Într-o lume invadată de artificialitate și satisfacţii instantanee, devenim tot mai maeștri la controlarea circumstanţelor și a mediului.
Abilitatea noastră de a găsi soluţii rapide și de a ne împlini cât mai repede dorinţele ne modelează și percepţia despre ideal și despre cum trebuie să decurgă lucrurile.
Ne așteptăm ca totul să se întâmple acum, chiar în această clipă. În mijlocul acestei nevoi de control și de promptitudine, de multe ori ni se poate părea că Dumnezeu este mai puţin eficient, mai puţin hotărât să-Și realizeze intenţiile, prea puţin interesat să-Și apere valorile și, mai îngrijorător, insuficient implicat în viaţa celor pe care declară că îi preţuiește. Și atunci poate apărea tentaţia să ne întrebăm dacă fiecare acţiune a lui Dumnezeu este îndreptată chiar de fiecare dată în direcţia binelui nostru absolut.
Aceasta întrebare subîntinde alte întrebări: Acţionează Dumnezeu în conformitate cu standardele noastre? (Dacă nu o face, atunci merită respectul nostru?) Acţiunile Sale sunt întotdeauna centrate pe nevoile și pe dorinţele noastre? (Dacă nu, atunci putem spune că Îi mai pasă de noi?) Nu este oare justă perspectiva noastră – întrucât cu noi, și nu cu altcineva, afirmă Dumnezeu că vrea să aibă o relaţie? Nu ar trebui de aceea să Se facă înţeles de noi în privinţa intenţiilor Sale?
Deformarea „lentilei” tehnologice
Parţial, gândim astfel întrucât trăim într-o societate tehnologizată, în care ne-am obișnuit să exercităm controlul asupra fiecărui aspect al vieţii noastre. De la mediile artificiale și procesate în care ne dezvoltăm până la spaţiile virtuale în care navigăm, am îmbrăţișat ideea conform căreia controlul echivalează cu prosperitatea și libertatea. Ne-am obișnuit cu ideea că, „dacă vreau, pot, decid și apoi acţionez”. Când conștientizăm această putere, apare tentaţia de a presupune că, dacă noi, ca fiinţe umane failibile, putem fi atât de eficienţi în acţiunile noastre, atunci cu siguranţă, în cazul unui Dumnezeu atotputernic, intensitatea cu care eu, individul, vreau ceva ajunge prin extrapolare infinit mai mare. Și dacă astfel stau lucrurile, cum poate Dumnezeu să nu vrea idealul spre care și eu ţintesc? De aceea, în faţa aparentului ne-răspuns divin, rămânem nedumeriţi.
Însă, atunci când ne gândim la acţiunile lui Dumnezeu, ar trebui să reţinem că nu putem să-L înţelegem pe deplin doar extrapolându-ne pe noi și caracteristicile noastre. Pentru ca acest procedeu de analiză a caracterului divin să nu fie deformat de perspectiva noastră, trebuie să reţinem că Cel pe care încercăm să-L înţelegem este Dumnezeul creator transcendent. De aceea este esenţial să subliniem că extrapolarea atributelor divine doar din propriile noastre atribute și abordări personale are limitări severe și ne va distorsiona dezastruos perspectiva, ceea ce garantează că vom eșua în demersul nostru. Deși suntem, într-adevăr, creaţi după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Geneza 1:26-27), aceasta nu înseamnă că modul Său de a fi se oglindește în abordările noastre limitate (Isaia 55:9; Psalmul 50:21) – aceasta este eroarea idolatriei și a mitologiilor politeiste antice.
Deși utilizarea tehnologiei ne poate ispiti să privim controlul ca măsură supremă a puterii, a prosperităţii și a libertăţii, trebuie să ne amintim că Dumnezeu operează pe un plan cu totul diferit, transcendând conceptele noastre umane de spaţiu și timp și implicit și pe cele de eficienţă, putere și rapiditate.
Transcendenţa divină și strategia mântuirii
Pentru a înţelege cu adevărat acţiunile lui Dumnezeu și pentru a ști dacă acestea sunt îndreptate spre binele nostru absolut, trebuie să revenim la vastitatea orizontului divin. Acest orizont nu poate fi surprins în mod facil, tocmai din cauza propriilor noastre limite – existenţiale și subiective (Eclesiastul 3:11; 8:17). Însă tocmai pentru a ne ridica deasupra noastră, pentru a ne ajuta să-L cunoaștem și să avem o relaţie cu El, Dumnezeu ni S-a descoperit, iar raportul acestor revelaţii îl numim astăzi Sfânta Scriptură. În ea găsim modul în care Își comunică Dumnezeu caracterul, intenţiile și dragostea Sa faţă de om. Tot aici găsim și strategia acţiunilor divine și surprindem parţial orizontul intervenţiilor Sale. Prin urmare, în timp ce căutăm răspunsuri la întrebările noastre, este esenţial să păstrăm Biblia ca reper pentru a înţelege mai cuprinzător modul Lui de acţiune, orizontul și ţinta acţiunilor Sale în mijlocul omenirii.
În naraţiunile Vechiului Testament aflăm că acţiunile lui Dumnezeu sunt întemeiate pe dragostea Sa faţă de omenire și pe angajamentul Său neclintit de a salva omul din condiţia sa compromisă de păcat. Însă orizontul divin temporal este mult mai amplu decât viziunea umană. Individual, ne putem lupta cu aparenta lipsă de reacţie a lui Dumnezeu și ne putem întreba de ce nu ne îndeplinește dorinţele imediate, însă trebuie să ne amintim că planul Lui de acţiune este infinit mai vast și transtemporal. Perspectiva Lui cuprinde veșnicia, în timp ce a noastră este limitată la impulsuri și momente trecătoare.
Totodată, în ciuda acestor limite, Dumnezeu intervine și lucrează cu omul. Dar adesea nu cum se așteaptă individul. Naraţiunile biblice ne fac martori la modul în care lucrează El în vieţile oamenilor, uneori prin circumstanţe neașteptate și provocatoare, pentru a-Și îndeplini scopurile. Strategia divină nu are în vedere niciodată doar un individ, ci ţintește, dincolo de orizontul individului, spre omenire (Geneza 12:1-3). Un exemplu excelent este Iosif, care a îndurat trădare din partea fraţilor săi, sclavie, acuze false și detenţie doar pentru a fi ulterior așezat într-o înaltă poziţie politică, din care avea, în cele din urmă, să-și salveze familia și o întreagă naţiune (Geneza 50:20). Deși primim descoperiri, acestea nu ne vor gratifica curiozitatea în primul rând, ci mai degrabă vor indica intervenţiile lui Dumnezeu cu scopul de a ne păstra încrederea în El. Doar privind retrospectiv ansamblul vieţii vom preţui mai mult intervenţiile divine.
Așadar, binele absolut al intervenţiilor divine pe care ni le dorim, ca și în cazul lui Iosif, nu ne va fi îndată accesibil, întrucât intenţiile lui Dumnezeu depășesc în anumite ocazii confortul și dorinţele noastre imediate. Planul lui Dumnezeu pentru om nu este doar pentru cadrul limitat al unei vieţi umane. El ţintește salvarea din păcat și răscumpărarea pentru o viaţă infinită a întregii specii și a tuturor indivizilor din istoria ei. Nu este acesta binele maxim pe care l-am putea primi de la El? De aceea, El este interesat să ne modeleze caracterul, să ne rafineze credinţa după chipul spiritual al Fiului Său, Iisus Hristos – în acest scop sunt organizate de El toate lucrurile (Romani 8:28-29). Această călătorie poate necesita răbdare, rezistenţă și încredere în El, chiar și atunci când drumul de parcurs pare nesigur. Este o călătorie a credinţei pe care o observăm pe paginile Scripturii și în viaţa creștinilor care și-au însușit viziunea divină pentru omenire și care au căutat să o transpună în propria viaţă.
Răspunzând pe scurt la întrebarea iniţială, da, Dumnezeu acţionează pentru binele meu absolut, dar acest bine, întrucât este ancorat în Dumnezeul creator al omenirii, nu mă va avea în vedere doar pe mine, ci pe noi toţi (Evrei 11:39-40), iar aceasta înseamnă o călătorie în care gratificarea poate fi amânată, conform strategiei divine de a atinge ţinta planificată. Acesta este exerciţiul credinţei care suferă și rabdă cu încredere, pentru salvarea a cât mai mulţi (Evrei 12:1-2).
Laurenţiu Nistor crede că, pentru a putea aprecia acţiunile divine, trebuie să acceptăm o recalibrare a viziunii spre orizontul iubirii lui Dumnezeu, care nu ne cuprinde doar pe noi, ci întreaga omenire.
