Nu suntem creștini, dar tot ne rugăm. Și Îl înţeleg mai bine pe Dumnezeu acum, făcând ceea ce fac, decât L-am înţeles vreodată mergând la biserică”, spune Iyawo Orisa Omitola, o femeie de culoare, care a ţinut cuvântarea principală în cadrul Convenţiei Vrăjitoarelor de Culoare, care a strâns aproximativ 200 de femei în Baltimore, SUA, luna trecută.

Convenţia a semănat în aspectele sale organizatorice cu una creștină și este un semnal care indică spre comunitatea în creștere în Statele Unite a femeilor afroamericane care renunţă la creștinism în favoarea tradiţiilor spirituale ale strămoșilor africani, apreciază jurnaliștii The Atlantic.

Atracţia pentru vrăjitorie nu este nicidecum nouă, dar folosirea imagisticii și limbajului specifice este tot mai comună în spaţiul de divertisment american. Promovarea egalităţii între rase care a luat amploare în America ultimilor ani și care s-a suprapus peste promovarea destul de agresivă a egalităţii de gen se face inclusiv, și poate chiar mai ales, prin întoarcerea culturii pop, și în special a artiștilor afroamericani, către rădăcinile culturale africane, promovate ca speciale și chiar superioare, în ideea că „civilizaţia s-a născut în Africa”.

Artiste de renume internaţional precum Beyonce, Azealia Banks sau Princess Nokia fac aluzie în videoclipuri la zeiţe africane sau vorbesc metaforic în versurile lor despre „magia negreselor”, despre femeile din trecut care impuneau respect prin puterile lor „magice”. În actul de asumare publică a acestei zestre culturale, acești artiști resping însușirea de către persoane de alte etnii și rase a culturii africane, denunţând totodată stereotipul doctorului-vrăjitor voodoo, așa cum a fost el portretizat de-a lungul timpului în mass-media. „Tot ce aveţi, aţi luat de la noi”, le spune Princess Nokia „vrăjitoarelor albe” în piesa Brujas (Vrăjitoare). Artiștii și muzicienii care folosesc simbolism ocult în munca lor au dat naștere chiar la un curent muzical cunoscut drept „witch house”.

Iar aspectul feminist, ideea unei comunităţi în care femeile să își descopere „puterile interioare”, să se susţină și să se ridice reciproc, este extrem de atrăgătoare în epoca „#METOO”, coagulată în Statele Unite de persoana președintelui, care consideră femeia doar un obiect sexual. „Studiind despre zeiţe și alte figuri feminine divine, cum să nu văd că femeile sunt sacre, la fel ca bărbaţii? Există acest element feminist evident”, mărturisește și JoAnna Farrer, o tânără caucaziană de 34 de ani din New York. Farrer a crescut cu o apetenţă pentru spiritualitate și până la urmă s-a stabilit la Wicca, o religie descentralizată considerată parte a păgânismului contemporan. „Înainte să ader la Wicca mă simţeam singură, neconectată la nimic. Nu avusesem niciodată relaţii apropiate cu alte femei. Acum nu sunt niciodată singură. Aici e locul meu”, spune și Denise Cruci, de 50 de ani, preoteasa unui ansamblu de vrăjitoare din New York.

Se pare că zona metropolitană a orașului găzduiește 80 de ansambluri de vrăjitoare și organizaţii păgâne. Numărul exact de adepţi este incert, având în vedere că există multe persoane care încă nu s-au alăturat unui grup organizat, dar se estimează că ar fi 10.000 de așa-numiţi vrăjitori și vrăjitoare în New York. Practicarea Wicca în America datează din anii 1960, aceasta fiind o religie popularizată de autorul britanic Gerald Gardner, care încorporează idei deopotrivă antice și medievale. Este descrisă ca o religie inofensivă, cu ritualuri în natură din tradiţii precreștine din Irlanda, Scoţia și Ţara Galilor, la care pot participa și familii cu copii, care pune accent pe emanciparea individului, comuniunea cu natura și pe comunitate.

Deși publicul ţintă al acestui tip de religie a fost dintotdeauna reprezentat de femeile tinere, veteranii Wicca mărturisesc că au văzut un aflux de tineri mileniali atrași către ocultism. Fenomenul este natural, crede Chas Clifton, autor al câtorva volume despre studii păgâne. „Se împletește bine cu mișcarea feministă și cu internetul care o popularizează”, spune el.

Vrăjitoria pentru „misticul modern”

Pe scurt, internetul a făcut magia „cool” din nou. Este un trend observat și de agenţia de anticipare a trendurilor K-Hole, care, în raportul din 2016, a identificat ca trend cultural principal „magia haotică”. Aceasta „trăiește pe același tărâm ca și cultul gândirii pozitive” și este definită ca „personalizarea unui sistem de credinţe în funcţie de ţintele personale”, suprapunându-se foarte natural peste tendinţa spre individualizare, branding personal și depărtarea de conformism, care caracterizează viaţa socială online și tot mai mult și offline.

Pe Instagram, comunitatea celor care împărtășesc o constelaţie de imagini cu bijuterii, cristale, ierburi, tatuaje, machiaje și vestimentaţie de inspiraţie ocultă este în creștere, mai multe persoane asumându-și deschis rolul de „vrăjitor influencer”, de practicieni ai magiei pentru „misticul modern”. Doar hashtagul „#witch” are 7 milioane de postări pe Instagram, dublu faţă de aceeași perioadă a anului trecut.

Și economia comunităţii merge bine. Platforma online Etsy, care strânge sub umbrela sa o multitudine de shopuri online personale, a raportat în 2017 o creștere cu 30% a căutărilor legate de vrăjitorie și cu 60% a cumpărăturilor de astfel de obiecte, faţă de cifrele din 2015. Seriale la modă, precum American Horror Story sau Chilling Adventures of Sabrina, care dau un twist modern vrăjitoriei, capitalizează și ele pe acest val. Până și magazinul de produse de cosmetică Sephora a încercat să comercializeze în Statele Unite un „starter witch kit”, pe care managerii s-au văzut nevoiţi să îl retragă după ce mai multe vrăjitoare practicante s-au scandalizat.

Centrul de Cercetare Pew numără 1,5 milioane de americani care se identifică în mișcarea New Age, drept adepţi Wicca sau ca alt fel de păgâni, o comunitate destul de puternică dacă ne gândim că evreii ortodocși numără doar jumătate de milion, iar martorii lui Iehova 1,2 milioane. Dintre adepţii New Age, 85% sunt albi și majoritatea sunt femei. Jurnaliștii The Atlantic par să susţină că s-a pus în mișcare un val de tinere negrese care părăsesc creștinismul și care vor să „elibereze” vrăjitoria de sub dominaţia albă care a dus-o cu totul în aria New Age și să o ducă înapoi la rădăcinile africane. Cel puţin asta spunea Omitola la Convenţia Vrăjitoarelor de Culoare. Doar că unele dintre practicile vrăjitoarelor (de culoare sau nu), precum astrologia, sunt printre ceea ce Centrul de Certare Pew consideră pratici New Age. De fapt, un studiu recent arată că nivelul de credinţă în idei New Age este în mod special ridicat în denominaţiunile creștine istorice de negri. Idei creștine și idei New Age coexistă atât în mentalul creștinilor, cât și în cel al așa-zișilor vrăjitori. Sau, după cum spune Omitola, „Biblia nu este decât o veche carte de vrăji”.

În ce crezi dacă ești New Age

Mișcarea New Age își are originile la finalul secolului XIX, când spiritualiștii și astrologii au început să creadă în venirea Erei Vărsătorului, despre care erau convinși că va fi epoca de aur a umanităţii, care va aduce o nouă stare de spirit, o nouă viziune asupra lumii, provocând o regenerare spirituală și rezultând într-un nou model al umanităţii, mult mai înclinată spre spiritualitate. Era Vărsătorului trebuia să fie caracterizată de înclinaţia spre cunoaștere, autocunoaștere și îmbunătăţirea sinelui, care să genereze soluţii creative pentru problemele umanităţii și să aducă armonia universală. Unii dintre adepţi credeau că sunt receptorii unei energii divine, pe care o împărtășeau cu cei din jur, crescând astfel nivelul general al sensibilităţii spirituale. Alţii așteptau venirea lui Mesia în a doua jumătate a secolului XX, în persoana unui mare învăţător budist.

Cert este că mișcarea a înflorit odată cu înmulţirea grupurilor independente de ezoterici și teozofi, un punct important fiind înfiinţarea în 1960 a Fundaţiei Universale, care a fost „un diseminator major al discursului New Age” în perioada 1960-1970, când a ajuns la modă și în Statele Unite, scrie Steven Sutcliffe în cartea sa Children of the New Age. Fondatorul fundaţiei, Anthony Brooke, ultimul guvernator independent al regiunii Sarawak, înainte să fie anexată de Marea Britanie, era un politician versat, popular, flexibil și spontan, care călătorea foarte mult, împărtășindu-și ideile spirituale cu oameni de rând sau cu secretarul-general al ONU. Deși prezicerea sa, că un eveniment apocaliptic va avea loc în iarna anului 1967, nu s-a adeverit, s-a format o întreagă reţea internaţională de grupuri New Age.

În Statele Unite, arhitectul principal al mișcării a fost teozoful David Spangler, de la Fundaţia Findhorn, care credea că, prin eliberarea energiei spirituale, semnalată de diverse schimbări astrologice, oamenii pot iniţia noua eră, Era Vărsătorului. Astfel, el s-a desprins de „doctrina-mamă”, care spunea că noua eră va veni independent de acţiunea umană. Perspectiva lui Spangler a mutat responsabilitatea venirii noii ere pe umerii celor care credeau în ea, cerând astfel acţiuni concrete, notează Gordon Melton, într-un articol pentru Enciclopedia Britannica.

Transformarea spirituală individuală, obţinută printr-o creștere și îmbunătăţire spirituală continue, le oferă adepţilor o idee despre cum va fi în Era Vărsătorului. Practici oculte tradiţionale, precum astrologia, tarotul, yoga, meditaţia zen și studierea I Ching („Cartea Schimbărilor” din scrierile confucianiste clasice) au fost introduse ca unelte de folosit pe parcursul transformării personale. Masajul, dietele naturale, acupunctura și kinetoraterapia au fost adoptate ca adjuvante în atingerea sănătăţii spirituale. Dar canalizarea energiilor și folosirea cristalelor au devenit cu adevărat populare în anii 1980. Oamenii au început să „descopere” că au abilităţi paranormale, devenind astfel „canale de comunicare între lumi” și apoi importanţi învăţători în unele organizaţii. În transă sau în stare de veghe, ei pretindeau că au intrat în contact cu entităţi extraterestre care îi învăţau diverse lucruri, inclusiv cum să folosească cristalele, rezervoare de energie cu puteri distincte, în scop curativ.

După anii 1980, mișcarea și-au pierdut momentumul, iar pe la mijlocul anilor 1990 era deja evident că este pe moarte, după ce mai mulţi lideri ai mișcării au recunoscut că, deși aderă în continuare la ţelurile transformării personale, nu mai cred în venirea Noii Ere, scrie Melton. Cu toate acestea, mișcarea New Age s-a dovedit a fi unul dintre cele mai importante fenomene religioase în America secolului XX. „A îmbunătăţit imaginea grupurilor religioase ezoterice vechi, care astăzi continuă să se identifice ca o comunitate New Age, permiţându-le să își găsească un loc în cultura tot mai pluralistă a ţărilor din Vest. Și, cu toate că viziunea despre o transformare socială a murit, mișcarea a atras sute de mii de oameni la diferite tradiţii ezoterice. Mai mult de unul din cinci adulţi din Vest crede în astrologie sau a practicat o formă de meditaţie”, subliniază Melton. Iar prezenţa gândirii tip New Age în societatea de azi e evidentă din numărul de organizaţii care încă se regăsesc în centrele urbane, din numărul de magazine care deservesc aceste grupuri, iar mai nou este evidentă și în mediul online.

Creștini confuzi

Mai multe studii sociologice punctează că, deși ne place să ne gândim la America ca la bastionul lumii civilizate, dar deopotrivă religioase, în realitate creștinii din America sunt destul de confuzi cu privire la ce cred.

Un studiu despre credinţele americanilor vizavi de Dumnezeu, mântuire, etică și Biblie, realizat de organizaţia Ligonier Ministries anul acesta, arată că deși majoritatea americanilor sunt de acord cu cele mai cunoscute doctrine ale creștinismului, în practică tind să aplice alte idei. De exemplu, deși oamenii sunt de acord cu sfinţenia lui Dumnezeu, 69% nu cred că păcatele sunt egale și că ar trebui pedepsite la fel. Ba mai mult, 52% dintre respondenţi cred că majoritatea oamenilor sunt buni prin natura lor, o idee în contradicţie cu Biblia, care ne învaţă despre restaurarea fiinţei umane după căderea în păcat. Asta poate fi și din cauză că majoritatea americanilor, și chiar 32% dintre evanghelici, nu percept credinţa ca pe un adevăr obiectiv, ci ca pe ceva ce ţine de părerea personală. Iar printre mileniali (participanţii cu vârste între 18 și 34 de ani) se observă o tendinţă crescândă de a considera că Biblia este presărată cu mituri antice și că Dumnezeu nu este interesat de activităţile noastre zilnice.

Mai mult decât atât, un studiu realizat de Centrul de Cercetare Pew anul trecut arată că 62% dintre adulţii americani cred în cel puţin în una dintre credinţele New Age – ori că lucrurile fizice posedă energii spirituale, ori în reîncarnare, ori în astrologie, ori în oamenii care pretind că vorbesc cu spiritele. Iar procentul crește în bisericile evanghelice tradiţionale (67%), în bisericile catolice (70) și în bisericile evanghelice istorice de negri (72%). Chiar și în bisericile protestante, 57% dintre credincioși cred în cel puţin unul dintre aceste lucruri. Concluzia cercetătorilor este că, în afară de persoanele care resping deopotrivă etichetele de „religios” și de „spiritual” și care au tendinţa să respingă și convingerile New Age, creștinii sunt aproape la fel de susceptibili să accepte credinţe New Age precum sunt neafiliaţii religioși (cei care se consideră atei, agnostici sau „nimic în particular”). Femeile sunt mai susceptibile să facă asta decât bărbaţii, după cum în general sunt mai susceptibile ca bărbaţii să se angajeze în practici religioase de orice fel.

Bizar este că, în același studiu, 8 din 10 creștini și-au mărturisit credinţa în Dumnezeu așa cum este descris în Biblie. Poate și mai bizar este că dintre adepţii New Age doar minorităţile nu cred în Dumnezeu (37%), nu cred că religia este importantă în viaţă (42%) și nu se roagă deloc sau rar (40%). Aproape 45% dintre americanii care se identifică în curentul New Age merg la biserică, de la de câteva ori pe an la cel puţin o dată pe săptămână, iar 59% se roagă de la cel puţin o dată pe lună la cel puţin o dată pe zi, arată datele Centrului Pew. Pe de altă parte, majoritatea adepţilor New Age nu citesc Biblia, pe care nu o consideră Cuvântul lui Dumnezeu și nu cred că există standarde absolute pentru rău și bine, ci se folosesc de bunul simţ pentru a discerne între cele două.

Cu alte cuvinte, există o plajă destul de largă de persoane care cred în Dumnezeu și care se angajează în practici creștine, precum mersul la biserică, rugăciunea și chiar cititul Bibliei, dar care cred mai degrabă în doctrinele New Age decât în cele creștine sau cred nediscriminatoriu în ambele. Vedem în bisericile evanghelice o majoritate cu tendinţe New Age și vedem în rândul celor care se declară adepţi New Age tendinţe și practici creștine. Ceea ce înseamnă că majoritatea americanilor de mijloc, care nu sunt nici cei mai aprinși creștini, nici cei mai aprinși atei, nici cei mai aprinși adepţi ai New Age, adoptă un fel de melanj de credinţe aleatorii, creștine și păgâne, chiar dacă unele se bat cap în cap.

Atenţie la neatenţie

În România, suntem obișnuiţi cu creștinismul care este un „hibrid între devoţiune și superstiţie”. Peste 90% dintre români își declară credinţa în Dumnezeu și se consideră persoane religioase, dar pe măsură ce sociologii avansează cu întrebări mai detaliate, se observă începutul unei neconcordanţe în sistemul de credinţă al românului. Studiul „România magică. Mituri și aspiraţii ale românilor”, realizat de IRES în perioada 6-13 iulie 2018, arată că majoritatea românilor cred în suflet, în păcat, în îngeri, Diavol, Rai și Iad și cred în viaţa după moarte, dar în același timp nu cred în învierea morţilor. Pe de altă parte, majoritatea cred că există icoane făcătoare de minuni, 26% au vizitat cel puţin o dată astfel de icoane și 32% au fost cel puţin o dată în pelerinaj la moaștele vreunui sfânt. Iar un sondaj INSCOP-ADEVĂRUL din 2015 arată că 31% dintre români cred în deochi, 25,5% cred în blesteme și 15% în vrăjitoare. Iar studiul „Opinii și atitudini ale românilor cu privire la cunoașterea și educaţia știinţifică”, realizat în 2016, arată că 57% dintre români cred în astrograme, pe care le consideră știinţifice, și cam 30% cred în horoscop. În final, studiul arată că 2 din 10 români au două-trei superstiţii în care cred și de care ţin cont.

Cumva însă, situaţia din Statele Unite pare mai gravă, având în vedere istoria aparte a denominaţiunilor creștine, cum sunt bisericile protestante și evanghelice americane. Amestecul dintre religie și ocultism în Statele Unite pare mai degrabă să sublinieze situaţia adevărului biblic pierdut, comparativ cu situaţia din România, unde tradiţiile strămoșești și culturale încă nu au permis adevărului biblic să iasă complet la suprafaţă. De asemenea, pare mai degrabă o problemă generalizată decât una generaţională, din moment ce problema adoptării conceptelor păgâne se întâlnește printre credincioșii americani la fiecare grupă de vârstă cam în același procent, deși cea mai puternică creștere în rândul adepţilor New Age în ultimii ani vine din grupul tinerilor mileniali.

Ce s-a întâmplat de fapt este că „spiritualitatea New Age s-a integrat în majoritatea creștină”, observă autorul Mark Satin. Astfel, deși ea a dispărut ca mișcare, iar numărul adepţilor s-a redus la mai bine de jumătate din momentul ei de glorie și până în prezent în Statele Unite, impactul ei rămâne. „Astăzi aproape nimeni nu mai folosește termenul, dar suspectez că majoritatea americanilor au acum o interpretare personală a lui Dumnezeu. S-ar putea să fie influenţată de Biblie, de ceea ce auzim la biserică, dar și de experienţele personale, de întâlnirile cu alte credinţe și învăţături mai greu de clasificat. Și până la urmă asta era esenţa New Age-ului – să îţi construiești propria cale către divinitate,” explică el. Satin spune că nu doar creștinismul este impactat astfel, ci fiecare religie majoră graţie globalizării, internetului și accentului pus pe individualitate. Nu e de mirare că tinerii, confuzi oricum graţie vârstei, dar fiind și cei mai prezenţi în mediul online, sunt primii care tind să opteze pentru un brad de spiritualitate care implică mai mult sinele, decât pe Dumnezeu și care le dă posibilitatea adaptării pe nevoile personale. Tinerii sunt încă atrași de spiritualitate, dar nu de instituţia bisericii.

Iar când vorbim despre faptul că oamenii nu mai sunt atrași de biserică, încă o dată trebuie să spunem că „nu vorbim despre particularităţile unei generaţii, ci despre cea mai mare provocare culturală pentru biserica creștină din Vest, care din întâmplare se reflectă mai clar în această nouă generaţie”, spune autorul și teologul James Emery White. Dacă privim partea plină a paharului am putea spune că partea bună din această poveste este că, „fără instituţiile mediatoare, relaţia noastră cu Dumnezeu este mai personală ca oricând și suntem mai vulnerabili și mai goi în faţa Sa”, propune Satin. Ceea ce ar putea fi valabil pentru bisericile care chiar și-au asumat rolul de mediatori, blocând relaţiile directe între oameni și Dumnezeu. Însă pentru bisericile care și-au asumat rolul de a ajuta acele relaţii să se formeze, nu prea există o parte plină a paharului. O veste bună există însă, și anume că relativismul noilor generaţii de agnostici și neafiliaţi nu pare să fie fundamentat pe o poziţie filosofică asumată, ci mai degrabă pe un deficit de informaţii despre ce este adevărul și cum poate fi găsit. Ceea ce face ca misiunea bisericii să fie de fapt relativ simplă.

Biserica trebuie să își regândească evanghelizarea și să înceapă să Îl explice din nou pe Dumnezeu în mod asumat, relevant, vizând problemele culturale stringente, de care se ferește să se atingă. De exemplu, mulţi spun că, în bisericile creștine, Evanghelia nu a fost explicată într-un fel care să poată fi înţeles de cei din diferite culturi și cu diferite experienţe, pentru că nu s-a considerat că aceasta este o nevoie. Femei de culoare, de exemplu, se plâng că biserica creștină este opresivă faţă de ele, în schimb tradiţiile africane emancipează femeia de culoare. Alţii au probleme în a înţelege sau vedea caracterul bun și drept al lui Dumnezeu în lumea volatilă, violentă și inechitabilă de astăzi. Alţii se luptă cu incluziunea socială și cu probleme etice, de tipul căsătoriilor homosexuale și a identităţii de gen. Pe deasupra, cultura în care trăim se schimbă într-un ritm prea rapid, ceea ce duce la stres, depresie și probleme mintale. Biserica creștină este în marea ei majoritate absentă din aceste discuţii și este taxată pentru asta. Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie de adevăr. Tinerii trebuie să știe că „există un Dumnezeu. Adevărul există. Uitaţi cum este lumea. Aceștia suntem noi. Acestea sunt lucruri pe care Iisus le-a făcut cu privire la asta”, însă mesajul trebuie transmis într-un mod inteligent, care să ţină cont de cultura locală și globală, de informaţiile la care avem acces astăzi, de experienţele mult mai vaste prin care trecem și de enciclopedia de noi întrebări fundamentale pe care aceste experienţe le suscită.

Dar biserica nu trebuie doar să Îl facă pe Dumnezeu relevant pentru societatea postmodernă, ci trebuie să îl facă și pe Satana relevant din nou. Dispariţia unui agent al răului din conștiinţa publică este evidentă în știrile care însoţesc orice dezastru și în care Dumnezeu este unilateral tras la răspundere. Este evident în seriale precum Lucifer, care îl portretizează pe Satana drept un „băiat cu bune și cu rele”, simpatic și plăcut în felul lui, cu care ajungi până la urmă să empatizezi. Este evidentă în sondajele care arată că doar 34% dintre adolescenţi cred că minciuna e ceva greșit. Atmosfera corectitudinii politice duse la extrem, a mentalităţii că fiecare persoană este propriul arbitru atunci când vine vorba de moralitate, este îmbibată în vacuumul creat de dispariţia din conștiinţă a unui agent al răului și este unul dintre cele mai clare simptome ale sincretismului religios din Statele Unite. Adepţii New Age nu cred în rău, ei cred în om. Prin urmare, nici nu pot vedea problemele omului ca venind din interpunerea păcatului între om și Dumnezeu. Divinitatea se găsește latentă în om și poate fi adusă în conștiinţa umană prin meditaţie, yoga, cristale etc.

Noi presupunem că oamenii înţeleg intuitiv de ce credinţa în Dumnezeul relevat în Biblie și prin persoana lui Iisus este incompatibilă cu credinţa în reîncarnare sau în puterea cristalelor. Și din cauza acestei presupuneri, nu mai petrecem deloc timp explicându-le credincioșilor de ce credinţele New Age și creștinismul sunt incompatibilie. Rezultatul este că mulţi dintre oamenii care merg azi la biserică funcţionează pe o structură de plauzibilitate multifuncţională,” susţine Joe Carter, editor la The Gospel Coalition. Structurile de plauzibilitate funcţionează ca filtre prin care oamenii sortează afirmaţii, supoziţii, teorii și credinţe în funcţie de ce li se pare plauzibil sau potenţial adevărat. Ele ne ajută să nu ne formăm credinţe care nu se potrivesc experienţei noastre, evidenţelor obiective sau sistemului nostru de valori. Doar că acestea sunt influenţate cultural, iar ceea ce spune Carter este că pentru credincioșii americani acest filtru nu mai funcţionează pe baza unei viziuni creștine despre lume, ci este multifuncţional, lăsând să treacă și concepte creștine, dar și concepte New Age. Această structură de plauzibilitate trebuie „reparată”, spune el, prin abordarea directă a diferenţelor dintre sistemele de credinţă.

Fundamentul de bază al curentului New Age este reprezentat de relativism și universalism. Nu doar că sunt multiple căi de a ajunge la Dumnezeu, ci toate căile duc la Dumnezeu dacă ai instrumentele necesare. Ceea ce este foarte corect politic și perfect postmodern să spui. Nu doar că nu există un adevăr, ci toată lumea deţine adevărul și prin urmare nimeni nu are cum să greșească. Iar creștinii sunt consideraţi încuiaţi și intoleranţi dacă susţin altceva. Dar cuvintele lui Dumnezeu sunt cele care au anticipat și această situaţie: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare şi mulţi sunt cei ce intră pe ea” (Matei 7:13). Biserica trebuie să ia în serios provocările metafizice ale acestui relativism postmodern de tip New Age și, cu înţelepciune și sensibilitate pentru diversitatea problemelor culturale și sociale de astăzi, să îi atragă pe oameni aproape de metafizica lui Dumnezeu și departe de cea a ocultismului.