Miracolul credinţei care nu depinde de miracole

474

Când Papa Ioan Paul al II-lea a murit în urmă cu zece ani, suporterii au scandat „Santo subito", sau „Sfânt imediat!" Susţinătorii săi și-au văzut dorinţa realizată. Vaticanul a confirmat că fostul Suveran Pontif a efectuat două minuni. Însă perspectivele creștinilor asupra acestora diferă până la controversă.

Papa Ioan Paul al II-lea a fost sanctificat. Potrivit autorităţilor de la Vatican, acest lucru s-a petrecut după ce a fost semnalată o a doua minune săvârşită de Papa Ioan Paul al II-lea după decesul său. Mai întâi, o călugăriţă a fost vindecată de Parkinson, iar de curând, o femeie din Costa Rica a fost vindecată de un anevrism cerebral, în urma rugăciunilor adresate fostului Pontif.

Procesul de certificare a minunilor în Biserica Catolică are o vechime de câteva secole și implică o anchetă a unor experţi în miracole. Deși poate părea ciudat pentru cei din exterior, „verificarea miracolelor poate întări convingerile oamenilor”, a declarat Michael O’Neill, care coordonează site-ul MiracleHunter.

„Chiar și oamenii care sunt credincioși în Dumnezeu au o atracţie pentru dovezile existenţei Sale. Uneori pare că Se ascunde”, a spus O’Neill. „Miracolele sunt un mod în care oamenii Îl văd pe Dumnezeu cum atinge lumea”, a continuat el într-un interviu pentru Discovery News.

Biserica Catolică folosește un proces formal pentru a determina cine este un sfânt. În primul rând este investigată viaţa acelei persoane. Dacă este considerată suficient de virtuoasă, persoana respectivă este declarată „un slujitor al lui Dumnezeu”. Dacă a atins niveluri eroice de virtute, este considerată „venerabilă”. Pentru a deveni sfânt, trebuie să fi efectuat două minuni post-mortem.

De obicei, comisiile de autentificare sunt formate din teologi, dar și experţi cu pregătire știinţifică. În categoria a ceea ce se clamează a fi minune,  „99,9% dintre acestea sunt miracole medicale”, a spus O’Neill. „Este necesar ca vindecarea să fie spontană, instantanee și completă. Medicii trebuie să recunoască faptul că nu au nicio explicaţie naturală la ceea ce s-a întâmplat”, a spus O’Neill.

Minuni controversate

Cele mai multe dintre miracolele acceptate de comunităţile de credincioși rămân subiecte de controversă, afirmă și jurnaliștii ImpNews. Printre cele mai populare este cea înregistrată în 1981, în micul oraș Medjugorje din Bosnia și Herţegovina, atunci când șase copii au raportat că au văzut-o pe Fecioara Maria. Deși Vaticanul nu a dat un răspuns oficial acestei profeţii, site-ul a atras milioane de pelerini de-a lungul anilor. O altă minune celebră petrecută pe câmpurile de lângă Fatima, Portugalia, a evidenţiat pe copiii unui cioban care au povestit că Fecioara Maria le-a apărut într-o viziune, spunându-le că pe data de 13 octombrie a aceluiași an va avea loc o minune. Mii de oameni au venit să asiste la eveniment.

Nici lumina sfântă de la Ierusalim nu a scăpat de aceste controverse. Un istoric grec, Michael Kalopoulos, a făcut o demonstraţie în direct la o televiziune din Grecia, arătând cum lumânările folosite de Patriarh se pot aprinde fără a avea nevoie de o sursă de foc, cu condiţia să fie impregnate cu fosfor alb, informează site-ul descoperă.ro.

Chiar este nevoie de miracole?

Deși omul le caută cu insistenţă, există teologi care consideră că miracolele nu ar trebui să reprezinte cheia existenţei umane. Unul dintre cei mai de succes scriitori creștini contemporani, Philiph Yancey, se întreabă, în cartea Dezamăgit de Dumnezeu, dacă dorinţa de a avea parte de miracole nu ascunde mai degrabă o lipsă de credinţă, decât o credinţă profundă. „Am văzut multe răspunsuri impresionante la rugăciuni. Dar de obicei, acestea se întâmplă la început, înainte de convertire, sau imediat după aceea. Pe măsură ce înaintăm în viaţa de credinţă, astfel de răspunsuri devin tot mai rare, în vreme ce refuzurile nu doar că devin tot mai frecvente, dar sunt și tot mai categorice”, afirmă scriitorul.

Disputa cu privire la distincţia dintre minuni autentice și contrafăcute, cel mai probabil, va continua. Important este ca viaţa umană să nu fie creionată doar în funcţie de aceste repere. O spiritualitate autentică se construiește în funcţie de certitudini care se conturează în timp, în urma unei analize profunde și nu a unor impresii de moment provocate de credinţa în miracol. Cu atât mai mult cu cât majoritatea dintre acestea rămân umbrite de controversă.