Pentru mult timp, presa americană a reprezentat cel mai înalt standard la care era de dorit să ajungă jurnalismul din orice altă ţară. În multe ţări, inclusiv în România, facultăţile de profil formează noile generaţii de jurnaliști după acest model. Și chiar și după terminarea studiilor, unele organizaţii media își instruiesc reporterii după modelul CNN. Cel puţin aceasta a fost experienţa mea și a colegilor mei. Ceva s-a schimbat însă radical în pragul alegerilor prezidenţiale americane din 2016, ceva ce promite să schimbe chiar mersul lucrurilor într-o societate democratică.

În ultimii doi ani, atitudinea americanilor de rând faţă de jurnaliști a luat o turnură urâtă. Neîncrederea crescândă care se observă în statistici se exprimă în viaţa de zi cu zi prin agasarea și ameninţarea reporterilor de teren, spun aceștia, în timp ce Asociaţia pentru Comunicaţii Digitale, Radio și TV din Statele Unite (RTDNA) a început să ofere sfaturi vizând siguranţa jurnaliștilor. Părerea generală este că atitudinea vădit ostilă a președintelui Trump este principalul factor al acestei schimbări. Dar dacă există totuși o explicaţie și mai profundă la care toţi ar trebui să fim atenţi?

Jurnalistul Joshua Replogle, de la Associated Press, filma un material despre uraganul Florence într-un orășel din Carolina de Nord când un bărbat de pe stradă i-a dărâmat echipamentul de filmare și l-a pocnit în faţă, spunându-i că raportează știri false. „Partea ironică este că videoclipul meu l-ar fi ajutat. Ar fi atras atenţia asupra unui oraș mic afectat de inundaţii”, spune Replogle. „Mediul s-a schimbat. Am trăit schimbarea pe pielea mea”, spune și Christ Post, fotojurnalist pentru canalul de știri local WFMZ-TV, din Pennsylvania.

De la alegeri, oamenii se simt îmbărbătaţi să acţioneze așa”, crede Nic Coury, care lucrează la Monterey County Weekly. Atunci când președintele descrie presa drept „inamic al poporului”, atitudinile se schimbă, iar reporterii de teren suferă cel mai tare consecinţele, spune și Lori Bentley-Law, cameraman care lucra pentru postul KNBC-TV, din Los Angeles, afiliat NBC. Recent, Lori a mărturisit pe blogul personal că după 24 de ani de carieră a decis să iasă din breaslă. Motivele sunt multiple, de la problemele fizice generate de purtarea unui echipament greu pe un singur umăr pentru atâţia ani până la climatul social actual.

Eu sunt o persoană pozitivă și optimistă. Nu mai vreau să aud nicio fetiţă drăguţă că trece pe lângă mine și îmi spune că mă urăște și nu mai vreau să aud oameni care ţipă la mine «fake news». Nu mai vreau să fiu înjurată când sunt la volanul mașinii de serviciu sau să văd participanţi la trafic care scot fundul pe geamul mașinii și defechează în faţa mea. Da, s-a întâmplat și asta”, scrie ea. Lori spune că în climatul actual, aspectele negative ale meseriei le întrec pe cele pozitive și povestește cum într-o singură săptămână a avut parte de trei incidente negative. Așteptând să facă un live, o femeie a atacat-o pe ea și pe reportera cu care era, le-a dărâmat echipamentul și le-a ameninţat cu moartea. Două zile mai târziu, un bărbat într-un Mercedes i-a blocat ieșirea de pe autostradă de trei ori în timp ce conducea mașina cu logoul televiziunii. Într-un al treilea incident, a fost dată afară de patronul unui local în care dorea să filmeze, care a acuzat-o că spune minciuni și manipulează.

În doar trei zile, postarea ei fusese vizualizată de 11.000 de ori, avea peste 100 de comentarii, iar Lori primise zeci de e-mailuri și mesaje de la colegi la fel de frustraţi. Ceea ce face ca cele doar 39 de incidente înregistrate oficial de RTDNA anul acesta să pară o glumă. Multe dintre incidentele prin care trec reporterii nu ajung câteodată nici la urechile șefilor, motiv pentru care în listele RTDNA ajung doar cele mai grave situaţii, cum ar fi: atacul de la Capital Gazette, Maryland, unde au fost uciși cinci oameni, incidentul în care un bărbat a intrat cu mașina într-o post TV din Dallas sau bombele artizanale trimise de curând la CNN. Corespondentul CNN la Casa Albă, Jim Acosta, a făcut un pas pe care alţi jurnaliști îl consideră curajos: a lansat recent un apel public, adresat direct președintelui, cu rugămintea să înceteze atacurile la adresa presei „înainte ca cineva să fie rănit”. Acosta spune că această retorică a dus la „normalizarea unui nivel de răutate pe care nu l-am mai văzut înainte” și că numărul oamenilor dispuși să preia și să ducă mai departe retorica președintelui, în special la manifestaţiile pentru susţinerea sa, este profund îngrijorător. Doar câteva zile mai târziu, un angajat al Casei Albe avea să îi înșface microfonul din mână în timp ce încerca să îi pună președintelui Trump întrebări, în cadrul unei conferinţe de presă.

Un președinte belicos

Maniera combativă cu care președintele abordează cea mai mare parte din presa americană este deja emblematică pentru mandatul său. Pe lângă obiceiul de a striga „fake news!” la orice material de presă care nu îi este favorabil și de a fi de acord doar cu cei care îl elogiază, în special cu Fox News, Breitbart și cu alte site-uri de știri și emisiuni de dreapta, Trump a folosit de nenumărate ori podiumul pentru a arunca insulte generalizate la adresa presei liberale, dar și pentru a evidenţia reporteri pe nume.

Lunile trecute, unui reporter CNN i s-a interzis accesul la o conferinţă de presă a președintelui, susţinută la Casa Albă, după ce acesta pusese întrebări incomode privind Rusia într-o conferinţă anterioară. Imediat după incident, președintele Trump și fiul acestuia au partajat pe conturile lor de Twitter un videoclip în care participanţi la o manifestaţie în favoarea președintelui, în Tampa, Florida, strigau insulte la adresa reporterilor CNN. Iar săptămâna trecută, Asociaţia Corespondenţilor de la Casa Albă a dat un comunicat de presă în care îl condamnă pe președinte pentru că l-a ridicat în slăvi pe un congressman care a pus la pământ un reporter.

Acosta se întreabă serios dacă Trump măcar este serios în critica sa la adresa presei sau dacă folosește replica „fake news” ca pe un fel de „semnătură”, la fel cum folosea replica „Ești concediat!” în showul său televizat, Ucenicul. Trump nu aude decât sunetul aplauzelor când merge la pupitru și rostește această sintagmă – comentează Maggie Haberman, corespondentul New York Times la Casa Albă, care a făcut parte din echipa ce a câștigat Premiul Pulitzer în 2018 pentru investigarea conexiunilor consilierilor lui Trump în Rusia.

Alţii nu sunt așa convinși. Într-o declaraţie comună, doi experţi în libertatea de expresie – David Kaye, de la Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU, și Edison Lanza, șeful Comisiei Interamericane a Drepturilor Omului – spun că atacurile lui Trump sunt „strategice, destinate să submineze încrederea în presă și să pună la îndoială informaţii reale, verificabile” și că merg împotriva obligaţiei de a respecta libertatea presei și dreptul uman internaţional. „Suntem în mod special îngrijoraţi că aceste atacuri cresc riscul ca jurnaliștii să fie atacaţi”, spun cei doi experţi. Ideea că este vorba despre o strategie de comunicare,  nu despre o „nebunie” personală a președintelui reiese și din indiciile aruncate din când în când de fostul său consilier de campanie și mâna sa dreaptă, Steve Bannon, care printre altele a afirmat că „democraţii nu contează. Adevărata opoziţie este presa. Iar asta se rezolvă prin inundarea presei cu mizerii.” Ce știm cu siguranţă este că, de la alegerile prezidenţiale din 2016, atitudinea americanilor faţă de media s-a schimbat.

Oamenii vs media

Deși majoritatea americanilor recunosc în continuare importanţa mass-mediei în democraţie ca sursă de informare, există o diferenţă majoră de-a lungul afilierilor politice în privinţa unui alt rol major pe care presa l-a jucat până acum – și anume, cel de a fi a patra putere în stat, care veghează asupra celorlalte, așa-numitul rol de „câine de pază” (watchdog). Un studiu realizat de Centrul de Cercetare Pew anul trecut arată că 89% dintre democraţi cred că media este importantă ca sursă de echilibru în societate, prin care celelalte puteri sunt responsabilizate și ţinute pe linia dreaptă, pe când doar 42% dintre republicani cred la fel. Centrul de Cercetare Pew a pus această întrebare din 1985 și, deși întotdeauna democraţii au avut tendinţa de a susţine acest rol al presei în timpul unei președinţii republicane și viceversa, niciodată nu s-a mai înregistrat o diferenţă de 47%. Cercetătorii atrag atenţia că, în perioada ianuarie-februarie 2016, 74% din democraţi și 77% din republicani susţineau rolul de watchdog al presei, ceea ce subliniază faptul că acest dezechilibru a survenit după preluarea președinţiei de către Trump și că cei mai afectaţi au fost republicanii, adică susţinătorii președintelui.

În ce privește obiectivitatea presei, majoritatea americanilor continuă să spună că organizaţiile de presă tind să favorizeze doar o parte politică în prezentarea știrilor politice și sociale – 72% susţin aceasta azi, comparativ cu 74% în 2016. Acest rezultat este susţinut și de un studiu realizat de Gallup anul acesta, care arată că doar 44% dintre americani pot numi o sursă de știri obiectivă. Diferenţe mari apar iarăși de-a lungul liniei afilierilor politice – doar 53% dintre democraţi spun că mass-media este partizană, comparativ cu 87% dintre republicani. Procentul printre democraţi a scăzut cu 11 procente din 2016, iar printre republicani a crescut cu 3 procente.

Urmarea directă este că, „din 2016 încoace, puţini americani exprimă un nivel ridicat de încredere în știrile care le parvin din partea organizaţiilor de presă profesională sau din partea cunoscuţilor”, spun cercetătorii Pew. Doar 20% dintre americani spun că au „mare încredere” în informaţiile care vin de la organizaţiile media naţionale, 25% spun același lucru despre organizaţiile media locale și 15% își pun cea mai mare încredere în informaţiile care vin de la rude și prieteni. Și, deși americanii se bizuie masiv pe social media pentru știri, doar 5% dintre ei au încredere mare în ce le parvine prin reţelele de socializare. Din nou, printre republicani apar niveluri mai mici de încredere pe aceste paliere, faţă de democraţi. De asemenea, democraţii sunt mai predispuși decât republicanii să spună că presa de azi face o treabă bună în relatarea evenimentelor.

O explicaţie pentru aceste decalaje stă în diferenţele dintre democraţi și republicani în ce privește judecarea obiectivităţii și autenticităţii unei știri. Democraţii conferă mai multă importanţă surselor citate în știre și reputaţiei organizaţiei de la care provine informaţia decât republicanii, care sunt mai susceptibili decât democraţii să judece „după instinct”, arată studiul Pew. Totodată, studiul Gallup arată că marea majoritate a americanilor își fac griji să nu cadă în plasa știrilor false, însă felul în care definesc știrile false diferă din nou. Dacă majoritatea americanilor consideră drept știre falsă prezentarea intenţionată a unor informaţii false drept adevărate, 4 din 10 republicani consideră că sunt „întotdeauna știri false” articolele riguroase, cu informaţii corecte, dar care prezintă într-o lumină negativă un politician sau un grup de politicieni. Conform acestei definiţii foarte restrictive, foarte puţine articole mai rămân în picioare pentru republicani, având în vedere că majoritatea presei americane este de stânga. Și aici este și marea problemă a presei americane.

Bula presei americane

Desigur, există multiple motive pentru care americanii și-au pierdut încrederea în presă. Conform redactorului-șef al Snopes, unele motive sunt pur obiective și greu de evitat. Brooke Binkowski spune că expansiunea site-urilor de știri în detrimentul presei tradiţionale a însemnat că foarte multe publicaţii, chiar și giganţi media, și-au redus semnificativ bugetele, adică au pierdut editori și documentariști. „Când ești la al cincilea articol al zilei și nu ai editor pentru că a fost dat afară și nu ai documentarist care să îţi verifice informaţiile și trebuie să cauţi tu totul pe Google și poate nici nu ai acces la jurnale academice, o să o dai în bară la un moment dat”, spune ea.

Un alt element care contribuie la confuzie este epidemia de site-uri-clone de „știri”. Aceasta înseamnă că un site care chiar se ocupă cu diseminarea unor informaţii false va difuza aceeași informaţie pe mai multe site-uri care par să fie organizaţii media separate, dar de fapt sunt realizate de același om sau organizaţie. Câteodată știrea este ușor modificată de la un site la altul pentru un plus de autenticitate.

Și apoi mai sunt și site-urile de satiră, care funcţionează ca site-uri de știri inventate, care vor admite că sunt inventate într-un disclaimer scris cu litere foarte mici și ascuns bine undeva în site. Acestea sunt cel mai ușor de depistat, pentru că de cele mai multe ori informaţiile sunt chiar exagerate și neverosimile. Pentru depistarea știrilor false din prima categorie, care chiar se vor a fi crezute, vă recomand să citiţi un articol foarte practic semnat de Alina Kartman – Tutorial: Cum să depistezi imediat o știre falsă.

Dar ce îi deranjează cel mai mult pe republicani este faptul că, odată cu alegerea lui Donald Trump, presa majoritar democrată a renunţat la orice faţadă de obiectivitate și echidistanţă, iar articolele din presă, cât și emisiunile televizate au început deodată să fie inundate de opinie. Cu cât mai multe opinii și cu cât mai apăsat limbajul, cu atât mai bine. „Eu și soţul meu am urmărit multă vreme CNN și apoi Fox News, dar după o vreme am văzut că de fapt nu mai erau știri. Erau doar opiniile unor oameni care se certau între ei. Nu am nevoie de atâta ceartă”, spune un cetăţean.

„Dacă ești jurnalist și crezi că Donald Trump este un demagog care se joacă cu cele mai rele tendinţe rasiste și naţionaliste ale americanilor, că se dă pe lângă dictatori și ar fi periculos să aibă acces la codurile nucleare, cum altfel ar trebui să scrii despre el (n.r. decât negativ)?” scria la un moment dat unul dintre editorii New York Times, care, alături de Washington Post, sunt două dintre cele mai vechi și respectate publicaţii media din SUA și dușmanii principali declaraţi ai președintelui.

„Am citit paragraful și m-am gândit că e chiar o întrebare simplă. Dacă asta simţi despre Trump, atunci etica jurnalistică ţi-a dicta să nu scrii despre el. Pentru că nu poţi să fii corect. Și să nu scrii nici despre Hillary Clinton, pentru că deja ai decis cine trebuie să fie președinte”, scrie în schimb Michael Goodwin, jurnalist care a trecut de la New York Times la New York Post și Fox News, două dintre publicaţiile pro-Trump. Goodwin se declară „șocat” de felul în care presa a scris despre alegerile prezidenţiale din 2016. „Aici nu mai vorbim despre naivitatea liberalismului. Vorbim de o altă abordare a politicului. Nimeni în timpurile moderne nu a văzut așa ceva.” Goodwin se referă la tot procesul prin care a trecut presa de la a-l trata pe Trump drept un clovn și a-i oferi cât mai mult spaţiu de emisie, pentru că prin remarcile sale atrăgea publicul, la a da cu el de toţi pereţii când și-a dat seama că de fapt îl ajutau să câștige. Dacă Trump ar fi trebuit să plătească pentru toată publicitatea pe care a primit-o degeaba ar fi trebuit să scoată din buzunar nu mai puţin de 2 miliarde de euro, în timp ce pentru CNN 2016 a fost cel mai profitabil an din istoria organizaţiei, ceea ce nu este o excepţie printre publicaţiile care s-au bazat masiv pe știri despre Trump.

Goodwin spune că, deși Trump în calitate de candidat, merita să fie „inspectat” mai dur decât Hillary Clinton din cauza vieţii sale controversate, dovezile atacurilor subiective erau zilnice, atât în presa scrisă, cât și în cea audiovizuală. „Am fost martori la un colaps total al standardelor, corectitudinea și echidistanţa fiind aruncate pe geam. Fiecare articol era o opinie mascată drept știre și toate mergeau în aceeași direcţie, departe de Trump, în direcţia lui Clinton. Trump a suferit un linșaj mediatic ca niciun alt candidat din istorie”, susţine Goodwin.

Însă scena fusese pregătită demult. The New York Times nu a mai susţinut un candidat republican la președinţie din 1956, Washington Post nu a susţinut niciodată un candidat republican pentru președinte, iar ultimii opt ani i-au dedicat „făcând galerie pentru administraţia Obama, fără să sesizeze vreo urmă de corupţie sau înșelătorie”, notează Goodwin. De fapt, la o populaţie care se împarte între 50% democraţi, sau care înclină spre democraţi, și 42% republicani, sau care înclină spre republicani, faptul că doar 7% dintre jurnaliști se identifică drept republicani este adevărata problemă care a dus lucrurile în această direcţie. „Bula în care stă presa americană este cel mai bun simbol pentru ce se întâmplă cu America. Este doar un cerc de oameni care vorbesc între ei, fără să aibă nicio idee despre ce se întâmplă în realitate”, spunea Steve Bannon, imediat după ce Trump câștigase alegerile. În teorie, mass-media trebuie să reflecte societatea, dar, în practică, presei americane îi este efectiv imposibil să facă asta și se comportă ca un grup cu interese speciale.

Gândirea de grup este însă doar un simptom al adevăratei cauze, cred jurnaliștii Politico, și anume aceea că presa naţională este prinsă într-o bulă geografică, lucru care nu era valabil acum 20-30 de ani, spun ei. Acum însă, bula se concentrează pe orașele de coastă, puternic pro-democrate. Faptul că marile organizaţii media naţionale au centrul la New York sau la Los Angeles nu este ceva nou, ci, chiar din contră, un lucru care nu s-a schimbat de generaţii. Ce s-a schimbat este dispariţia vocilor din restul ţării care contrabalansau tonul și sensibilităţile de pe Coasta de Est. Industria ziarelor locale, zilnice sau de weekend s-a redus semnificativ, de la 455.000 de angajaţi, în 1990, la doar 174.000, în 2017. Am putea crede că jurnalismul online, care a crescut de la 78.000 de angajaţi, în 2008, la 206.000 de angajaţi, în 2017, ar fi trebuit să ia locul vocilor pierdute. Însă 73% din aceste joburi sunt concentrate ori pe coridorul Boston-New York-Washington, ori pe coridorul Seattle-San Diego-Phoenix. „Creșterile înregistrate de publicaţii online se reduc în realitate doar la câteva orașe, toate care au votat pentru Clinton”, notează jurnaliștii Politico.

De ce tocmai acolo? Răspunsurile sunt simple. Pe modelul vechi de jurnalism, publicaţiile trebuiau să fie lângă clienţi, lângă oamenii la care advertiserii locali trebuiau să ajungă. New Yorkul este casă pentru jurnalismul de business, pentru că acolo se găsește cea mai mare comunitate de business și banking. La fel este Washingtonul pentru jurnalismul politic și Los Angelesul (dar și New Yorkul) pentru jurnalismul de divertisment și cultural. Iar jurnalismul online comercial s-a dus acolo unde este putere de cumpărare mare, unde se creează cel mai mult din PIB, adică în orașele de coastă, împins de la spate de industria IT.

Seattle-ul, de exemplu, e casa Microsoft, care a ajutat la crearea unui ecosistem ce a dat naștere mai departe unor companii precum Amazon. Enrico Moretti, economist la Universitate Berkeley, California, care a studiat geografia apariţiei joburilor, spune că antreprenorii din industria IT implicaţi în jurnalismul online (șeful Amazon deţine Washington Post) ar fi putut să se plaseze în locuri unde mâna de lucru e ieftină și costul vieţii mic, dar nu au făcut-o fiindcă aveau nevoie de cei mai talentaţi muncitori. Iar când o industrie IT se așază într-un loc, aceasta tinde să funcţioneze într-o configuraţie de ciorchine, ca orice altă industrie de altfel. Toţi angajaţii lucrează și stau împreună, iar în jurul lor iau naștere alte miniindustrii de care aceștia au nevoie, avocaţi, medici, servicii și într-un final jurnaliști.

Industria IT din Statele Unite este și ea majoritar de stânga și chiar se implică în campaniile politice prin donaţii. De fapt, chiar anul acesta un inginer senior de la Facebook s-a plâns într-un memo intern că nu există diversitate politică în companie, iar părerile conservatoare nu sunt tolerate. Google s-a găsit de asemenea în mijlocul unei astfel de controverse, după ce inginerul James Damore a scris un memo intern în care deplângea faptul că Google a devenit „o cameră de ecou ideologică, unde anumite idei sunt prea sacre pentru a fi dezbătute deschis”. Toate stelele s-au aliniat deci să lumineze orașele unde banii se întorc cu lopata, iar opiniile se învârt în sfere ridicole pentru restul ţării.

Se poate sparge bula?

Consecinţele situaţiei de faţă sunt drastice. Pentru cei mai devotaţi susţinători ai săi, Trump este un eliberator care a promis să șteargă pe jos cu presa elitistă și a făcut-o. În schimb, susţinătorii săi nu trebuie decât să continue să respingă orice știri critice la adresa președintelui și să întreţină acest război cultural. Furia și disperarea pe care o exprimă atât de public detractorii lui Trump servesc doar ca o confirmare că aceștia sunt corupţi de propriile emoţii și sunt consumate ca show de divertisment de suporterii președintelui. „Riscul este ca acest electorat să fie izolat într-o buclă informaţională în care Trump devine sursa majoră de informaţii despre sine, fiindcă sursele independente sunt respinse din principiu. Ceea ce s-a întâmplat deja,” scrie profesorul de jurnalism Jay Rosen.

Un alt risc este ca electoratul de mijloc, cel care nici nu îl sprijină, nici nu îl detestă pe Trump, să devină mult prea obosit încercând să caute adevărul în toată confuzia și să își piardă interesul cu totul. Să nu mai fie atent la ce se întâmplă, ceea ce ar fi o victorie pentru un președinte ca Trump, mai spune Rosen. Singurul mod prin care ar putea fi câștigat acest electorat ar fi ca elita republicană să pună frâu atacurilor președintelui asupra instituţiilor democratice, inclusiv asupra presei, însă asemenea reacţii sunt extrem de rare, ceea ce în sine caracterizează sănătatea Partidului Republican de astăzi, crede Rosen.

Dar cel mai mare risc este ca jurnalismul ca instituţie, ca a patra putere într-un stat democratic, să își piardă importanţa și influenţa. Pe de o parte, jurnalismul american nu reușește să gestioneze presiunea la care este supus de președinte, mecanisme precum „fact-checking” demonstrând că nu au niciun efect în împiedicarea președintelui din a mai disemina informaţii false. „Există riscul ca jurnaliștii să ţină cu dinţii de aceste forme dincolo de data lor de expirare pentru că nu știu ce altceva să facă. Ei vor doar ca lucrurile să se întoarcă la normal”, apreciază Rosen. Pe de altă parte, chiar și dacă presa reușește cumva să facă o treabă extraordinară, s-ar putea să nu mai conteze, fiindcă suporterii lui Trump oricum o vor respinge, detractorii lui oricum o vor susţine, iar ambivalenţii nu vor mai fi atenţi, ceea ce în final nu va schimba nimic. De asemenea, există și riscul ca jurnalișii să producă articole excelente, dar să eșueze în distribuirea lor, fiindcă platformele create de industria IT au acaparat rolul presei de a seta agenda publică.

După cum am văzut, presa americană a fost complet oarbă la ce se întâmplă în ţară și la atracţia pe care Trump o exercită asupra electoratului. În marea ei parte, presa americană merge tot în faţă legată la ochi. Goodwin este convins că marile publicaţii nu vor mai recăpăta niciodată încrederea cititorilor pierduţi în încercările de asasinare a imaginii lui Trump. „O zic cu mare tristeţe. Eu am avut norocul să cresc la New York Times și de acolo am învăţat mai tot ce știu despre meseria asta. Dar atunci era alt ziar. Abe Rosenthal era editor-șef. Atunci ziarul avea standarde. Acum are standarde duble”, spune Goodwin. El povestește că și pe atunci presa înclina spre stânga, iar Rosenthal, conștient de asta, încerca să tragă ziarul cu totul spre dreapta, pentru ca în final să fie undeva la mijloc. Era însă un timp în care orice opinie care își făcea drum într-o știre era eliminată fără discuţii, opiniile fiind gestionate separat în secţiunea de editoriale, iar jurnaliștii cu legături de vreun fel sau altul cu sfera politică nu aveau ce să caute la NYTimes.

Soluţiile practice de ieșire din această situaţie lipsesc cu desăvârșire. Chiar și oameni precum Rosen și Goodwin, care încearcă să privească imaginea de ansamblu, sunt circumspecţi și se feresc să dea soluţii. Dar amândoi, și alţii, văd potenţialul enorm care există în condiţiile în care nevoile unei mari părţi din electorat rămân neacoperite. Fox News și Breitbart au câștigat ernom din poziţionarea de partea „Americii reale”, împotriva bulelor de pe coaste, însă nici acestea nu sunt exemple de jurnalism echidistant, ci mai degrabă trăiesc în propriile bule, unde Trump este Alfa și Omega. Ceea ce înseamnă că teritoriul din mijloc este complet descoperit și gata să fie preluat de noi jucători pe piaţa media, din moment ce este greu de crezut că vreunii dintre ceilalţi jucători vor renunţa curând la poziţiile asumate. Pentru ambele tabere ar însemna să admită că au greșit, și nu oricum, ci monumental. Iar aceasta, pentru orice jurnalist, poate fi o soartă mai rea ca moartea. Să aștepţi schimbarea președintelui pare o variantă mai accesibilă.