Cum putem interpreta corect profeţiile biblice? Ce criterii de siguranţă putem folosi pentru a evita să cădem în plasa interpretărilor hazardate și false?
Profeţiile se încadrează într-una din următoarele categorii: texte care conţin predicţii ale viitorului, cu sau fără iz apocaliptic, texte care conţin critică socială sau religioasă și texte care transmit diferite înștiinţări din partea divinităţii.[1] Deoarece profeţiile sunt rar însoţite de o legendă care să arate ce înseamnă diferitele componente ale mesajului, interpretările profetice sunt foarte diverse. Dacă punem la socoteală și diferenţa dintre epoci, cultura și împrejurările în care trăiesc autorul profeţiei și cititorul ei, atunci probabilitatea unei interpretări corecte a profeţiilor este foarte scăzută în lipsa unor linii directoare clare. În acest articol, vom urmări ce are Biblia de spus cu privire la principiile de interpretare a profeţiilor pe care le conţine și cum se realizează conexiunea profeţiilor biblice cu timpul și împrejurările prezente.
Profeţia extrabiblică
La cele mai multe popoare din Orientul Apropiat antic există mărturii ale activităţii extatice. Ne-au rămas texte din vechea Mesopotamie, dar și din Siria și Palestina, care atestă prezenţa viselor, a revelaţiilor sau a unor mesaje recepţionate prin alte forme de comunicare (de exemplu, observarea planetelor, a comportamentului animalelor și a naturii etc.). Prin toate aceste forme, diferiţi mesageri se declarau însărcinaţi cu misiuni „diplomatice” din partea zeilor.[2] În lumea greco-romană din secolul I î.Hr. existau cel puţin zece sibile[3], dintre care cea mai cunoscută publicului larg este Pythia, marea preoteasă care răspundea de oracolul situat în templul din Delphi și care datează din secolul al VIII-lea î.Hr. Mesajele ei erau adesea ambigue, lăsând loc la interpretări contrare. Când Cresus, regele Lidiei, l-a întrebat pe Apollo dacă ar trebui sau nu să pornească război împotriva Persiei, Pythia i-a transmis din partea zeului că, dacă va declanșa război împotriva perșilor, va distruge un mare imperiu.[4] Cresus s-a gândit la perși ca fiind marele imperiu care va fi nimicit, dar răspunsul i s-a potrivit de minune și regatului său, care a fost înfrânt de forţele armate persane.
Iudaismul era conștient de prezenţa profetismului păgân[5], motiv pentru care Dumnezeu îi transmite poporului israelit prin Moise: „Să nu fie la tine nimeni care […] să aibă meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului și din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul Dumnezeul tău pe aceste neamuri dinaintea ta” (Deuteronomul 18:10-12).
Profeţia biblică
Profeţia biblică e mult mai clară decât profeţia din afara mediului iudeo-creștin, chiar dacă interpretarea ei are nevoie de un ghid metodologic, la fel ca orice alt text antic sau modern. Astfel, nimeni nu poate spera să interpreteze corect profeţia biblică dacă nu se familiarizează cu fundalul ei istoric, cu contextul ei, cu scopul ei și cu limbajul de profil.[6]
Multe din erorile de interpretare a profeţiilor biblice au legătură că semnificaţia cuvintelor și a simbolurilor utilizate în ea. Scoaterea acestora din contextul, uzanţa lor obișnuită, și aplicarea lor la alt timp și alt loc, în absenţa unor criterii confirmate de Scriptură, duce la speculaţii nedorite.
Este de preferat, de aceea, să probăm presupusa împlinire a unei profeţii în prezent cu alte exemple de profeţii împlinite și confirmate în textul biblic. Astfel, vom afla că scopul fundamental al profeţiei biblice nu este să anunţe ce se va întâmpla, ci (1) să-L prezinte pe Dumnezeu ca suveran și (2) să producă o schimbare în bine, din punct de vedere moral, a destinatarilor profeţiei. Cu privire la primul principiu, este evident din profeţie că Dumnezeu ţine întotdeauna lucrurile sub control. Răul poate obţine victorii locale, dar, la nivel macroscopic, Dumnezeu iese învingător întotdeauna. În ce-i privește pe destinatari, profeţia nu le este dată pentru a-i îmbogăţi cu informaţii secrete, ci pentru a-i edifica din punct de vedere spiritual. În acest sens, este posibil ca o profeţie cu accente vindicative să rămână neîmplinită dacă destinatarii se pocăiesc (vezi cazul profetului Iona trimis la Ninive). În cuvintele lui Paul House, „[p]rofeţia nu este dată pentru a-L degreva pe Dumnezeu de responsabilitatea de a avertiza înainte de a pedepsi. Intenţia ei este să producă schimbări în ascultătorii ei.”[7] Locuitorii capitalei Asiriei au înţeles că ar face bine să încerce o schimbare, chiar fără să le fie sugerată în proclamarea lui Iona posibilitatea anulării pedepsei în cazul în care comportamentul lor s-ar fi schimbat.[8]
Pe lângă aceste caracteristici, Biblia ne mai învaţă trei lucruri cu privire la interpretarea profeţiilor. Primul este că Dumnezeu formulează profeţia folosind conceptele și noţiunile cu care sunt obișnuiţi destinatarii. Acest lucru ne transmite că, pentru a înţelege semnificaţiile unei profeţii biblice, trebuie să ne îndreptăm mai degrabă spre lumea Bibliei decât spre evenimentele contemporane. Acolo, în contextul primilor destinatari, descoperim semnificaţia și principiile la care se referă profeţiile. Nu putem să preluăm limbajul profetic al Antichităţii și să-l suprapunem peste noţiuni și concepte actuale. Pandemia de Covid-19 ne-a învăţat că, în contexte de criză, apocalipsele religioase, alături de cele seculare, fac false conexiuni între profeţia biblică și circumstanţele nefavorabile prin care trece lumea la un moment dat.[9]
A doua lecţie cu privire la interpretarea profeţiilor este că Dumnezeu a fost creativ în formularea profeţiei, pentru a spune suficient încât să ne determine la acţiune și nu atât de mult încât să satisfacă curiozităţile oamenilor. Să ne oprim puţin asupra conceptului de „semne ale timpului”. Pe de o parte, tulburările naturii și ale societăţii tind să dea un sentiment prevestitor al dezastrului și al sfârșitului iminent al lumii. Pe de altă parte, așa cum ne invită să gândim Jon Paulien[10], semnele acestea au fost cu noi tot timpul, iar perioada dinaintea escatonului este de multe ori descrisă în Biblie ca fiind „normală” (Matei 24:37-39; Luca 17:28-30; 1 Tesaloniceni 5:2,3). Prin urmare este greu, pe baza semnelor timpului, să descifrăm cât mai este până la sfârșitul timpului. În pofida acestei nesiguranţe care persistă și în prezenţa semnelor timpului, nu sunt motive totuși de resemnare și abandon, în sensul reţinut de pasajul din 2 Petru 3:4: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!”
A treia lecţie este că o profeţie este înţeleasă mult mai bine atunci când se împlinește, și nu înainte. Iisus a spus: „Și v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se vor întâmpla, să credeţi” (Ioan 14:29). Acest principiu ne păstrează vigilenţi și precauţi, exact starea în care avem toate șansele să fim găsiţi pregătiţi.
Pseudoprofeţii
Biblia ne avertizează că mesajele pseudoprofeţilor nu sunt în dezacord total cu adevărul Bibliei. Și ele trimit destinatarii să-L caute pe Hristos, chiar dacă nu acolo unde trebuie (Matei 24:23), și ele afirmă că „vremea se apropie” (Luca 21:8), și acești falși profeţi fac semne neobișnuite care dau impresia că sunt de la Dumnezeu (Marcu 13:22; Apocalipsa 13:13,14). De aceea, atât Vechiul (Isaia 8:20), cât și Noul Testament (Matei 7:16-20; 1 Ioan 4:1) îi somează pe cei din poporul lui Dumnezeu să verifice mai întâi cu Scriptura aceste presupuse profeţii de la Dumnezeu și apoi printr-o evaluare a efectelor pe care le produc. În concluzie, profeţia biblică este, în primul rând, menită să determine o schimbare de mentalitate și de atitudine la destinatarii ei. Cunoașterea viitorului nu se află în mâna interpretului profeţiei. Uneori nici măcar profeţii nu și-au înţeles soliile (1 Petru 1:11). De aceea, atitudinea corectă a interpretului trebuie să fie una de seriozitate în studiul acestor texte, de precauţie și de verificare critică, cu Scriptura, a interpretărilor profetice din jurul nostru care caută să ne capteze atenţia și, mai ales, inima.
Laurenţiu Moţ invită cititorul să descopere câteva din faţetele cele mai importante ale fenomenului profetic și cum se poate dezvolta o manieră corectă de interpretare a profeţiilor.
