De ce nu este rasism să te opui căsătoriei homosexuale

2467

„Standardele în societate evoluează și cazul Mozilla ne spune că suntem la începutul unei epoci în care figurile publice nu mai pot să vorbească împotriva homosexualilor și să fie tratate cu respect, cu atât mai puţin să fie păstrate ca lideri și reprezentanţi ai unor organizaţii majore. Acesta este un aspect pozitiv și, cu cât toată lumea înţelege mai bine acest lucru, cu atât mai repede vom putea să ne trăim liniștiţi vieţile“, scria J. Bryan Lowder, editor gay al revistei Slate.

Aceste declaraţii au fost făcute într-o analiză a cazului lui Brendan Eich, care, după doar două săptămâni petrecute în postul de CEO al Organizaţiei nonprofit Mozilla (producătoarea motorului de căutare Firefox), și-a dat demisia din cauza presiunii exercitate asupra sa din pricina faptului că nu este de acord cu căsătoriile homosexuale.

Creștini=bigoţi=rasiști=homofobi

S-a observat și în cazul lui Brendan Eich, dar și în general, că principalele argumente folosite pentru combaterea celor care se opun căsătoriilor homosexuale constau în asocierea activismului homosexual cu lupta pentru emanciparea femeilor și a negrilor sau cu legalizarea relaţiilor interrasiale.

Este foarte simplu să pui cuvântul „discriminare” în dreptul tuturor, dar cele patru nu suferă comparaţii decât superficiale, din partea celor care nu au alte argumente pentru a-i numi pe creștini „bigoţi”, „homofobi” și „rasiști”, din cauza poziţiei lor împotriva căsătoriilor homosexuale.

În primul rând, a fi împotriva căsătoriilor homosexuale înseamnă a te opune unei practici, nu înseamnă a fi homofob sau a urî o clasă de oameni (homofobia poate fi, într-adevăr, comparată cu rasismul). Opoziţia vizavi de căsătoriile homosexuale are de-a face mai mult cu opiniile religioase și cu o definire a căsătoriei care ia în calcul funcţia ei de procreare. Poziţia împotriva căsătoriilor gay nu are nicio legătură cu ideea că homosexualii ar fi inferiori, așa cum erau considerate femeile, sau negrii în timpul sclavagismului.

Mai mult decât atât, în aceste ultime două cazuri (negri și femei), din perspectivă morală nu există nicio incriminare (pentru a fi femeie sau negru). Însă în cazul căsătoriei homosexuale, nu poate fi evitată discuţia privind moralitatea actului homosexual ca atare.

Iar în ceea ce privește comparaţia dintre căsătoriile homosexuale și cele interrasiale, există mai mulţi factori de luat în considerare. În primul rând, oamenii s-au căsătorit între rase, etnii, triburi etc. cu mult înainte ca relaţiile interrasiale să devină o problemă, de multe ori chiar intenţionat, pentru a cimenta alianţe politice sau familiale. Toată lumea înţelegea că este posibil. Căsătoriile interrasiale au devenit o problemă odată cu apariţia ideologiei rasiste.

În al doilea rând, comparaţia nu este corectă nici din punct de vedere istoric. Dacă în renumitul caz Loving vs Virginia poliţia a dat buzna în dormitorul unui cuplu interrasial și i-a acuzat penal, statele care încă nu au legalizat căsătoriile homosexuale recunosc relaţiile homosexuale prin uniunile civile. Problema este că în uniunile civile cuplurile nu primesc decât unele dintre drepturile legale ale cuplurilor heterosexuale căsătorite, iar un drept pe care vor să îl obţină este acela de a adopta copii. Aici însă apar o mulţime de întrebări legate de dezvoltarea unui copil crescut de doi părinţi de același sex, întrebări la care încă nu există răspunsuri, dar care au impact asupra dezvoltării societăţii ca întreg.

Este căsătoria homosexuală un drept fundamental

Prezentarea căsătoriei homosexuale ca drept civil este un mijloc de a atrage susţinerea publică pentru cauză. Este deja clar pentru toată lumea că refuzarea unui drept civil înseamnă discriminare. Aceasta este logica aplicată de activiștii pro-gay, care ignoră însă distincţia între drepturile fundamentale ale omului și cele relative.

Drepturile fundamentale ale omului, politice și civile, precum dreptul la viaţă, dreptul la libertate, la respectarea vieţii private ori dreptul de a nu fi supus la rele tratamente, sunt drepturi de care autorităţile statului nu se pot atinge. Însă drepturile relative pot suferi constrângeri din partea statului. Ce drept este căsătoria gay?

Marius Necula prezintă în articolul „Cu ce drept? – Cât de întemeiată poate fi o căsătorie homosexuală”, din ediţia iulie 2013 a revistei Semnele timpului, un caz relevant. În 2002, doi austrieci, Horst Michael Schalk și Johan Franz Kopf, au cerut oficialităţilor din Viena să le acorde un certificat de căsătorie. În urma refuzului, cazul a ajuns până la CEDO, care a emis atunci o decizie fundamentală privind căsătoria și familia:

„Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept”.

Aceasta a fost de fapt o reiterare a primei părţi din articolul 12 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, ce repeta aceeași definiţie a căsătoriei și familiei din articolul 16 a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Poziţia CEDO a fost reafirmată și în 2012, când două franţuzoiace au cerut permisiunea de a adopta un copil, ele nefiind căsătorite. CEDO a susţinut interdicţia de adopţie, la fel ca în cazul cuplurilor heterosexuale necăsătorite, dar a folosit ocazia pentru a reitera ideea că realizarea unei căsătorii homosexuale nu reprezintă un drept conform Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Curtea a lăsat la latitudinea fiecărui stat în parte decizia de a legaliza sau nu căsătoriile gay.

În aceste condiţii ne întoarcem din nou la ideea militanţilor pro-gay, care susţin că a venit în sfârșit momentul în care cei care se exprimă împotriva căsătoriilor homosexuale ar trebui să fie aruncaţi în groapa cu lei. Cum respectă militanţii pro-gay dreptul de a milita al celor care li se opun? „Mândria homosexuală” e prea sus pe val pentru a se supune acelorași reguli anti-discriminatorii.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.