Sufletul trist al Coreei de Sud

137

Cu greu se poate spune a cui suferinţă e mai mare: a părinţilor care și-au pierdut copiii în naufragiul feribotului din Coreea de Sud, sau a supravieţuitorilor traumatizaţi de faptul că tocmai ei au rămas în viaţă. Cert este că tragedia feribotului Sewol vine pe fondul unei sensibilităţi psihice naţionale ridicate.

„Sunt puţini oameni pe barcă, nu putem vedea nimic. E întuneric complet, femeile ţipă. Nu am murit încă, te rog trimite mai departe acest mesaj”, i-a scris unul dintre elevii de la bordul feribotului mamei lui, la câteva ore de la accident. Acesta este unul dintre sms-urile trimise de pasageri rudelor lor, despre care CNN a scris recent. Al doilea, tot de la un tânăr — S0hin Young-Jin — către mama lui, era mai scurt: „S-ar putea să fie ultima ocazie pe care o am să-ţi zic că te iubesc.”

Potrivit BBC, Shin Young-Jin se află printre cei 179 de pasageri salvaţi, însă alţi părinţi care au primit astfel de sms-uri nu au mai apucat să își vadă copiii. Într-un alt schimb de sms-uri, un tată își sfătuia copilul să iasă pe coridor și să încerce să găsească echipele de salvare: „Nu, tati, n-am cum să ies acum. Nu sunt copii pe hol. Și e prea înclinat.”

Nu erau copii pe hol pentru că prin boxele navei li s-a recomandat să rămână pe loc și să aștepte echipele de salvare. „Nu vă mișcaţi”, avertiza prin sistemul radio intern un membru al echipajului, potrivit unei înregistrări obţinute de CNN. „Dacă vă mișcaţi e periculos. Nu vă mișcaţi.” „Ni s-a spus să stăm unde suntem, așa că am tot stat”, povestea Hyun Hung Chang, unul dintre supravieţuitori. „Dar pe urmă, nivelul apei a crescut (…), copiii au început să ţipe de frică, urlând după autor”.

Președinta Coreei de Sud, Park Geun-hye, declara luni că „ceea ce căpitanul și o parte a echipajului navei au făcut este de neconceput din punctul de vedere al bunului-simţ, de neiertat, e un comportament criminal”, pentru că în loc să urmeze instrucţiunile controlorului de trafic marin de a „ajuta pasagerii să iasă și să se salveze”, căpitanul „le-a spus să stea nemișcaţi acolo unde se află, în timp ce ei înșiși au fost primi care au scăpat”.

Căpitanul, care între timp a fost arestat sub acuzaţia de neglijare a protocolului maritim și ucidere din culpă, și-a justificat decizia spunând că în condiţiile în care „curentul [oceanic] era foarte puternic, iar temperatura apei oceanului foarte scăzută”, s-a gândit că „dacă oamenii părăsesc feribotul neechipaţi, sau chiar și cu o vestă de salvare, ar putea fi purtaţi de curent și ar fi putut avea alte probleme”.

Împovărat de vină, directorul adjunct al liceului s-a sinucis.

Directorul adjunct al liceului la care erau înmatriculaţi elevii de pe feribot a supravieţuit tragediei însă nu a putut suporta povara vinovăţiei. La două zile de la accident, el a fost dat dispărut și, ulterior, găsit spânzurat într-o pădure din apropierea sălii de sport din Jindo, acolo unde rudele pasagerilor se adunaseră, în timp ce așteptau vești. În biletul de adio, Kang își explica gestul spunând că se simţea vinovat că a supravieţuit și că dorea să își asume responsabilitatea pentru că el organizase excursia. A cerut ca trupul să îi fie ars, iar cenușa împrăștiată în locul în care s-a scufundat feribotul.

Psihologii știu că tulburarea de stres posttraumatic îi poate copleși emoţional pe supravieţuitorii unei tragedii. La fel s-a întâmplat, de exemplu, cu tinerii care au supravieţuit masacrului de la Utoya. Însă gestul directorului adjunct poate fi privit și din altă perspectivă, la fel de tulburătoare. Gestul sinuciderii a devenit aproape banal în Coreea de Sud, confruntată în ultimii ani cu o reală epidemie de sinucideri. Media ultimilor 15 ani a fost de 44 de suiciduri pe zi. Oameni politici, staruri din muzica pop, dar și oameni fără implicare în sfera publică sunt zilnic victime ale acestui flagel naţional. Autorităţile au luat o varietate de măsuri preventive, au orchestrat campanii la nivel naţional, însă nu au reușit să atenueze fenomenul.

Presiunea socială la care sunt expuși coreenii este deseori mai mare decât nivelul lor de toleranţă. Iar boomul economic din ultimii ani, bazat pe o „dictatură a dezvoltării”, a contribuit semnificativ la această situaţie. Creştere economică începută în anii ’60 a garantat accesul Coreei de Sud în G20 și i-a asigurat un PIB de 1 trilion de dolari în 2010, care a plasat-o pe locul 15 la nivelul economilor mondiale.

Interesant, în paralel cu boomul economic, Coreea de Sud a cunoscut și un „boom al convertirilor” la creștinism, însă despre cum arată creștinismul sud-coreean vom discuta în partea a doua a acestui material.