Doctor în comunism

Este ușor să remarci curajul într-o lume în care lașitatea și obedienţa sunt la ele acasă. Unde cuvântul altuia, susţinut de o bâtă, este acceptat fără a fi pus la îndoială. Și în momentul acela, o persoană care se opune, care vede situaţia altfel și are curajul să se ridice și să vorbească devine vizibilă,...

Cum să transformi rugăciunea într-un dialog cu Dumnezeu

Vrei să te rogi, dar nu știi de unde să începi? Iată un ghid util care să te ajute în această călătorie a rugăciunii.

„De ce alţii Îl iubesc pe Iisus altfel decât noi?”

Viaţa de credinţă este frumoasă doar atunci când este vie și când bucuria de a fi împreună cu ceilalţi la închinare devine contagioasă.

Sunetele spun slava lui Dumnezeu

Anul 1685 a oferit lumii doi dintre cei mai mari compozitori ai ei: Johann Sebastian Bach și Georg Friedrich Händel. Prezenţa marilor subiecte biblice în capodoperele creaţiei lor nu...

Poduri înșelătoare și rugăciuni mai bune

Punţile par să fi fost pentru români emblema stresului existenţial. În faţa unei situaţii-limită, românul, în înţelepciunea sa populară, recomandă chiar și un pact cu diavolul, dar, spune tot românul, doar până se trece „puntea”.

Când tot ce îţi rămâne este rugăciunea

„Tot ce pot face este să mă rog și să sper.” Cu aceste cuvinte am încheiat un articol despre infertilitate. După ani de căsnicie fără niciun semn de sarcină, am făcut unul dintre puţinele lucruri pe care le puteam face pentru a procesa ideea că soţia mea și cu mine s-ar putea să nu avem...

Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!

M-am născut într-o familie adventistă. Asta însemna destul de multe, inclusiv sentimentul că propria tradiţie religioasă reprezintă singurul adevăr.

Cred în Dumnezeu și când tace

Nu am avut experienţa unei convertiri cu tunete și fulgere, ci mai degrabă Dumnezeu mi S-a descoperit ca „un susur blând și subţire“. (1 Împăraţi 19:12).

Cum te protejezi cu adevărat de manipulatorii religioși

ă devenim mai sceptici sau mai atenţi atunci când avem de-a face cu mesaje religioase pare a fi prima măsură la care apelăm pentru autoapărare. Însă, atunci când este absolutizat, scepticismul mai degrabă ne izolează decât să ne protejeze. Ce fel de protecţie este cu adevărat eficientă?

De ce există suferinţa?

Poate că nu-ţi dai seama, dar suferinţa ta face parte dintr-o mare dramă care se desfășoară de milenii pe scena lumii noastre.

Ucenicii după Ghetsimani. Mică psihologie a îndoielii

„Atunci toţi ucenicii L-au părăsit și au fugit." Cu doar câteva cuvinte, evanghelistul Marcu deschide cititorilor săi perspectiva unui abis cunoscut: îndoiala. Nu durează însă mult și, același evanghelist al acţiunii arată cum această îndoială devine, paradoxal, primul pas spre o credinţă de nezdruncinat.

Artemis II: Uimirea și destinaţia ascunsă la vedere

Undeva deasupra ecuatorului, la câteva ore după lansarea de la Kennedy Space Center, astronauţii Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și canadianul Jeremy Hansen au văzut pentru prima dată ceea ce puţini ochi omenești au contemplat vreodată nemijlocit: Pământul întreg, mic, luminos, suspendat în întunericul absolut al spaţiului cosmic.

Iubirea care ne caută în ciuda imperfecţiunii noastre

Una dintre operele de artă și stil ale Bibliei este Evanghelia după Ioan. În ultima vreme am perceput această capodoperă ca fiind evanghelia întâlnirilor personale, decisive, dintre Domnul Iisus și diferiţi oameni.

Iisus, Dumnezeul care mă înţelege

Sunt momente când mă întreb cum aș arăta dacă aș semăna mai mult cu Iisus. Și, mai ales, cum ar proceda El în situaţia în care mă aflu. Trebuie să admit că aceste întrebări mă pun uneori în încurcătură.

Când timpul vorbește în piatră | Frumuseţea materialelor naturale și a spiritului

Există o frumuseţe care se descoperă doar odată cu trecerea timpului: piatra care se adâncește în tăcere, lemnul care capătă nobleţe, cărămida care își dezvăluie trecutul în fiecare crăpătură. În arhitectură, materialele naturale transmit simplu și puternic autenticitate. Există o esenţă, un adevăr, în ele, care devine și mai clar(ă) odată cu trecerea timpului.

Daniel, omul ales de Dumnezeu

Daniel a făcut din Dumnezeu izvorul puterii sale, iar teama sfântă de Dumnezeu îi călăuzea toate deciziile și toate împrejurările vieţii.

O viaţă sub cruce și o moarte pe rug

Pentru înlănţuit mai existau acum doar două opţiuni: supunere fără rezerve în faţa conciliului sau condamnare. Retractare sau moarte. Afară, rugul era deja pregătit.

Comoara ascunsă la vedere

Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găsește, o ascunde și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără ţarina aceea. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Și, când găsește un mărgăritar de mare preţ, se duce de...

„Ce au văzut în casa ta?”

Într-un moment de autosuficienţă, putem rata ocazia vieţii noastre. Cine suntem, unde ne aflăm și de ce existăm ar trebui să fie în acord cu planurile veșnice ale lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, nu cu dorinţele noastre trecătoare

Problema răului: poate credinţa rezista criticii moderne?

Dacă acceptăm că există realităţi pe care nu le percepem direct, atunci credinţa în Dumnezeu nu mai este o absurditate, ci o ipoteză care merită luată în serios.

Copacul care a umbrit pământul

Isus le-a pus înainte o altă pildă, și le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muștar, pe care l-a luat un om și l-a semănat în ţarina sa. Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile și se face...