am primit din mâna Lui? Sunt atât de multe dovezi ale iubirii Lui, de la căldura razelor de soare la zâmbetul unui copil și la valurile care se sparg la ţărm, de care ne putem bucura dacă ne oprim câteva clipe din ceea ce facem.

Tată al milei

La început, Dumnezeu a creat o lume bună, perfectă, dar omenirea s-a răzvrătit. Deoarece păcatul nu poate exista alături de perfecţiunea lui Dumnezeu, primii oameni ar fi trebuit să moară. Dar Dumnezeu este Tatăl milei. În Geneza 3:15 găsim o promisiune plină de milă,  promisiunea că Dumnezeu va rezolva problema răului pentru totdeauna, chiar dacă El va fi rănit în acest proces. În loc să îi lase pe oameni în propriile lor probleme, Dumnezeu a promis că îi va salva, chiar dacă preţul pe care Îl va plăti va fi dincolo de înţelegerea noastră.

Meditând la această promisiune, apostolul Pavel concluzionează: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!” (2 Corinteni 1:3, 4).

Orice ne-ar trage în jos, orice ne-ar face viaţa grea, noi putem veni întotdeauna la Dumnezeu.

Dumnezeu este Tatăl milei și al mângâierii nesfârșite. Sunt multe crize care ne pot lovi în viaţă – probleme financiare, pierderea locului de muncă, probleme de sănătate, divorţ sau lupte spirituale –, dar orice ne-ar trage în jos, orice ne-ar face viaţa grea, noi putem veni întotdeauna la Dumnezeu. Știm că ne așteaptă cu braţele deschise, pentru că El este Părintele veșniciilor, Tatăl tuturor, Tatăl darurilor bune, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri.

Jared Martin este pastorul senior al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Coastlife din Queensland, Australia. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.