Un operator al sistemului israelian antirachetă a relatat cum o rachetă pe care radarele o indicau ca lovind cartierul-general al armatei israeliene și-a schimbat brusc traiectoria și s-a oprit în mare. „L-am văzut pe Dumnezeu” - a fost concluzia soldatului. Întrebările pe marginea experienţei sale sunt provocatoare.

Cum este să anticipezi o catastrofă iminentă și, în următoarele secunde, să vezi că nu se mai produce? Militarul care a experimentat această senzaţie se afla în serviciu la sistemul israelian antirachetă. La un moment dat a văzut cum o rachetă lansată de Hamas se îndrepta spre un loc aglomerat.

Bateria Iron Dome putea anticipa suprafaţa de impact a rachetei până la o rază de 200 de metri. Locul în care ar fi trebuit să lovească era populat cu sute de oameni: cartierul general al armatei israeliene sau gara centrală din Tel Aviv. Sesizând traiectoria, operatorul a lansat trei rachete de interceptare. Toate au ratat.

„Acest lucru se întâmplă foarte rar. Până în prezent, au existat doar două cazuri de acest gen. Eram în stare de şoc”, a povestit ulterior militarul israelian, experienţa sa fiind redată de Israel Today.

Catastrofa era iminentă, dar ea nu a mai avut loc. Același sistem de apărare a indicat o intensificare bruscă a vântului. Un miracol a lăsat sutele de vieţi neatinse. Racheta și-a deviat cursul, prăbușindu-se în mare.

Privită prin ochii militarului, întâmplarea nu a fost un rezultat al hazardului, ci o intervenţie clară a Divinităţii. „Am rămas împietrit şi am strigat: Există Dumnezeu!“ „Am văzut cu ochii mei acest miracol. Nu mi l-a povestit cineva. Am văzut cum mâna lui Dumnezeu trimite racheta în mare.“ Operatorul a fost atât de marcat de această experienţă încât nu și-a putut reprima entuziasmul. A început să respecte Sabatul şi să se dedice studiului religios.

Miracole în repetiţie

Între timp, The Times of Israel a relatat un alt caz ce poate fi înregistrat la capitolul miracole. Colonelul Winter Ofer a povestit cum un raid al armatei israeliene care trebuia să aibă loc înainte de ivirea zorilor s-a amânat. Aceasta i-a obligat pe soldaţi să se apropie de obiectivul pe care intenţionau să-l cucerească după ce răsărea soarele, fără să mai fie protejaţi de întuneric. Însă, pe neaşteptate, s-a lăsat o ceaţă groasă. Suficientă ca soldaţii israelieni să acţioneze fără să fie văzuţi de inamic. Colonelul este sigur de cel puţin un lucru: Dumnezeu a mai făcut o minune.

„Dintr-o dată un nor ne-a protejat”, a spus el, făcând trimitere la norul despre care Biblia afirmă că îi proteja pe evreii care rătăceau prin pustie. „Nori de glorie”, a continuat el. Numai atunci când soldaţii au fost într-o poziţie sigură ceaţa s-a risipit. Interpretarea pe care colonelul a dat-o acestei întâmplări nu permite niciun echivoc: „A fost într-adevăr o împlinire a versetului «căci Domnul, Dumnezeul tău, este cel care merge cu voi pentru a vă oferi victoria»”, a spus tot el, citând un pasaj din Deuteronom.

Întrebări cu răspunsuri puţine

Ceea ce pentru acești militari constituie o experienţă supranaturală, pentru un observator neutru este posibil să nu poată fi catalogată drept altceva decât o întâmplare inedită. Întrebările nu pot fi și poate că nici nu trebuie să fie reprimate. De ce ar fi Dumnezeu interesat să genereze minuni într-o manieră selectivă? De ce nu a deviat și traiectoria rachetei care s-a prăbușit asupra unei școli ONU din Gaza?

Nu putem evalua subiectivismul soldatului israelian. Este o experienţă personală care este posibil ca lui să îi schimbe viaţa. Din perspectivă proprie, miracolul invocat nu poate fi contestat.

Pe de altă parte, cazul în sine poate constitui și o sursă de propagandă israeliană. Războiul din Gaza trebuia justificat. Iar cea mai bună modalitate de a câștiga susţinerea opiniei publice este invocarea prezenţei divine.

Așa cum era de așteptat, presa israeliană s-a întrecut în încercarea de a identifica dovezi că Dumnezeu a fost parte activă în acest conflict. În acest sens a fost editată și declaraţia unui jihadist Hamas. Acesta a fost întrebat de ce rachetele lor nu au ţintit mai eficient. El a răspuns într-o manieră care lasă prea puţin loc interpretării.

„Noi am ţintit eficient, dar Dumnezeul lor a schimbat traiectoria rachetelor noastre în aer.” Presa israeliană s-a grăbit să titreze această declaraţie a luptătorului islamic. Greu de spus cât este de reală. Însă nu este dificil de înţeles de ce tema religioasă a făcut parte din știrile care vizau situaţia de pe front. Impresia generală ar fi că Dumnezeu este mai puternic decât Allah. O asemenea deducţie ar fi, însă, nefirească și inoportună.

Într-o societate puternic secularizată acest gen de experienţe „supranaturale” trec neobservate. Este un fapt care explică și de ce marile cotidiene nu au preluat știrile cu acest conţinut. Religia nu constituie chiar un subiect de interes.

Chiar dacă există tendinţa de a pune sub semnul întrebării experienţele militarilor israelieni (sau orice experienţă de acest gen), pe de altă parte, nici nu pot fi eludate suitele de evenimente similare din istoria biblică. Dumnezeu de multe ori a intervenit direct, protejându-i pe evrei sau luptând împotriva adversarilor acestora. Nu de puţine ori, evreii aflaţi în dificultate au reușit să supravieţuiască în urma unor miracole asemănătoare cu cele de faţă. Deci, ceea ce se invocă în presa israeliană nu poate fi negat cu lejeritate. Totuși, dilemele persistă.

Dumnezeu înrolat pretutindeni prin războaie

Pe baza exemplelor din Biblie s-a creat un tipar al invocărilor divine care nu au mai fost limitate doar la experienţa poporului evreu. Ele au fost transferate și în contextul naţiunilor creștine. Astfel, nu surprinde faptul că aproape toate războaiele care au purtat amprenta creștinilor au fost și derulate cu pretenţia supravegherii atente a lui Dumnezeu.

Cruciadele constituie un bun exemplu. Însă ele nu sunt singurul caz în care Dumnezeu este invocat într-o situaţie de conflict armat. Până și Primul Război Mondial a fost imaginat ca o cruciadă sfântă. În Războiul Civil, americanii îl solicitau pe Dumnezeu de o parte sau de alta a frontului. Nici măcar Hitler nu a avut ezitări în această privinţă. Fiecare atentat eșuat îi întărea convingerea că Providenţa este cu el.

Obiceiul identificării lui Dumnezeu în mijlocul operaţiunilor militare poate fi întâlnit pretutindeni în istorie.Nici românii nu au făcut excepţie de la această „regulă”. Biserica încerca prin mesajele sale să confere certitudinea războiului just și, în consecinţă, siguranţa unei binecuvântări divine. Uneori, s-a ajuns la situaţii dificil de explicat și de acceptat. Biserica își chema enoriașii la liturghie și binecuvânta soldaţii, timp în care evreii erau deportaţi. Dar asta nu conta atâta timp cât în mentalul colectiv se inserase în mod artificial ideea că Dumnezeu se raportează la evenimente în mod preferenţial.

Israelul lui Dumnezeu

Experienţele soldaţilor din Israel nu se limitează doar la întărirea credinţei unora, fie a celor care le-au trăit în mod personal, fie a celor care le-au citit.

Mai există încă un aspect deloc de neglijat, și anume consolidarea convingerii că Dumnezeu are un plan cu Israel. Pentru mulţi creștini, aceasta este o certitudine, făcând parte din setul de adevăruri incontestabile. De aceea, multe site-uri creștine au preluat informaţiile despre miracolele la care au fost martori soldaţii israelieni.

Ele constituie încă o dovadă a faptului că Dumnezeu nu doar că este activ pe scena istoriei, dar și coordonează Israelul spre direcţia pe care o dorește. Este de înţeles de ce un site creștin precum WND a iniţiat un sondaj online prin care chestionează cititorii cu privire la implicarea lui Dumnezeu în Gaza în favoarea statului Israel.

Mizând pe ideea „poporului ales”, nu puţini sunt teologii care continuă să susţină că Israelul are un loc bine definit în ecuaţia sfârșitului istoriei acestei planete. Ei spun că primul indiciu că ne apropiem de final a fost dat în 1948, atunci când, după aproape două milenii de absenţă, statul evreu a fost reînfiinţat.

De aceea există mai mulţi evanghelici americani decât evrei dispuși să se implice în mod activ în evoluţia Israelului modern, fapt care explică, parţial, de ce politica externă americană este una pro-Israel. Continuând decriptarea evenimentelor într-o cheie profetică, mulţi consideră că inclusiv războaiele în derulare, precum cel din Gaza, nu sunt deloc lipsite de semnificaţie teologică.

Se demonstrează din nou cât de comode și speculative pot fi interpretările în care religia și politica intră într-o combinaţie perfectă. Pe de altă parte, miracolele descrise de soldaţii israelieni pot constitui o sursă de dezbatere. Dincolo de dilemele pe care poveștile lor le generează, rămâne un fapt vizibil pentru mulţi: Dumnezeu nu poate fi eliminat din istoria umanităţii. Cum și când alege să intervină poate că sunt întrebări la care nu suntem încă pregătiţi să răspundem în modul cel mai adecvat. Important este să rămânem pe frecvenţa divină. Răspunsurile vor sosi la momentul potrivit.