Generaţiile de adulţi americani caracterizate în cea mai mare măsură de adeziunea la creștinism și de un devotament practic faţă de credinţa lor sunt în proces de îmbătrânire și dispariţie.[1] Ele sunt „înlocuite” de generaţii de tineri mai puţin înclinate să se identifice cu religia creștină sau să devină creștini implicaţi.

În timp ce studiile Pew Research arată că milenialii[2] sunt prima generaţie care pare că nu va deveni mai religioasă odată cu vârsta, studiile Grupului Barna arată că următoarea generaţie[3] se plasează și mai departe de religie decât generaţiile anterioare. Dacă aceste tendinţe continuă, America, bastionul creștinismului în lumea civilizată, „probabil va deveni tot mai puţin religioasă chiar dacă cei care astăzi sunt adulţi își păstrează nivelul curent de angajament religios”.[4]

În 2007, erau 227 milioane de adulţi în Statele Unite și 78,4% dintre ei se identificau drept creștini. În următorii șapte ani, populaţia de adulţi a crescut cu încă 18 milioane. Dar procentul adulţilor care se identificau drept creștini a scăzut la 70,6%, adică cu aproximativ 5 milioane de adulţi.[5] În același timp, numărul neafiliaţilor creștini a crescut cu 19 milioane de adulţi, devenind al doilea cel mai numeros grup religios după protestanţii evanghelici, mai mare decât cel al catolicilor și al credincioșilor din bisericile protestante istorice.[6] Ceea ce înseamnă că, la fiecare persoană care s-a alăturat unei religii, au fost încă patru persoane care au renunţat la religie.[7] Totodată s-a observat că neafiliaţii sunt în proces de secularizare. O treime dintre ei spuneau în 2014 că nu cred în Dumnezeu, cu 11% mai mult decât în 2007.[8]

Cercetătorii de la Pew Research consideră „înlocuirea generaţională” unul dintre cei mai importanţi factori responsabili pentru declinul procentului de creștini și creșterea numărului de neafiliaţi.[9] Pentru că, deși renunţarea la religie este prezentă printre americanii de toate vârstele, etniile, nivelurile de educaţie, ea este vizibil mai pronunţată în rândul tinerilor. Pe măsură ce grupurile religioase îmbătrânesc, vârsta medie a grupului de neafiliaţi tot scade, de la 38 de ani, în 2007, la 36 de ani, în 2014.[10] Iar pe măsură ce generaţia milenialilor se maturizează, membrii ei arată o deconectare tot mai accentuată de cele religioase, subliniază rapoartele Pew. În acest context, cel mai recent studiu Barna anunţă că numărul ateilor s-a dublat în rândul celei mai tinere generaţii în viaţă, faţă de cel al adulţilor americani.[11]

Generaţia Z” este generaţia celor născuţi între 1999 și 2015. Este o generaţie atât de nouă, încât nici măcar nu are un nume care să reflecte o anume caracteristică a grupului, ci i se spune generic „Generaţia Z”, pentru că s-a născut după „Generaţia Y”, adică după mileniali. Sunt tineri în curs de dezvoltare, cei mai „bătrâni” dintre ei urmând acum să intre la facultate. Sunt lipsiţi de experienţă, netrecuţi prin marile evenimente cu impact semnificativ asupra dezvoltării caracterului – mutatul de acasă, trecerea prin facultate, primul job, prima relaţie serioasă, perspectiva formării unei familii etc. –, însă studiile realizate deja încearcă să intuiască în ce direcţie o va lua această generaţie și cum va modela ea lumea în care trăim cu toţii.

Mai tineri, mai atei

Generaţia Z este cu adevărat specială, fiind prima generaţie cu adevărat postcreștină. Ce înseamnă aceasta? Nu înseamnă că se prăbușește cerul peste creștinism. În realitate, creștinismul este încă în creștere (mai mult în emisfera sudică) și este și va rămâne cea mai mare religie a lumii și în următoarele decenii.[12] După cum am spus deja, America se menţine în continuare bastionul creștinismului în lumea dezvoltată, cu aproape 71% dintre americani declarându-se creștini, iar studiile Pew au evidenţiat o doză bună de stabilitate printre americanii religioși. În dreptul populaţiei afiliate religios, care cuprinde o largă varietate de religii creștine și necreștine, nu s-a observat nicio scădere pe indici de angajament religios din 2007 până în 2014.[13]

Însă contextul cultural în sine s-a schimbat profund. Autorul și teologul James Emery White numește această schimbare „a doua cădere”. Dacă prima cădere a dus la expulzarea oamenilor din Grădina Edenului de către Dumnezeu, în această a doua cădere „I-am întors favoarea”[14]. Adică L-am expulzat pe Dumnezeu din lumea noastră. Trăim un „ateism funcţional”, în care nu e vorba că respingem ideea unui Dumnezeu, ci cultura noastră ignoră nevoia de a căuta ceva în afara noastră, vreun adevăr transcendental, explică White.[15] Urmarea directă este că instituţiile religioase, și chiar familia tradiţională ca instituţie, nu mai au relevanţa și importanţa culturală pe care o aveau înainte. Iar odată cu toate avansurile tehnologice, cu robotizarea, clonarea, cercetările pe celule stem, modificările de ADN și transsexualism, nici doctrina umanistă nu mai este la fel de în măsură să explice ce înseamnă să fii om.

Acesta este contexul în care s-a născut Generaţia Z. Este prima generaţie nativă digital, născută după ce s-a inventat smartphone-ul, dar este generaţia cu cele mai puţine cunoștinţe biblice (un semn definitoriu al lumii postcreștine) și cea mai confuză în ce privește valorile morale sau dilema coexistenţei răului și a bunătăţii lui Dumnezeu. Dacă privim lucrurile din acest unghi, ar trebui să fie încurajator că o majoritate a acestor tineri (58%) se identifică drept creștini, 43% dintre ei merg la biserică[16] și că, pe indici de măsurare a importanţei Scripturii, sunt mai tradiţionaliști și mai aproape de credinţele și de atitudinile Generaţiei X (din care fac parte majoritatea părinţilor celor din Generaţia Z) decât de cele ale milenialilor.[17] Însă studiul Barna atrage atenţia că, din acești 43%, doar 9% aplică principiile și practicile religioase în viaţa de zi cu zi, comparând acest procent cu cel al bunicilor lor, care este de 14%.[18]

Este posibil, desigur, ca acești tineri să devină mai religioși cu trecerea timpului. Raportul General Social Suvery, de exemplu, arată că, pe termen lung, oamenii încep să se roage mai mult și să meargă mai des la biserică pe măsură ce îmbătrânesc. Iar sondajele Gallup desfășurate pe multiple decenii arată că, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, religia devine o parte mai importantă a vieţii lor”[19], scriu cercetătorii de la Pew Research Center. Însă având în vedere că la mileniali s-a observat o scădere a interesului religios odată cu trecerea anilor, cercetătorii se tem de un efect de contagiune a Generaţiei Z, din moment ce aceste două generaţii împărtășesc multe caracteristici și sunt cele mai apropiate în timp. Sunt multe lucruri pe care biserica trebuie să le înţeleagă corect și să le accepte la această nouă generaţie – Z –, dacă dorește să aibă o influenţă cât mai bună asupra ei.

Generaţia Z(ăpăcită)

Adolescenţii de astăzi au crescut într-o lume post-11 septembrie și în plină criză financiară, fiind martori ai dramei prin care au trecut milenialii, mulţi văzându-și visurile năruite când nu au găsit joburi și au trebuit să se mute înapoi acasă cu părinţii. Așa că noua generaţie a crescut cu realitatea că visul american nu e chiar ușor de atins, că nu este destul să înveţi sau să muncești ca să obţii ce îţi dorești, că nu toată lumea beneficiază de siguranţă fizică și financiară, deși se străduiește. Astfel, mulţi adolescenţi sunt anxioși când se gândesc la viitorul lor, iar ţelurile lor se învârt în jurul succesului profesional și al bunăstării financiare. O bună parte dintre ei definesc fericirea drept succes financiar.

Internetul este în centrul dezvoltării acestei generaţii și exercită o influenţă enormă asupra viziunii lor despre viaţă, asupra programului zilnic, asupra orarului de somn, a relaţiilor și chiar asupra sănătăţii mintale, cu efecte pe termen lung încă necunoscute. Cuplat cu faptul că părinţii lor, după eșecul modelului „elicopter”[20] practicat cu milenialii, au trecut la modelul „copilot”, în care le-au oferit copiilor mult mai multă libertate și putere de decizie, au rezultat niște adolescenţi mai maturi și mai responsabili decât milenialii[21], mai atenţi cu banii, mai aproape de familie, mai puţin fumători, băutori, consumatori de droguri și de sex ocazional[22]. Pe de altă parte, această libertate de care au beneficiat i-au lăsat expuși la o multitudine de probleme – sexting și pornografie, bullying și depresie. În loc să fie formaţi și disciplinaţi de către părinţii lor, acești tineri sunt mai degrabă formaţi de către media, avertizează raportul Barna.[23]

Crescând într-o diversitate etnică fără precedent, pe vremea când un afro-american era la cârma lumii, iar minorităţile sexuale luptau pentru drepturi, inechitatea rasială sau sexuală a devenit de netolerat pentru ei. Astfel că, politic și social, această generaţie are concepţii mai liberale decât cea de dinainte, susţinând nu doar căsătoriile homosexuale, dar și faptul că genul sexual trebuie să fie o reprezentare a sentimentelor personale, nu a evidenţelor fizice (o treime dintre tinerii Generaţiei Z susţin acest lucru[24]). În același timp, crescând în atmosfera „corectitudinii politice”, ei se așteaptă ca oamenii să aibă păreri și experienţe diferite fără ca vreuna să fie greșită, pentru că fiecare persoană este propriul arbitru atunci când vine vorba de moralitate. Ei apreciază incluziunea socială mai mult decât generaţiile de dinainte și sunt extrem de reticenţi în a se exprima pe subiecte care i-ar deranja pe alţii. Nu realizează că este în detrimentul societăţii democratice să îi protejezi pe oameni de ideile pe care nu vor să le audă, fiindcă libertatea de exprimare și libertatea religioasă sunt libertăţi care pot fi testate doar într-o ciocnire de idei. „Dacă fugim de aceste ciocniri, atunci aceste drepturi sunt pur și simplu ipotetice”[25], avertizează David Kinnaman, președintele Barna.

În concluzie, se poate spune că viziunea acestor adolescenţi despre lume, și implicit codul lor moral, este profund marcat de relativism, care își trage puterea din nevoia acută pe care aceștia o resimt de a fi acceptaţi și de a face parte dintr-un tot inclusivist și divers. Aceasta se traduce printr-o confuzie generalizată cu privire la gen și sex, cu privire la norme morale (doar 34% dintre adolescenţi cred că minciuna e ceva greșit[26]) și cu privire la adevărurile spirituale – 37% cred că nu este posibil să știi cu siguranţă că Dumnezeu există și chiar și cei care cred că este posibil acest lucru sunt totuși mai puţin convinși decât adulţii.[27] Aceasta arată iarăși că, în cel mai bun caz, pentru ei adevărul este relativ, atunci când pot ajunge să îl cunoască.

Cultura în care trăim se schimbă într-un ritm foarte rapid și nu ar trebui să ne mirăm că tinerii din ziua de astăzi sunt confuzi. Social media îi ţine ocupaţi în mod superficial și îi copleșește cu informaţii și opinii, reinventând cum se trăiește copilăria și cum se stabilește o identitate personală. Analiștii Barna cred că mulţi tineri sunt de fapt rupţi de societate și lipsiţi de putere, distraţi, dar nu sunt inspiraţi. Și întreabă biserica creștină dacă nu cumva este preocupată să facă din ei discipoli pentru Ierusalim (simbol al stabilităţii religioase), când ar trebui să facă discipoli capabili să trăiască corect în Babilon (simbol al pluralismului și relativismului religios).[28]

Biserica, înapoi la prima definiţie

Realitatea este că Generaţia Z nu se află în conflict cu creștinismul, ci că, din păcate, creștinismul rămâne în urmă faţă de schimbările rapide din rândul generaţiilor tinere, trebuind să treacă printr-un proces de actualizare fără să își piardă identitatea, dacă vrea să își păstreze relevanţa în societate. După cum spune James White, „nu vorbim despre particularităţile unei generaţii, ci despre cea mai mare provocare culturală pentru biserica creștină din Vest, care din întâmplare se reflectă mai clar în această nouă generaţie”[29]. Vestea bună, așa cum au arătat multiple studii, este că e foarte posibil ca relativismul ascendent în Generaţia Z să fie fundamentat nu pe o poziţie filosofică asumată, ci mai degrabă pe un deficit de informaţii despre ce este adevărul și cum poate fi găsit.[30] Dacă este așa, misiunea bisericii este relativ simplă.

Biserica trebuie să își regândească evanghelizarea în cazul Generaţiei Z, pentru că nu mai are de-a face cu o rezistenţă din partea unor oameni care au o anumită raportare faţă de divinitate, al căror nivel de cunoștinţe biblice este relativ ridicat și care trebuie doar să găsească o motivaţie suficient de puternică pentru a face un salt de partea credincioșilor, ci are de-a face cu o rezistenţă din partea unor oameni cu un nivel scăzut de informaţii religioase. De aceea, în cazul tinerilor din Generaţia Z, accentul nu mai trebuie să fie pe organizarea de evenimente capabile să producă acel „click” ce poate determina un om să ia o hotărâre pentru salvarea sufletului său, ci ar trebui să fie pe procese care în final să ducă tinerii la acel eveniment. Biserica trebuie să înceapă să Îl explice din nou pe Dumnezeu și trebuie să o facă asumat, relevant, vizând problemele culturale stringente, de care se ferește să se atingă. După cum spune White, biserica trebuie să treacă de la discursul lui Petru în faţa evreilor temători de Dumnezeu, din Faptele Apostolilor 2, la discursul lui Pavel în faţa filosofilor din Atena, din Faptele apostolilor 17.[31]

Mesele cu pizza, jocurile simpatice și serile de închinare pot fi evenimente evanghelistice atractive, dar nu vor crea o credinţă care să dureze, avertizează Barna. Este necesar ca formarea acestor tineri să includă următoarele informaţii de bază: „Există un Dumnezeu. Adevărul există. Uitaţi cum este lumea. Aceștia suntem noi. Acestea sunt lucruri pe care Iisus le-a făcut cu privire la asta.”[32] Însă acest proces trebuie să fie inteligent și trebuie să funcţioneze după o dinamică dublă: „credinţa în lumina culturii și cultura în lumina credinţei”[33]. Mulţi spun că, în bisericile creștine, Evanghelia nu a fost explicată într-un fel care să poată fi înţeles de cei din diferite culturi și cu diferite experienţe, pentru că nu s-a considerat că aceasta este o nevoie, spune pastorul Frike Prince.[34] „Pentru mare parte din istoria noastră, tineretul a fost izolat de către părinţi și de către comunitatea locală, care au acţionat ca gardieni ai informaţiei”[35], însă acum tinerii cresc să fie la fel de familiarizaţi cu peisajul cultural și social din Coreea de Sud, de exemplu, cum sunt și cu cel american, ceea ce înseamnă că acum trebuie să începem să vorbim despre Iisus cu o înţelegere mai profundă despre lume în general. „Astăzi pot să le vorbesc tinerilor despre adevărul absolut și despre adevărul contextual și vor înţelege diferenţa pentru că înţelegerea și interacţiunile lor nu mai sunt limitate la comunitatea locală, ceea ce este provocator”, mai precizează Frike.

Problema în multe biserici este că, de la această intenţie bună din partea generaţiilor mai în vârstă de a-i crește pe tineri în ascultare de Dumnezeu, s-a ajuns la „un model de instructaj în care predomină Evanghelia managementului păcatului”. Această Evanghelie legalistă, tradusă de tineri într-o listă de „așa da” și „așa nu”, în loc să le faciliteze o transformare reală a vieţii în cadrul experienţei creștine, îi face să aibă o experienţă marcată de sentimente de vinovăţie și rușine și îi face să caute alte comunităţi care predau o Evanghelie holistică, avertizează Irene Cho, manager al Institutului Fuller pentru Tineri.[36] În bisericile descrise anterior s-a petrecut o segregare a generaţiilor, în care entuziasmul și vitalitatea tinerilor sunt separate de înţelepciunea și experienţa celor mai în vârstă. Președintele Barna, David Kinnaman, chiar avertizează în cartea sa You Lost Me (M-ai pierdut) că ideea conform căreia biserica este o colecţie de generaţii separate, în care unii își asumă rolul de gardieni ai informaţiei pentru creșterea tinerilor, reflectă o abdicare de la chemarea apostolică a bisericii[37], deoarece, conform Bibliei, biserica este un parteneriat de generaţii care lucrează împreună pentru a împlini voia lui Dumnezeu în timpul vieţii lor. Ceea ce presupune o putere împărţită, nu subjugată.

De aceea poate mai importante decât mesajul pe care adulţii vor să-l transmită tinerilor sunt tonul și atitudinea din spate. O raportare superioară și critică, derivată din blocarea minţii unora în scenarii despre potenţialul negativ al tinerilor, nu prea mai lasă loc sentimentelor de compasiune și empatiei și face un deserviciu enorm tinerilor, care enumeră printre cele mai importante probleme legate de creștinism faptul că nu pot să împace ideea unui Dumnezeu iubitor cu răutatea din lume.[38] O biserică ce vine să le predice despre un Tată iubitor pe un ton condescendent nu va face decât să întărească în ei sentimentul că nu sunt înţeleși, că nu sunt în siguranţă și că nu se pot baza pe nimic. Însă prezentarea unui Dumnezeu bun și milos, care ne înţelege pe fiecare în parte exact așa cum suntem și care, în ciuda defectelor noastre, urmărește binele fiecăruia, respectând în același timp diversitatea care derivă din libertatea de alegere a fiecăruia i-ar putea ajuta să împace multe dintre controversele care, în cultura actuală, sunt poate mai evidente decât în trecut.

Este important de observat că niciuna dintre sugestiile experţilor nu îndeamnă la inovare cu orice preţ pentru a salva creștinismul de la moarte. Schimbările care trebuie făcute în paradigma misionară a bisericii sunt consecinţe directe ale iubirii la care ne îndeamnă Dumnezeu faţă de semenii noștri, oricât de diferiţi de noi ar fi ei. Această iubire nu este doar un sentiment care trebuie să tolereze ce nu trebuie tolerat, ci este un concept care înglobează inteligenţa, strategia, viziunea, misiunea și caracterul hristic al bisericii. Nu este nimic nou în nevoia bisericii de a arăta inteligenţă, receptivitate la schimbările sociale și culturale și dinamica necesară pentru a oferi relevanţă noilor generaţii.

Scriind despre învăţăturile lui Iisus, John Stott nota că, „dacă biserica chiar I-ar accepta standardele și valorile (…) și ar trăi conform lor, atunci ar fi acea societate alternativă așa cum a intenţionat El de la început și ar oferi lumii o contracultură creștină autentică”[39]. Să fii contracultural înseamnă să fii asemenea lui Iisus, iar biserica nu poate să comunice despre adevărul lui Iisus fără să Îl oglindească pe Iisus Însuși. Iar dacă ne uităm înapoi în istorie la forţa enormă de schimbare a bisericii primare, adică a celor care au fost cel mai aproape de Iisus, vedem că păgânii au reacţionat la viaţa creștinilor, observând cu mirare „cum acești creștini par să se iubească unii pe alţii”[40]. Cu puţină îndrăzneală, aceasta s-ar traduce în ideea că speranţa pentru viitorul bisericii este să devină cu adevărat o biserică. Pentru aceasta nu este nevoie să se reinventeze, ci să redescopere viziunea inteligentă a iubirii care să facă dreptate creștinismului. Iar toate celelalte îi vor fi date pe deasupra.

Footnotes
[1]„ «America’s Changing Religious Landscape», 12 mai 2015, pewforum.org ”.
[2]„ «Mileniali» este denumirea sociologică pentru generaţia născută în perioada 1984-1998.”
[3]„ «Generaţia Z» este generaţia celor născuţi în perioada 1999-2015.”
[4]„ Vezi nota 1.”
[5]„ Idem.”
[6]Ibidem.
[7]„ Idem. ”.
[8]„ «U.S. Public Becoming Less Religious», 3 nov. 2015, pewforum.org ”.
[9]„ Vezi nota 1. ”.
[10], „ Idem.”
[11]„Barna Group, «Gen Z. The Culture, Beliefs and Motivations Shaping the Next Generation», Impact 360 Institute, 2018, p. 25.”
[12]„James Emery White, Meet Generation Z, Baker Books, 2017, ediţie online, cap. 1.”
[13]„ Vezi nota 8. ”.
[14]„James White, op. .cit., cap. 1”.
[15]„Ibidem.”
[16]„ Barna Group, art. cit., p. 26.”
[17]„ Idem, p. 66”.
[18]„ Idem, p. 26.”
[19], „ Vezi nota 8. ”.
[20]„ Părinţii «elicopter» au fost acei părinţi ai milenialilor care au exercitat un control exacerbat asupra vieţii lor, oprindu-i de la foarte multe activităţi, de teamă pentru siguranţa lor, luând decizii în locul lor și în general «planând» asupra lor la fiecare mișcare, astfel că, la maturitate, aceștia nu erau tocmai pregătiţi să facă faţă greutăţilor vieţii. ”.
[21]„Kaylene Williams, Stanislaus Robert Page, «Marketing to the Generations», în Journal of Behavioral Studies in Business, http://www.aabri.com/manuscripts/10575.pdf”.
[22]„ James White, op. cit., cap 2.”
[23]„ Barna Group, art. cit., p. 35.”
[24]„ Idem, p. 13.”
[25]„Idem, p. 27.”
[26]„ Idem, p. 56.”
[27]„ Idem, p. 64.”
[28]„ Idem, p. 10.”
[29]„ James White, op. cit., notă introductivă.”
[30]„Barna Group, op. cit., p. 104.”
[31]„James White, op. cit., cap. 6.”
[32]„ Barna Group, op. cit., p. 107.”
[33], „ Idem.”
[34]„ Idem, p. 68.”
[35], „ Idem. ”.
[36]„ Barna Group, op. cit., p. 31.”
[37]„ David Kinnaman, You Lost Me, Baker Books, 2011, ediţie online, cap. 11.”
[38]„ Barna Group, op. cit., p. 63.”
[39]„John Stott, Christian Counter-Culture: The Message of the Sermon on the Mount, InterVarsity, 1978, apud. James White, op. cit., cap 4.”
[40]„James White, op. cit., cap. 4.”

„ «America’s Changing Religious Landscape», 12 mai 2015, pewforum.org ”.
„ «Mileniali» este denumirea sociologică pentru generaţia născută în perioada 1984-1998.”
„ «Generaţia Z» este generaţia celor născuţi în perioada 1999-2015.”
„ Vezi nota 1.”
„ Idem.”
„ Idem. ”.
„ «U.S. Public Becoming Less Religious», 3 nov. 2015, pewforum.org ”.
„ Vezi nota 1. ”.
„Barna Group, «Gen Z. The Culture, Beliefs and Motivations Shaping the Next Generation», Impact 360 Institute, 2018, p. 25.”
„James Emery White, Meet Generation Z, Baker Books, 2017, ediţie online, cap. 1.”
„ Vezi nota 8. ”.
„James White, op. .cit., cap. 1”.
„Ibidem.”
„ Barna Group, art. cit., p. 26.”
„ Idem, p. 66”.
„ Idem, p. 26.”
„ Părinţii «elicopter» au fost acei părinţi ai milenialilor care au exercitat un control exacerbat asupra vieţii lor, oprindu-i de la foarte multe activităţi, de teamă pentru siguranţa lor, luând decizii în locul lor și în general «planând» asupra lor la fiecare mișcare, astfel că, la maturitate, aceștia nu erau tocmai pregătiţi să facă faţă greutăţilor vieţii. ”.
„Kaylene Williams, Stanislaus Robert Page, «Marketing to the Generations», în Journal of Behavioral Studies in Business, http://www.aabri.com/manuscripts/10575.pdf”.
„ James White, op. cit., cap 2.”
„ Barna Group, art. cit., p. 35.”
„ Idem, p. 13.”
„Idem, p. 27.”
„ Idem, p. 56.”
„ Idem, p. 64.”
„ Idem, p. 10.”
„ James White, op. cit., notă introductivă.”
„Barna Group, op. cit., p. 104.”
„James White, op. cit., cap. 6.”
„ Barna Group, op. cit., p. 107.”
„ Idem, p. 68.”
„ Barna Group, op. cit., p. 31.”
„ David Kinnaman, You Lost Me, Baker Books, 2011, ediţie online, cap. 11.”
„ Barna Group, op. cit., p. 63.”
„John Stott, Christian Counter-Culture: The Message of the Sermon on the Mount, InterVarsity, 1978, apud. James White, op. cit., cap 4.”
„James White, op. cit., cap. 4.”
Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.