În atmosfera Săptămânii Patimilor, din care proeminente sunt Joia Mare şi Vinerea Patimilor, se conturează un bogat mănunchi de subiecte preţioase şi surse de încurajare la care creştinii pot medita.

Pornind de la evenimentele culminante care au avut loc în aceste „zile sfinte”, se pot găsi multe elemente care să insufle încurajare pentru zilele prezentului şi speranţă într-un viitor strălucit. În acest sens, ne vom concentra gândurile asupra implicaţiilor practice ale ispitirii lui Hristos în grădina Ghetsemani şi ale suferinţelor Sale pe cruce; ne vom îndrepta atenţia asupra suferinţelor Sale adânci ca purtător al păcatelor noastre (din seara de joi până în după-amiaza de vineri) şi vom admira puterea manifestată în învierea Sa din moarte şi mormânt, din dimineaţa de duminică. Aceste evenimente monumentale constituie, de fapt, chintesenţa a ceea ce înseamnă a fi urmaş al lui Hristos, în calitatea Sa de Răscumpărător şi de Domn al credinciosului.

Înainte de toate, în Ghetsemani, marele conflict care l-a împresurat pe Domnul nostru a avut în centru următoarea întrebare: Să meargă înainte şi să Se ofere pe Sine, murind de o moarte salvatoare pentru umanitatea păcătoasă? Agonia a fost atât de intensă, încât Iisus a ajuns să transpire sânge, încleştându-Se de pământ într-o încercare de a nu se clinti înainte, spre cumplita soartă, despre care ştia că include obligatoriu crucea. Dar partea crudă a agoniei Sale era legată de cutremurătorul gând că păcatul pe care îl purta pentru noi avea să-L despartă (din perspectiva umanităţii Sale) pentru totdeauna de dragostea Tatălui Său ceresc. Altfel spus, Hristos, în suferinţele Sale ca purtător de păcate, nu putea vedea viaţa dincolo de mormânt. Cu toate acestea, prin credinţă şi cu determinare, a păşit înainte să suporte pedeapsa pentru păcat, ca jertfă înlocuitoare pe cruce. A făcut acest remarcabil pas pentru ca „plata păcatului” (Romani 6:23) să fie achitată, iar noi pentru totdeauna să putem fi iertaţi de păcatele noastre. Simplu spus, El a primit ceea ce meritam noi, ca noi să primim ceea ce merita El: viaţă veşnică în loc de moarte veşnică.

Drept consecinţă, când Hristos a murit, au fost în totalitate create condiţiile ca întreaga rasă umană păcătoasă să primească în dar, fără nicio plată, existenţa eternă. Însă în ce mod moartea Sa ne-a deschis nouă calea de a primi viaţa veşnică? Răspunsul la această întrebare este, de fapt, destul de simplu, de la sine înţeles chiar. După orele petrecute în mormânt – din ultimele ore ale după-amiezii din Vinerea Mare până cândva în primele ore ale dimineţii Duminicii Paştelui –, Isus a înviat din morţi prin puterea Tatălui Său ceresc într-o validare deplină a puterii dătătoare de viaţă a răscumpărătoarei Sale jertfe de Sine. A rupt băierile mormântului şi a ieşit ca primul rod – „pârgă” – al celor care Îl vor accepta ca Mântuitor şi Domn. Iar Sfintele Scripturi ne spun că, la a doua venire a lui Hristos, toţi cei care au murit în credinţa lui Isus vor ieşi din morminte în dimineaţa marii învieri şi nu se vor mai confrunta niciodată cu moartea. Ce perspectivă magnifică, plină de speranţă deschid toate aceste înfăptuiri ale învierii şi patimilor Domnului nostru pentru cei care, prin credinţă, Îl vor primi pe Hristos ca Mântuitor şi ca Domn!

Există însă încă o dimensiune impresionantă, şi chiar mai personală, a acestui episod: apostolul Pavel spune că toţi credincioşii au şansa nu doar de a fi iertaţi de păcate, dar şi de a fi „răstigniţi cu Hristos” şi El să trăiască în ei „prin credinţă”. Da, exact Acela care „ne-a iubit” murind pentru noi este acum Domnul vieţii noastre (Galateni 2:20). Este pur şi simplu o splendidă perspectivă pentru cei aparţinând credinţei creştine. Hristos cel care a purtat povara vinovăţiei şi a păcatului nostru este în acelaşi timp Hristos cel care vrea să locuiască în noi, şi nu doar în răstimpul vieţii noastre pe pământ, ci de-a lungul întregii eternităţi viitoare.

Aşadar, pătrunşi de atmosfera sărbătorii Paştelui şi a Săptămânii Patimilor, avem multe lucruri de cântărit în meditaţie inspirată de Duhul Sfânt şi măreţe motive de bucurie în speranţa oferită de Hristos, Dătătorul vieţii. Iată-ne având perspectiva eliberării de frica morţii, a eliberării de vinovăţie prin iertarea păcatelor! Iată-ne având perspectiva speranţei unei vieţi înnoite, aici şi acum, şi a vieţii eterne, după ultima şi măreaţa zi a învierii din mormânt!