Cât de dependenţi suntem de dispozitivele mobile?

73

Într-un singur an, numărul persoanelor dependente de telefon mobil sau de tabletă a înregistrat o „creștere uimitoare” de 123%, potrivit datelor publicate de compania Flurry, specializată în analizarea activităţii pe dispozitivele mobile.

În cadrul experimentului a fost urmărită frecvenţa cu care au fost deschise circa 500.000 de aplicaţii pe 1,3 miliarde de dispozitive mobile în perioada martie 2013 – martie 2014. Aceste informaţii i-au ajutat pe analiști să concluzioneze că, în medie, un utilizator accesează aplicaţiile instalate de 10 ori pe zi. Iar persoanele dependente de dispozitivul mobil au fost definite drept „consumatorii care accesează aplicaţiile de peste 60 de ori pe zi”, scriu experţii.

Rezultatele au arătat că numărul celor dependenţi de smartphone sau de tablete a ajuns anul acesta la 176 de milioane. Creșterea este una semnificativă, dacă judecăm după numărul persoanelor dependente de dispozitivele mobile înregistrat anul trecut, estimat la circa 79 de milioane. Și în cazul celor care folosesc aceste dispozitive mai puţin de 60 de ori pe zi au fost înregistrate creșteri. Numărul celor care utilizează aplicaţiile de smartphone sau tabletă de mai puţin de 16 ori pe zi a crescut cu 23%, de la 639 de milioane, la 784, iar cei care le folosesc de 16-60 de ori pe zi a ajuns la 440 de milioane, faţă de numărul estimat anul trecut, de 283 de milioane.

Potrivit datelor, numărul femeilor dependente de dispozitivele mobile este mai mare cu 15 milioane decât cel al bărbaţilor. În funcţie de vârstă, cei mai mulţi dintre dependenţii de smartphone-uri și tablete sunt utilizatorii de 13-24 de ani. Experţii au fost surprinși însă și de numărul mare de persoane între 35-54 de ani care folosesc frecvent dispozitivele mobile. La o analiză mai atentă, aceștia au ajuns la concluzia că fenomenul ar putea fi explicat de faptul că „acești consumatori de vârstă mijlocie fac parte, cel mai probabil, dintr-o familie, iar șansele ca dispozitivele lor să fie folosite de mai mulţi membri ai familiei, inclusiv de copii, sunt mari”.

Anterior, concluziile unui studiu Pew dezvăluiau dimensiunea pe care dependenţa de smartphone a atins-o. Circa 44% dintre participanţi au declarat că păstrează telefonul mobil lângă ei chiar și atunci când dorm, iar 30% dintre ei mărturiseau că nu își pot închipui cum ar putea trăi fără el. Mai mult, 67% dintre voluntari au recunoscut că obișnuiesc să își verifice telefonul mobil chiar dacă acesta nu a emis nici un sunet și nici o vibraţie. Într-un interval de doar 16 ore, utilizatorii de smartphone ajung să își verifice telefonul mobil chiar și de 150 de ori, arăta un alt studiu, comandat de Nokia.

Pentru a învinge tentaţia de a butona excesiv gadget-urile, este important să conștientizezi cât de mult timp ajungi să pierzi inutil din această cauză, timp pe care nu îl mai poţi recupera, să îţi aloci perioade de deconectare și să înveţi să spui „nu” tentaţiilor digitale.

 

Foto: stockvault.net