De câţiva ani se vorbește tot mai intens despre un conflict între civilizaţii. Ceea ce Samuel Huntington lansa ca o ipoteză (profesorul de la Harvard argumenta că principala cauză a conflictelor în viitor vor fi diferenţele de ordin cultural și religios) pare să se concretizeze sub ochii noștri și nu neapărat în forma radicalismului. Atacurile teroriste pot constitui o ameninţare despre care există probabilitatea ca peste câţiva ani să se vorbească la timpul trecut. În schimb, islamul rămâne un concurent serios în spaţiul civilizaţiilor, mai ales că religia creștină este într-o continuă diluare.
Astfel, Centrul de Cercetare Pew a estimat recent că islamul ar putea deveni cât de curând religia dominantă în lume. Într-un interviu, directorul Pew Research, Alan Cooperman, a declarat că populaţia musulmană tinde să crească consistent, comparativ cu populaţia creștină. Nu este o informaţie chiar nouă. Deja în urmă cu câţiva ani se anunţa că numărul credincioșilor musulmani se va dubla la nivel global în următorii douăzeci de ani faţă de nivelul din anii 1990, conform unei analize Pew. „Într-un alt mod de a ne exprima, creștinismul a avut la start un avans de șapte secole, iar islamul a reușit să îl prindă din urmă”, a spus Cooperman. Creștinismul, sfâșiat din interior și concurat din exterior, riscă să piardă poziţia favorită a podiumului, ceea ce este posibil să ducă la scenarii încă greu de intuit și de estimat. Unii se tem chiar de islamizarea Europei.
Posibile explicaţii
Cum se explică această „explozie” islamică? Cooperman a justificat că această creștere a islamului este o consecinţă directă a numărului mare de tineri musulmani, cu o rată ridicată de fertilitate. „Între 2010 și 2050, populaţia totală a lumii este de așteptat să crească la 9,3 miliarde, ceea ce reprezintă o creștere de 35%. De-a lungul aceleași perioade, musulmanii, o populaţie relativ tânără, vor cunoaște o creștere de 73%”, a explicat reprezentantul Pew Research.
Studiul a estimat că și numărul creștinilor va crește, dar într-un ritm ceva mai lent. Problema este că această creștere nu va fi deloc uniformă, nici globală și nici măcar suficient de intensă pentru a face faţă concurenţei. Richard Land, președintele Southern Evangelical Seminary, a recunoscut că islamul are într-adevăr un potenţial mare de creștere, cauzat și de sistemul de educaţie islamic, bine ancorat în tradiţia familială. „Creșterea islamului se datorează parţial și faptului că familiile musulmane își împărtășesc credinţa copiilor lor”, a declarat Land pentru Charisma News.
În opinia liderului evanghelic, deși situaţia este îngrijorătoare, aceasta nu înseamnă că trendul este ireversibil, în condiţiile în care și islamul ar putea trece prin anumite sincope. „Aceste familii tinere s-ar putea să nu aibă rata de creștere la care ne gândim acum, mai ales că tinerele musulmane au în prezent mai multe oportunităţi și nu este exclus să nu își dorească prea mulţi copii”, a explicat liderul religios. În plus, creștinismul încă nu a pierdut bătălia, ci doar se repoziţionează. De exemplu, creștinismul este în expansiune rapidă în China, o ţară care cu greu putea fi luată în calcul în urmă cu câţiva ani ca fiind una dintre ţările cu consistenţă creștină. Se estimează chiar că în următorii ani China va surclasa SUA în ceea ce privește apartenenţa la religia creștină.
Problema care nu prea dă pace
Ceea ce omite însă să spună Land este că asistăm deja la un proces, în plină desfășurare, de schimbare a polilor creștinismului. Statisticile din ultimul timp atestă o mutare a religiei lui Iisus Christos în emisfera sudică. În timp ce emisfera nordică se secularizează, creștinismul câștigă noi adepţi în cealaltă parte a lumii. S-ar putea afirma că religia creștină funcţionează la capacitate redusă în zone care cândva îi erau familiare, zone în care islamul se instalează liniștit. În contrapondere, Angela Merkel a încercat să liniștească apele, spunând că „nu avem prea mult islam, avem prea puţin creştinism”. O analiză statistică îi dă dreptate cancelarului german, însă doar parţial. Într-adevăr, nu sunt atât de mulţi musulmani precum este percepţia publică, dar aceasta nu înseamnă că prezenţa lor este nesemnificativă. De exemplu, francezii cred că musulmanii alcătuiesc 31% din populaţia Franţei. În realitate, aceștia reprezintă doar 8%, potrivit unui studiu citat de The Guardian. Şi germanii au aceleași dificultăţi de estimare, apreciind procentul de musulmani la 19%. În realitate, sunt doar 6%. Britanicii, la rândul lor, estimau un procent de 21%, în faţa unui procent real de doar 5%.
În aceste condiţii, se poate contura impresia că nu sunt prea multe motive de îngrijorare. Însă prezenţa islamică se exercită pe un fond al slăbirii civilizaţiei occidentale, fapt pe care îl semnala și liderul german. „Mie îmi este clar că indoeuropenii se sinucid încet, dar sigur. Adică nu mai fac copii, nu mai au nicio ambiţie. De zeci de ani. Noi nu suportăm un „atac” al lumii a treia. Dimpotrivă, noi am creat un gol, pe care cei din lumea a treia, extrem de prolifici, vin să-l umple”, avertiza, cu un ușor pesimism în voce, istoricul Neagu Djuvara.
Un gol care se umple repede
Deci, golul nu constă doar în diminuarea numărului de locuitori, ci și în prăbușirea valorilor creștine. Referindu-se la societatea britanică, reverendul Michael Nazir-Ali, un lider important al Bisericii Anglicane, a spus că degradarea valorilor creștine a creat un vid moral și spiritual care ar putea fi ocupat de islamism. Distrugerea familiei, consumul de substanţe ilegale, la care s-a adăugat și doctrina eșuată a multiculturalismului au creat un mediu potrivit ca islamul să confere stabilitate și răspunsuri la crizele existenţiale. De exemplu, o pagină de Facebook aparţinând unei organizatii musulmane susţine că în fiecare an se convertesc la islam peste 4.000 de germani. Este mai mult decât evident că aceste cifre trebuie citite cu rezerve. Însă, potrivit profesoarei Esra Ozyurek de la London School of Economic and Political Science, în acest moment sunt peste 100.000 de germani convertiţi la islam. Aceasta poate sugera o anumită tendinţă ca urmare a unei orientări pe care unii clerici musulmani nu au ţinut-o deloc ascunsă. În urmă cu câţiva ani, Yusuf al-Qaradawi, cleric musulman şi lider al Consiliului european pentru fatwa și investigaţii (ECFR), anunţa un obiectiv esenţial al islamului. „Islamul a intrat de două ori în Europa şi a părăsit-o… Poate că, prin voia lui Allah, următoarea cucerire va fi realizată prin predicare şi ideologie. Cucerirea nu trebuie să se facă neapărat cu sabia… Poate că vom cuceri aceste locuri fără arme. Vrem o armată de predicatori şi învăţători care vor prezenta islamul în toate limbile şi în toate dialectele.” Este un obiectiv îndrăzneţ, care poate genera o nouă ordine mondială. Însă reușita acestui demers depinde foarte mult și de capacitatea de rezistenţă a creștinismului. Poate că tocmai presiunea islamică va duce la salvarea creștinismului occidental, oferind șansa revitalizării sale.
