Pentru înlănţuit mai existau acum doar două opţiuni: supunere fără rezerve în faţa conciliului sau condamnare. Retractare sau moarte. Afară, rugul era deja pregătit.
Era sâmbătă dimineaţa, 6 iulie 1415. În Catedrala din Konstanz, plină până la refuz, Jacob Balardi Arrigoni, episcop de Lodi, predica pe baza textului din Romani 6:6 – „… ca să se nimicească trupul păcatului.“ Cardinali și episcopi din întregul Imperiu Roman, îmbrăcaţi în mantiile lor strălucitoare, formau un semicerc în jurul muribundului, ale cărui mâini slăbite erau prinse în lanţuri. Împăratul Sigismund era și el prezent împreună cu toată suita sa imperială.
Lolardul din Boemia
În vârstă de numai 43 de ani, înlănţuitul Jan de Husinec (pe scurt, Jan Hus) era unul dintre cei mai învăţaţi oameni ai timpului său. Licenţiat pe rând în Litere, Filosofie și Teologie și ordinat ca preot, Hus devenise, la 29 de ani, decanul Facultăţii de Filosofie, iar peste încă un an, rectorul Universităţii din Praga și preotul Capelei Betleem, o sală cu peste două mii de locuri, care avea să devină centrul mișcării reformatoare din Cehia.
Scânteia reformei s-a aprins în inima lui Hus când a citit lucrările reformatorului englez John Wycliffe. În anii care au urmat, Hus a ţinut aproximativ trei mii de predici. I-a provocat pe laici, incluzându-i pe nobili și pe rege, precum și pe colegii săi din cler la o viaţă evlavioasă și curată și a denunţat simonia, pretenţiile excesive ale autorităţii papale și indulgenţele. Mulţimile erau atrase și entuziasmate de predicile sale, printre participanţi numărându-se adesea nobili și chiar regina.
Reforma în imagini
Pereţii Capelei Betleem proclamau și ei un mesaj de reformă, fiind decoraţi cu câteva tablouri semnificative, așezate perechi. Unul dintre ele zugrăvea un papă călare, în toată strălucirea unei procesiuni fastuoase; tabloul-pereche Îl înfăţișa pe Christos purtându-i crucea. Într-o altă pereche, papa era pictat stând semeţ pe tronul pontifical, fiindu-i sărutate picioarele, în timp ce Christos era înfăţișat în genunchi, spălând-le picioarele ucenicilor Săi.
O luptă inegală
Represaliile catolice au urmat rapid și conflictul a evoluat dramatic. Din pricina prezenţei sale, Praga a fost pusă de două ori sub interdicţie papală. Slujbele religioase au fost suspendate, bisericile închise, căsătoriile oficiate în curtea bisericii, iar morţii înhumaţi fără slujbă, pe câmp. Nedorind să implice întregul oraș în conflict, Hus a ales să părăsească de bunăvoie Praga, pe 15 octombrie 1412. În timpul celor doi ani de exil, a continuat să predice în hambare, pe câmpuri sau în păduri și a scris 15 cărţi, printre care cea mai importantă, De Ecclesia.
În toamna lui 1414, Hus a primit vestea convocării la marele Conciliu de la Konstanz, pentru a-și apăra învăţăturile. Deși însuși împăratul Sfântului Imperiu Roman, Sigismund, îi garantase dreptul de liberă trecere, Hus a fost arestat în Konstanz și somat să retracteze. Au urmat opt luni de detenţie, timp în care sănătatea i s-a deteriorat rapid. Totuși, potrivit scrisorilor din această perioadă, cea mai mare grijă a sa era să nu se răspândească vreun zvon mincinos că a retractat.
După mai multe înfăţișări în care a încercat în zadar să-și susţină cauza, Hus a declarat: „Fac apel la Iisus Christos… El va judeca pe fiecare, nu pe baza martorilor mincinoși sau a conciliilor supuse greșelii, ci pe cea a adevărului și a dreptăţii.“[1]
Viaţa văzută de pe rug
În cele din urmă, pe 6 iulie, Hus a fost dus la catedrală. După predica episcopului de Lodi, șapte episcopi l-au îmbrăcat în veșminte preoţești. Apoi a fost caterisit. Pe rând, fiecare dintre episcopi a rupt o bucată din veșmintele de pe corpul său, spunând: „O, blestemat Iudă…, luăm de la tine paharul răscumpărării.“ La final, au fost rostite în cor cuvintele: „Încredinţăm sufletul tău diavolului.“ Părul i-a fost ciopârţit cu o foarfecă, iar pe cap i s-a așezat o mitră pe care erau pictate trei chipuri îngrozitoare de demoni alături de inscripţia: „Arhiereticul“.
La locul execuţiei, pe un alt rug, Hus și-a văzut cărţile arzând. I s-a oferit o ultimă șansă de a retracta. În liniștea așternută, vocea i s-a putut auzi limpede: „Dumnezeu îmi este martor că… ţinta principală… a fost doar aceea de a încerca să-i întorc pe oameni din păcat. Și, în numele adevărului Evangheliei…, sunt bucuros să-mi dau viaţa astăzi.“ Din mijlocul fumului și al flăcărilor, vocea lui Hus a mai fost auzită cântând: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine.“[2]
Și focul nu s-a mai stins
Focul reformei din Boemia nu s-a stins odată cu rugul lui Hus și al prietenului său Ieronim. Aproape cinci sute de nobili s-au adunat la Praga pentru a protesta împotriva condamnării celor doi și au intrat într-un legământ solemn, angajându-se să apere reforma cehă împotriva oricăror ameninţări. Șase cruciade au fost lansate împotriva lor, pentru a-i readuce în supunere faţă de Roma, și de șase ori atacurile au fost respinse de oștile husite, mult inferioare ca număr și pregătire. În cele din urmă, Roma a fost nevoită să propună un compromis.
Absolutismul papal începea să se clatine: „Jan Hus și revoluţia ce i-a purtat numele au ajutat la schimbarea modului în care puterea și autoritatea aveau să fie înţelese și administrate, atât în Biserică, dar și în structurile politice.“[3] Frăţia Moravă, sau Unitas Fratrum, era promisiunea schimbărilor ce urmau să vină. Peste un secol, flacăra Reformei avea să se aprindă pentru a nu mai fi stinsă niciodată. Frăţia Moravă urma să joace un rol decisiv în experienţa religioasă a lui John Wesley, contribuind la nașterea metodismului și, de asemenea, avea să fie baza primelor societăţi misionare protestante, în timpul vieţii contelui Zinzendorf.
Te-ar putea interesa și: Cum să îţi asculţi conștiinţa morală: Lecţii de la Hus și Ieronim
