Nu mai puţin de 6 din 10 americani cred că încercarea de a converti pe cineva la o altă credinţă este dovadă de extremism religios.

Oricât de neașteptat și puţin credibil ar putea să sune această statistică din ţara libertăţii religioase, există realităţi și mai puţin credibile și, din păcate, mai aproape de noi.

Pe 20 mai, la Târgoviște, a fost organizat un semimaraton la care au participat câteva sute de oameni. Iniţiatorii însă fac parte din Biserica Adventistă și acesta a fost detaliul care a trezit criticile publice virulente ale reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe, care au acuzat că evenimentul a fost o formă de prozelitism mascat, pe care autorităţile l-au aprobat doar ca să-și asigure voturile adventiștilor.

Situaţia nu reprezintă o excepţie, ci doar cea mai recentă ilustrare a unui tipar. Biserica Adventistă are o lungă și frustrantă istorie a confruntării cu împotrivirea și tratamentele nedrepte pe care i le-a aplicat Biserica Ortodoxă. De fapt, toate bisericile minoritare din România simt constant, încă de la momentul apariţiei lor pe aceste meleaguri, asprimea dreptcredincioasă a clericilor ortodocși. Nu a fost niciodată altfel. Și nu doar încercarea de a converti pe cineva la o altă credinţă este privită ca un gest extrem, ci orice implicare a bisericilor minoritare în viaţa socială este deconstruită sistematic în faţa enoriașilor de către prelaţii ortodocși, care văd în toate acestea pânzele acaparatoare ale prozelitismului ascuns.

Nimeni nu neagă că biserica majoritară are dreptul să-și avertizeze credincioșii cu privire la orice rătăcire de la dreapta credinţă. În realitate, fiecare religie are acest drept și numai o biserică delăsătoare ar înceta să-și înveţe adepţii calea de urmat și care sunt, din perspectiva ei, căile greșite. Dar când efortul acesta de a păstra curăţia doctrinei se transformă într-o suspiciune totală cu privire nu la o învăţătură religioasă, ci la oamenii ce reprezintă o anumită religie și într-o preocupare excesivă de a critica și demonta orice iniţiativă bună a acestora din urmă, atunci ajungem cu adevărat într-o extremă. Extrema intoleranţei, care nu are nimic de-a face cu spiritul lui Hristos.

Ideea implicită din criticile preoţilor și ierarhilor ortodocși, că o biserică minoritară care vrea să fie tolerată trebuie să păstreze un profil discret și să nu facă nimic bun care să determine o opinie publică favorabilă, este în sine rodul unei gândiri discriminatorii și intolerante. A-i intimida, a-i marginaliza și a-i demoniza pe ceilalţi nu înseamnă a-i proteja pe ai tăi.

Preotul Constantin Sturzu scrie pe portalul ortodox doxologia.ro că dușmanii creștinismului au nevoie să ia aminte la înţelepciunea rabinului Gamaliel din Faptele apostolilor 5:38-39 (versiunea din Biblia Sinodală) – „Feriţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i, căci dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici; iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca nu cumva să vă aflaţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu”. Pe lista infamă a dușmanilor, preotul a inclus autorităţile care tratează nedrept convingerile, practicile și iniţiativele ortodoxe, iar amărăciunea sa sinceră îi impregnează concluzia cu privire la aceștia: „Cu alte cuvinte, Biserica trebuie să tacă şi să nu-şi mărturisească în public credinţa.” Și, cu această durere, preotul continua: „Precum apostolii de odinioară, noi nu dorim să impunem nimănui nimic, doar spunem poporului ceea ce credem şi nu ne poate opri nimeni de la asta, pentru că «trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni» (Faptele apostolilor 5:29). Noi credem că orice om este liber să aleagă, inclusiv să aleagă păcatul, dacă asta vrea.” (sublinierile din original)

Orice biserică minoritară din România susţine argumentarea preotului Sturzu, dar se roagă ca înţelepciunea lui Gamaliel să fie plăcută nu doar urechilor necreștine, ci și urechilor ierarhilor ortodocși din România.