Se scrie mult și divers pe tema sfârșitului lumii, dar, dacă acest sfârșit coincide cu venirea lui Hristos a doua oară, atunci ar trebui să-l întrebăm pe Iisus Însuși cum vede întoarcerea Sa.

Vom face acest lucru folosindu-ne de materialul evangheliilor creștine. Mai presus de orice, pentru Iisus, tema sfârșitului reclama importanţa pregătirii spirituale și misiunea creștină în lume. Laici și teologi însă speculează în direcţii pe care Iisus nu le-a încurajat: alarme false cu privire la sfârșitul lumii, pe de-o parte, și eșecul profeţiei, pe de altă parte. Totuși, dacă Iisus afirmă în repetate rânduri că întoarcerea Lui este aproape, iar întârzierea este doar de scurtă durată[1], ce explicaţii se pot da cu privire la neîmplinirea prezicerilor hristice? Iar o întrebare secundară, care se desprinde din prima, vizează scopul pentru care Iisus a exprimat timpul revenirii Sale în termeni de apropiere temporală. Mai jos sunt cinci răspunsuri pe care le voi analiza pe rând.

Escatologia individuală

Paul Landa explică faptul că, pe măsură ce a doua venire a lui Hristos se amâna, creștinismul post-apostolic devenea mult mai preocupat de sfârșitul individual decât de cel planetar. Aceasta a dus la deprecierea întoarcerii apropiate a lui Iisus la sfârșitul istoriei.[2]

Deși ideea le era cunoscută părinţilor bisericii, escatologia individuală a fost integrată în ramura escatologiei abia de către scolasticismul catolic și protestant.[3]

Faţă de escatologia cosmică, cea individuală se referă la sfârșitul individual în experienţa morţii. Ideea este caracteristică și apocalipselor iudaice și greco-romane.[4] Biblia prezintă moartea ca pe un sfârșit, iar viaţa de acum drept singura perioadă în care cineva se poate pregăti pentru viaţa viitoare (1 Tesaloniceni 4:15; Evrei 9:27; Eclesiastul 12:1-7).[5] Totuși, dimensiunea individuală a escatologiei, sau sfârșitul ca moarte, trebuie păstrată – spune teologul G. Berkouver – în relaţie permanentă cu escatologia generală (cosmică), așa încât îndreptarea istoriei către sfârșit să nu fie subapreciată.[6]

Meritul escatologiei individuale este preponderent practic. Îl îndeamnă pe creștin să-și trăiască viaţa cu simţul răspunderii, știind că la moarte ceasul se oprește, iar trezirea are loc la Ziua de Apoi. În acest sens, venirea lui Iisus este aproape în fiecare generaţie și pentru fiecare. Totuși nu trebuie să se înţeleagă de aici că, atunci când a proclamat un eschaton apropiat, Iisus a avut în minte moartea individului. Venirea Fiului omului este evident mult mai mult.

Escatologia (in)consecventă

Escatologia consecventă (Iisus chiar a vrut să spună ceea ce a spus, deci, dacă nu s-a întâmplat, înseamnă că S-a înșelat) este astăzi cel mai vehement susţinută de Bart Ehrman.[7] Pentru el, arborele genealogic al tuturor prezicătorilor viitorului care s-au înșelat își are rădăcina în învăţăturile lui Hristos, un profet apocaliptic al secolului I, care a așteptat El Însuși sfârșitul în generaţia Sa. Implicaţiile teologice sunt serioase: Iisus cel istoric a greșit în estimarea Sa asupra viitorului. Totuși modul acesta de analiză pierde din vedere că există predicţii ale profeţilor apocaliptici iudaici care nu s-au împlinit nu pentru că profetul s-a înșelat, ci pentru că factorii sau condiţiile împlinirii nu s-au consumat. Probabil că cel mai bun exemplu este Iona (Iona 3:4-10). Am putea avea așadar o altă soluţie pentru neîmplinirea cuvintelor lui Iisus la vremea așteptată iniţial.

Neluarea în considerare a acestor factori definitorii pentru fenomenul profetic evreiesc arată că escatologia consecventă e mai degrabă inconsecventă.

Escatologia inaugurată

Escatologia inaugurată (venirea lui Iisus a avut deja loc în Betleem; nu mai există o altă venire literală și personală) este o soluţie reprezentată azi de teologul anglican contemporan N.T. Wright.[8] Teza lui se exprimă în două puncte mari. (1) Expresia „venirea Fiului omului” nu este o venire din cer spre pământ, ci invers – venirea lui Iisus la Dumnezeu, după înălţare. (2) Venirea despre care vorbește Iisus este în sensul uzual al lui YHWH care vine în mod spiritual la Israel (Isaia 40; 52). Cititorul contemporan, în schimb, înţelege această venire în sens escatologic, deși ea ar trebui cel mult să fie aplicată nimicirii Ierusalimului în secolul I.[9]

Deși există valoare în această propunere, explicaţia escatologiei inaugurate nu poate rezolva multitudinea de texte care atestă fără îndoială că Iisus a proclamat o parusie apropiată.

Profeţia care se actualizează

Scot McKnight[10] este de părere că a-L explica pe Iisus altfel decât în termenii unui profet escatologic este „gimnastică exegetică”. Hristos a crezut că Dumnezeu va instaura împărăţia în Israel, după ce-Și va fi iertat și curăţit poporul de păcat. Lucrul acesta se va întâmpla în decursul a 30-40 de ani. Distrugerea Ierusalimului a fost văzută ca fiind sfârșitul istoriei. Urgenţa și predicarea iminentă este proprie profetismului iudaic. În lumina acestei tradiţii profetice, estimarea lui Iisus nu a fost greșită, deoarece cunoașterea profetică nu este cunoaștere empirică. Predicarea Lui a fost menită să pregătească pe Israel.

James Dunn[11] sprijină acest punct de vedere și îl dezvoltă. Tradiţia profetică iudaică, argumentează Dunn, a integrat eșecul fără să denigreze profeţia. Astfel, Psalmul 89 dezbate eșecul promisiunilor divine faţă de David, Ieremia 4:23 prezintă nimicirea lui Iuda în termeni escatologici, deși nimicirea lui Iuda nu a dus la sfârșitul istoriei, iar Habacuc 2:3 dezvăluie lupta iudaismului post-exilic cu întârzierea. Profeţiile eșuate au dat loc altor profeţii. Ieremia aștepta ca restaurarea să cuprindă atât pe Iuda, cât și pe Israel.[12] Împlinirea parţială a acestor așteptări a creat confuzie (Zaharia 1:12). Dar cazul este preluat de Daniel, actualizat și retransmis cu toată forţa (Daniel 9:24-27; 12:11-13). Așadar o profeţie parţial împlinită reprezenta „muniţie” pentru o etapă profetică nouă. Acest model, numit de Dunn „auzind, primind, reafirmând”, demonstrează de ce întârzierea parusiei pentru primii creștini nu a reprezentat o problemă.

Deși această perspectivă își are meritul ei, trebuie spus că, după era părinţilor apostolici, creștinii au experimentat criza întârzierii. Așadar modelul acesta nu este suficient decât pentru cineva care este familiar cu tradiţia profetică iudaică sau cu parte din ea.

Răspunsul cultural

Căutarea sensului întârzierii lui Hristos în era modernă, de după apariţia ceasului, are un impact serios asupra perspectivei din care afirmaţiile hristice sunt privite. Oare ce rol și ce impact are experimentarea timpului la nivel cultural asupra acestei analize?

Diferenţa dintre viziunea antică și cea modernă cu privire la timp a fost bine observată și utilizată de către Bruce Malina în articolul său „Crist and Time: Swiss or Mediterranean?” (Hristos și timpul: elveţian sau mediteraneean?).[13] Potrivit lui Malina, clasa de mijloc și curentul majoritar american sunt orientate către viitor, duc o viaţă obiectivizată și focalizată pe realizări și proiecte de lungă durată. Când o asemenea persoană citește afirmaţiile lui Hristos cu privire la un sfârșit apropiat, percepţia va fi că Iisus sau autorii evangheliilor au avut un viitor îndepărtat în minte.

Pe de altă parte, ţăranul din societatea mediteraneeană avea ca principală orientare temporală prezentul, urmat apoi de trecut și de viitor. Concentrarea pe prezent se poate observa în texte precum Leviticul 19:13; Matei 6:11,34; 20:8; Luca 11:3.

Cât se poate de interesant – observă Malina –, scriitorii Noului Testament (NT) vorbesc despre veacul de acum și despre cel viitor, dar niciodată de generaţia următoare a veacului de acum. Societăţile care se orientează către viitor trebuie să fie legate de condiţionalitate și planuri de viitor.

În restul articolului, Malina face deosebire între timpul experimentat (uman) și cel imaginar (divin). Primul este al nostru, al doilea aparţine în mod exclusiv lui Dumnezeu și, prin inspiraţie, profeţilor cărora decide El să Se reveleze. Când Iisus nu a venit, timpul experimentat al parusiei a făcut loc timpului imaginar sau profetic. Unul din rezultate este că nu există o întârziere a parusiei din perspectiva Noului Testament.

Teza lui Malina are un merit special în faptul că observă diferenţele culturale. Nesosirea eschatonului pentru un ţăran mediteraneean nu era o problemă. Întârzierea aceasta este însă tulburătoare pentru societăţile vestice moderne. Astfel, Malina ne explică de ce S-a exprimat Iisus în felul în care a făcut-o, nu însă și de ce nu a venit. La cea de-a doua întrebare răspund următoarele secţiuni.

Oricând după înviere

Există și autori care sunt de acord că Iisus a vorbit despre un sfârșit apropiat, dar acel sfârșit este aproape deoarece poate avea loc oricând. Evenimentele fundamentale ale istoriei mântuirii (slujirea, moartea, învierea și înălţarea lui Iisus) au avut deja loc. Restul istoriei este un simplu epilog, necesar pentru pocăinţă. Din pricina urgenţei pocăinţei, timpul este în mod real scurt, deși timpul până la parusie s-ar putea întinde foarte mult. Această perspectivă îi aparţine lui C. Cranfield.[14] Prelungirea consumării finale poate fi lungă numai în lumina răbdării divine și a invitaţiei la pocăinţă, deși această invitaţie este mereu urgentă. În estimarea mea, aceasta este una dintre cele mai bune soluţii la problema întârzierii. Face dreptate și limbajului biblic și răspunde și nedumeririi omului târziu.

Elementul condiţional

În afara explicaţiei anterioare, ce alternativă are omul contemporan vestic care concluzionează că Iisus a fost un profet apocaliptic, dar nu e convins de escatologia consecventă (Ehrman), de escatologia inaugurată (Wright), deși recunoaște importanţa modului în care funcţionează profetismul iudaic (Dunn) și diferenţele culturale și de epoci între atunci și acum (Malina)?

Elementul care umple golul este condiţionalitatea. Nu există nicio îndoială că în Vechiul Testament profeţia (pozitivă sau negativă) este condiţionată (Ieremia 18:7-10; 27:7-8; Iona 3:4-10; Ţefania 2:3; Zaharia 6:15b).

Tot așa, în NT, sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape încă din prima generaţie, dar realizarea lui depinde de doi factori. Primul este răspândirea Evangheliei în toată lumea (Matei 24:14; cf. Marcu 13:10). Al doilea este pregătirea spirituală a bisericii, o idee petrină, care este prezentă atât în misiunea timpurie a apostolului, cât și mai târziu (Faptele apostolilor 3:19-20; 2 Petru 3:9,11-14). Motivaţia ambelor condiţii pare a fi dorinţa lui Dumnezeu ca toţi, dacă este posibil, să vină la pocăinţă.

În NT, parusia este descrisă în termeni agricoli, drept seceriș (Matei 13:30,39-40; 1 Corinteni 15:23; Apocalipsa 14:15). Dumnezeu, ca semănător sau grădinar, este interesat de o recoltă bogată (cf. Isaia 5:1,2,4; Luca 13:8). De aceea, El stabilește timpul secerișului când rezultatele sunt optime. După cum spunea Norval Pease, „când nimic bun nu poate ieși din prelungirea întârzierii, Iisus va veni”.[15] În termeni practici, aceasta nu înseamnă că sfârșitul istoriei este dependent în mod absolut de performanţele misionar-spirituale ale bisericii. Numai Dumnezeu poate evalua saturaţia lumii de Evanghelie și pregătirea spirituală a bisericii. Împlinirea celor două condiţii ale eschatonului sunt așadar legate de biserică, dar nu dependente de ea.

Un exemplu instructiv provine din experienţa adventiștilor de ziua a șaptea și, în mod particular, cea a lui Ellen White, considerată profet în sânul confesiunii.

Când, pe la finele secolului al XIX-lea, White a fost acuzată de afirmaţii precipitate cu privire la apropierea revenirii lui Hristos în anii de început ai formării Bisericii Adventiste (anii 1850), ea răspundea că nu este mai greșită decât au fost Hristos și apostolii. Promisiunile și ameninţările lui Dumnezeu sunt condiţionate.[16]

Elementul condiţional al parusiei este amplu argumentat într-un studiu recent, intitulat, „When the Son of Man Didn’t Come” (Când Fiul Omului nu a venit). Profeţia nu are în principal un rol predictiv, ci unul de activare. Este menită să-i determine pe ascultători la un curs al acţiunii care să confirme sau să prevină acea profeţie.[17] Când se împlinește parţial, profeţia nu eșuează, ci creează punţi și stimulează. Când nu se împlinește deloc înseamnă că nu s-au împlinit condiţiile care stăteau la baza ei.[18] În lumina acestor principii, Hristos nu S-a înșelat și nici nu a promis o parusie care s-a inaugurat și continuă să se realizeze. Predicţiile Sale escatologice au fost și rămân amânate până ce se va împlini ceea ce le condiţionează.

Laurenţiu-Florentin Moţ este conferenţiar universitar doctor, rector al Universităţii Adventus.

Footnotes
[1]„Vezi David Cashmore, „«In this generation»: the comings and goings of the Son of Man“, în Stimulus: The New Zealand Journal of Christian Thought & Practice, vol. 12, nr. 4, nov. 2004, p. 13-19.”
[2]„Paul J. Landa, „The Advent Hope in Early Christianity“, în V. Norskov Olsen (ed.), The Advent Hope in Scripture and History, Review and Herald, Washington, D.C., 1987, p. 65-95 (mai ales 74-75).”
[3]„Atât scolasticii protestanţi, cât și cei catolici vorbeau despre «ultimele patru lucruri: moartea, învierea morţilor, judecata finală și sfârșitul lumii» (Thomas C. Oden, Life in the Spirit: Systematic Theology, vol. III, Harper, San Francisco, CA, 1992, p. 372).”
[4]„David E. Aune, „The Apocalypse of John and the Problem of Genre“, în Semeia 36: Early Christian Apocalypticism: Genre Social Setting, Adela Yarbro Collins (ed.), Society of Biblical Literature, Decatur, GA, 1986, p. 88.”
[5]„Louis Berkhof, Systematic Theology, Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1938, p. 667. Vezi și Ellen G. White, Divina vindecare, Editura Viaţă și Sănătate, București, 2010, p. 454, orig.”
[6]„G. C. Berkouwer, The Return of Christ, Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1972, p. 65.”
[7]„Bart D. Ehrman, Jesus, Apocalyptic Prophet of the New Millennium, Oxford University Press, Oxford,1999, p. 18, 243-245.”
[8]„N. T. Wright, Jesus and the Victory of God (Christian Origins and the Question of God, vol. 2), Fortress, Minneapolis, MN, 1996, p. 632- 636, cf. 510-519.”
[9]„Aplicaţia la distrugerea Ierusalimului este susţinută și de W.R. Telford, The Theology of the Gospel of Mark, Cambridge University Press, Cambridge, 1999, p. 31, și de Mark Harris, „The Comings and Goings of the Son of Man, în Biblical Interpretation nr. 22, 2014, p. 51-70 (mai ales 63-67).”
[10]„Scot McKnight, A New Vision for Israel: The Teachings of Jesus in National Context, Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1999, p. 129-139.”
[11]„James D.G. Dunn, Jesus Remembered, Christianity in the Making, vol. 1, Eerdmans, Grand Rapids, MI, 2003, p. 479-484.”
[12]„Ieremia 25:12-13; 29:10-14; 30:3,8-11; 31:1,5-14; 32:36-41; 33:10-22.”
[13]„Bruce J. Malina, „Crist and Time: Swiss or Mediterranean?“, în Catholic Bible Quarterly, vol. 51, nr. 1, ian. 1989, p. 1-31 (mai ales 4, 5, 7, 12-17).”
[14]„C.E.B. Cranfield, „The Parable of The Unjust Judge and The Eschatology of Luke-Acts“, în Scottish Journal of Theology nr. 16, 1963, p. 297-301 (mai ales 300-301).”
[15]„Norval F. Pease, „The Second Advent in Seventh-day Adventist History and Theology“, în V. Norskov Olsen (ed.), op. cit., p. 173-190 (mai ales p. 188).”
[16]„Ellen G. White, Solii alese, Editura Viaţă și Sănătate, vol. 1, p. 27-28, orig.”
[17]„Christopher M. Hays, „Introduction: Was Jesus Wrong About the Eschaton?“ în Christopher Hays (ed.), When the Son of Man Didn’t Come, Fortress, Minneapolis, MN, 2016, p. 1-22 (mai ales 20). Vezi și C.A. Strine, „Reconceiving Prophecy: Activation, Not Prognostication“, în Christopher Hays (ed.), op. cit., p. 39-58.”
[18]„Christopher M. Hays și Richard J. Ounsworth OP, „The Delay of the Parousia: A Traditional and Historical-Critical Reading of Scripture: Part 1“, în Christopher Hays (ed.), op. cit., p. 59-77. Vezi și Christopher M. Hays, „The Delay of the Parousia: A Traditional and Historical-Critical Reading of Scripture: Part 2“, în Christopher Hays (ed.), op. cit., p. 79-107.”

„Vezi David Cashmore, „«In this generation»: the comings and goings of the Son of Man“, în Stimulus: The New Zealand Journal of Christian Thought & Practice, vol. 12, nr. 4, nov. 2004, p. 13-19.”
„Paul J. Landa, „The Advent Hope in Early Christianity“, în V. Norskov Olsen (ed.), The Advent Hope in Scripture and History, Review and Herald, Washington, D.C., 1987, p. 65-95 (mai ales 74-75).”
„Atât scolasticii protestanţi, cât și cei catolici vorbeau despre «ultimele patru lucruri: moartea, învierea morţilor, judecata finală și sfârșitul lumii» (Thomas C. Oden, Life in the Spirit: Systematic Theology, vol. III, Harper, San Francisco, CA, 1992, p. 372).”
„David E. Aune, „The Apocalypse of John and the Problem of Genre“, în Semeia 36: Early Christian Apocalypticism: Genre Social Setting, Adela Yarbro Collins (ed.), Society of Biblical Literature, Decatur, GA, 1986, p. 88.”
„Louis Berkhof, Systematic Theology, Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1938, p. 667. Vezi și Ellen G. White, Divina vindecare, Editura Viaţă și Sănătate, București, 2010, p. 454, orig.”
„G. C. Berkouwer, The Return of Christ, Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1972, p. 65.”
„Bart D. Ehrman, Jesus, Apocalyptic Prophet of the New Millennium, Oxford University Press, Oxford,1999, p. 18, 243-245.”
„N. T. Wright, Jesus and the Victory of God (Christian Origins and the Question of God, vol. 2), Fortress, Minneapolis, MN, 1996, p. 632- 636, cf. 510-519.”
„Aplicaţia la distrugerea Ierusalimului este susţinută și de W.R. Telford, The Theology of the Gospel of Mark, Cambridge University Press, Cambridge, 1999, p. 31, și de Mark Harris, „The Comings and Goings of the Son of Man, în Biblical Interpretation nr. 22, 2014, p. 51-70 (mai ales 63-67).”
„Scot McKnight, A New Vision for Israel: The Teachings of Jesus in National Context, Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1999, p. 129-139.”
„James D.G. Dunn, Jesus Remembered, Christianity in the Making, vol. 1, Eerdmans, Grand Rapids, MI, 2003, p. 479-484.”
„Ieremia 25:12-13; 29:10-14; 30:3,8-11; 31:1,5-14; 32:36-41; 33:10-22.”
„Bruce J. Malina, „Crist and Time: Swiss or Mediterranean?“, în Catholic Bible Quarterly, vol. 51, nr. 1, ian. 1989, p. 1-31 (mai ales 4, 5, 7, 12-17).”
„C.E.B. Cranfield, „The Parable of The Unjust Judge and The Eschatology of Luke-Acts“, în Scottish Journal of Theology nr. 16, 1963, p. 297-301 (mai ales 300-301).”
„Norval F. Pease, „The Second Advent in Seventh-day Adventist History and Theology“, în V. Norskov Olsen (ed.), op. cit., p. 173-190 (mai ales p. 188).”
„Ellen G. White, Solii alese, Editura Viaţă și Sănătate, vol. 1, p. 27-28, orig.”
„Christopher M. Hays, „Introduction: Was Jesus Wrong About the Eschaton?“ în Christopher Hays (ed.), When the Son of Man Didn’t Come, Fortress, Minneapolis, MN, 2016, p. 1-22 (mai ales 20). Vezi și C.A. Strine, „Reconceiving Prophecy: Activation, Not Prognostication“, în Christopher Hays (ed.), op. cit., p. 39-58.”
„Christopher M. Hays și Richard J. Ounsworth OP, „The Delay of the Parousia: A Traditional and Historical-Critical Reading of Scripture: Part 1“, în Christopher Hays (ed.), op. cit., p. 59-77. Vezi și Christopher M. Hays, „The Delay of the Parousia: A Traditional and Historical-Critical Reading of Scripture: Part 2“, în Christopher Hays (ed.), op. cit., p. 79-107.”