Expresia „sfârșitul lumii” se referă la sfârșitul ordinii sociale și al umanităţii, la sfârșitul planetei așa cum o cunoaștem. Dar, conform Bibliei, acestea nu vin toate odată.

Biblia vorbește despre două etape, delimitate de o perioadă numită „mileniu”. Înainte de mileniu va avea loc venirea lui Hristos, care va aduce sfârșitul ordinii sociale, moartea generaţiei contemporane cu sfârșitul și învierea drepţilor (adică prima înviere, conform limbajului biblic), care, împreună cu sfinţii în viaţă, vor fi mântuiţi și luaţi la cer. În timpul mileniului va avea loc în cer judecata tuturor celor care nu au fost înviaţi și mântuiţi la venirea lui Hristos. După mileniu, toţi aceștia vor fi înviaţi (adică a doua înviere, în limbaj biblic) pentru executarea sentinţei – moartea tuturor celor care au respins mântuirea lui Hristos. După aceasta urmează și sfârșitul planetei, nu o dezintegrare, ci o refacere a ei din temelii.[1]

Relaţia dintre venirea lui Hristos și mileniu, pe de o parte, și caracterul acestei perioade numite mileniu, pe de altă parte, nu a fost înţeleasă mereu la fel în creștinism. În cele ce urmează voi prezenta pe scurt trei modele care au dominat istoria creștină în diferite perioade.

Mileniada în Antichitatea târzie și în modernitate

Visul milenarist (sau chiliast) – de a avea un mileniu de pace și prosperitate aici pe pământ – este foarte vechi.

Papias (60-130 d.Hr.), un părinte apostolic ce a interacţionat cu apostolul Ioan și a cărui operă ne-a rămas numai în fragmente citate de Eusebiu de Cezareea (c. 260-c. 239), a înţeles domnia milenaristă a lui Hristos drept una pământească și materială. Eusebiu numea aceste idei „învăţături ciudate”.[2] Dar Papias nu era singurul. Iustin Martirul (100-165 d.Hr.) credea că, după venirea lui Hristos și învierea drepţilor, Ierusalimul va fi reconstruit, lărgit și dezvoltat timp de 1.000 de ani (cf. Isaia 65:17-25).[3] Tertulian (c.160-230 d.Hr.) credea că mileniul începe după venirea lui Hristos și învierea drepţilor, dar că va fi petrecut aici, pe pământ, sfinţii locuind în Noul Ierusalim construit de Dumnezeu Însuși.[4]

În același sens, Lactanţiu (250-325 d.Hr.), dascălul fiului lui Constantin cel Mare, credea că cei 1.000 de ani vor începe după venirea lui Hristos și distrugerea celor răi. În acest timp, sfinţii se vor înmulţi și vor înrobi naţiunile rămase.[5] La polul celălalt al moralei, un mileniu de plăceri materiale și îngăduinţe carnale era întrevăzut de un eretic pe nume Cerinthus (50-100 d.Hr.). Pentru el, mileniul era un timp al petrecerii și imoralităţii.[6] Similar, Nepos din Arsinoë, un episcop din Egipt, își învăţa adepţii că promisiunile Scripturii trebuie înţelese într-o manieră mai iudaică și că mileniul va fi un timp de vieţuire luxoasă și laxă aici, pe pământ.[7]

Chiliasmul a fost puternic din vremea părinţilor apostolici până prin secolul al V-lea d.Hr. Ieronim (c. 347-420 d.Hr.) se dezlănţuie asupra acestui curent, atunci deja pe moarte.

Comentând asupra capitolului 7 din Daniel, Ieronim scria: „Cele patru regate despre care am vorbit mai sus aveau un caracter pământesc. (…) Dar sfinţii nu vor fi niciodată în posesia unei împărăţii pământești, ci numai cerești. Atunci, la o parte cu fabulaţia despre milenarism.”[8]

Într-adevăr, visul milenarist, sau chiliast, s-a stins în secolul al V-lea, dar în secolul al XVIII-lea, ca din cenușă, a reînviat în contextul primei mișcări de redeșteptare, între anii 1730 și 1740.

Lideri importanţi din mai multe confesiuni creștine, precum George Whitefield (1714-1770), John Wesley (1703-1791) și Jonathan Edwards (1703-1758), vorbeau de o perspectivă milenaristă. Cea de-a doua mare redeșteptare, din 1790-1840, a accentuat și mai mult aceste aspiraţii. Asociaţiile interconfesionale erau vehiculul principal prin care protestanţii americani doreau să facă din ţara lor un exemplu pentru lume în ceea ce privește o republică autentică.[9] Două figuri mari ale acestei perioade au fost Timothy Dwight (1752-1817), nepot de-al lui Jonathan Edwards, și Charles G. Finney (1792-1875).

Este interesant că, în timp ce redeșteptarea aducea mari beneficii în zona religiei personale, la nivel teoretic era o acomodare cu spiritul vremii în ce privește escatologia. Idealurile iluministe ale unei ordini raţionale veneau în contradicţie cu ideile unui sfârșit iminent al lumii, foarte popular până la data aceea. Teologii au început să scrie și să predice despre caracterul rezonabil al Dumnezeului creștin care este mai degrabă interesat să conducă lumea cu bunăvoinţă decât s-o anihileze într-un mod neașteptat. Dumnezeul milenarist nu folosește forţa, ci mai degrabă persuasiunea.

Pe la 1843, Finney argumenta că, dacă Hristos vine într-un mod prematur, iar majoritatea ajunge în Iad, dreptatea și bunăvoinţa lui Dumnezeu sunt puse la îndoială. În locul acestui sfârșit, Creatorul va urmări fericirea omenirii, iar mileniul va aduce o convertire cvasiuniversală a lumii.[10]

Cum era de așteptat, odată cu Războiul american de Secesiune (1861-1865), ideea persuasiunii, în contrast cu forţa, a pălit, iar idealul milenarist a intrat în recul.

În secolul al XIX-lea, America era în plină colonizare, Rusia cucerea Siberia, iar popoarele creștine își măreau teritoriile în America Latină, Africa și Asia. Prezenţa creștină atât de răspândită geografic, căderea Imperiului Otoman, ocuparea Indiei de către englezi, misiunea creștină în Japonia și Coreea de Sud, intrarea Evangheliei chiar și în China prin Hudson Taylor și apariţia societăţilor biblice păreau să anunţe impunerea creștinismului în lume. Visuri mesianico-milenariste erau hrănite politic în SUA, Anglia, Germania, Rusia și Franţa.

Dar cele două războaie mondiale au schimbat drastic datele problemei. Speranţa și optimismul au lăsat loc resemnării și pesimismului. Au urmat divizări interne ale unora dintre popoarele cu visuri imperialiste[11], iar naţiunile colonizate au început să îndepărteze jugul ocupanţilor, căpătându-și independenţa. „Fenomenul Auschwitz” a suprimat visul creștin de întoarcere a evreilor la Hristos. Distrugerea Europei prin intermediul războiului, bomba atomică, accidentul nuclear de la Cernobîl au ruinat orice perspectivă luminoasă în istorie și au introdus perspective apocaliptice și ale unui sfârșit care poate avea loc oricând.[12]

Venirea spirituală a lui Hristos în suflet

Visurilor milenariste li se opunea ideea că Hristos vine la nivelul experienţei umane personale și că sfârșitul este sfârșitul vieţii fără Dumnezeu, nu capătul istoriei sau al planetei. Alegoria ca mod de interpretare a limbajului biblic s-a născut în Alexandria.

Cel mai reprezentativ părinte al bisericii adept al acestui tip de gândire este Origen. În comentariul său asupra Evangheliei după Matei, el sugerează că Hristos vine a doua oară atunci când cuvântul lui Dumnezeu se răspândește și este primit. El spune că nu își dorește să nege sensul simplu al revenirii lui Hristos, dar dă de înţeles că există un sens mai adânc al revenirii, iar acesta nu este cel cosmic.[13] După cum spune Paul Landa, pentru Origen „parusia nu se va întâmpla la un timp anume, într-un loc anume, în viitor”.[14]

Combătând ideile milenariste asupra escatologiei, Origen a sfârșit prin a predica o formă creștină de gnosticism, în care perfecţiunea a devenit ţinta supremă. Perspectiva aceasta nu a fost suficient de robustă încât să reziste, dar a revenit mai târziu prin cel mai influent teolog al secolului al XX-lea, Rudolf Bultmann.

În era atomică, în care Bultmann a scris, sfârșitul lumii pare mai degrabă un scenariu legat de abuzul uman asupra știinţei și tehnologiei decât un eveniment cosmic. Predicarea escatologică a Noului Testament (NT) a fost redată în termeni care pentru secolul al XX-lea deveniseră neinteligibili.

În Geschichte und Eschatologie, Bultmann afirmă că NT prezintă evenimentul Iisus Hristos ca fiind escatologic, ca un act divin care pune capăt lumii vechi. Prin intermediul credinţei, escatologia devine prezentă, iar lumea veche piere. Acesta ar fi sfârșitul lumii pentru cel care crede – faptul că omul vechi moare, iar el devine o făptură nouă și liberă.[15] Acesta este paradoxul proclamării creștine, după Bultmann, că adevăratul sens al escatologiei nu a fost înţeles. Escatonul nu ar fi un eveniment exterior care trebuie să vină, ci ocazia care i se dă individului de a se hotărî să ducă o existenţă autentică.[16]

După cum sugerează Carl Henry[17], dusă până la capăt, această viziune înlocuiește transcendenţa și metafizica cu o decizie interioară a individului, dimensiunea cosmică a sfârșitului și a eternităţii cu o decizie subiectivă. Nu este de mirare că acest mod de gândire, după cum spune Henry, a creat o adevărată confuzie în cercurile teologice evanghelice.

Degradarea lumii și venirea literală a lui Hristos

Scriptura nu susţine nici visul milenarist, nici venirea simbolică a lui Hristos în suflet, în detrimentul venirii personale, la sfârșitul istoriei. După Scriptură, sfârșitul lumii va avea loc la venirea lui Hristos și va avea următoarele caracteristici.

În primul rând, va fi o venire personală și propriu-zisă. În Faptele apostolilor 1:11 se spune că Iisus Cel de după înviere va veni „în același fel” cum S-a înălţat, adică în carne și oase (Marcu 16:9; Luca 22:25-43; Ioan 20:26,27).

În al doilea rând, venirea lui Hristos va fi vizibilă și sonoră (Matei 24:26-30; Apocalipsa 1:7), nu secretă (Matei 24:26).

În al treilea rând, cea de-a doua venire, spre deosebire de prima, va fi glorioasă și triumfătoare (1 Corinteni 15:25; 2 Tesaloniceni 1:7; Apocalipsa 19:16).

În al patrulea rând, sfârșitul va fi cataclismic (Daniel 2:44; 2 Petru 3:10).

Nu în ultimul rând, evenimentul va fi neașteptat (1 Tesaloniceni 5:2; Apocalipsa 16:15).[18]

Contrar înţelegerilor despre mileniu amintite anterior, o citire atentă a capitolului 20 din Apocalipsa arată că mileniul este doar un interludiu între două etape ale sfârșitului.

Înainte de mileniu, vine Hristos, ordinea socială se dezintegrează, iar generaţia contemporană cu sfârșitul este nimicită, mai puţin cei credincioși (Apocalipsa 19:11-21). Aceștia, alături de drepţii care sunt înviaţi cu aceeași ocazie, vor merge la cer (1 Tesaloniceni 4:16-17). În timpul mileniului va avea loc, în cer, judecata celor pierduţi, care vor fi înviaţi la a doua înviere, la sfârșitul mileniului (Apocalipsa 20:4-6). Atunci, cetatea sfinţilor (Noul Ierusalim) va coborî din cer (Apocalipsa 21:2), va avea loc judecata cea mare (Apocalipsa 20:11-12), iar cei răi, împreună cu diavolul și demonii vor fi distruși pentru totdeauna (Apocalipsa 20:9,14).[19]

În concluzie, sfârșitul lumii vine în două etape, delimitate de mileniu. Această mie de ani nu este un timp de prosperitate aici, pe pământ, ci un timp al judecării celor pierduţi.

Laurenţiu-Florentin Moţ este conferenţiar universitar doctor, rector al Universităţii Adventus.

Footnotes
[1]„Apocalipsa 19:11-21; 20:1-15; 21:1; 1 Tesaloniceni 4:16-17; 2 Petru 3:10 etc.”
[2]„Eusebiu în Church History, book 3, cap. 39, vers. 11-12, https://www.newadvent.org/fathers/250103.htm.”
[3]„Iustin Martirul în Dialogue with Trypho, cap. 80-81, https://www.newadvent.org/fathers/01286.htm.”
[4]„Tertullian în Against Marcion, book 3, cap. 25, https://www.newadvent.org/fathers/03123.htm.”
[5]„Lactantiu în Divine Institutes, 24.”
[6]„Eusebiu în Church History, book 3, cap. 38, vers. 2-5, https://www.newadvent.org/fathers/250103.htm”.
[7]„Eusebius, Historia ecclesiastica 7.24.1. Vezi și Philip Schaff, The Nicene and Post-Nicene Fathers Second Series, vol. 1, Logos Research Systems, Oak Harbor, 1997, p. 308.”
[8]„Jerome, Commentary on Daniel, cap. 7, vers. 17-18, http://www.tertullian.org/fathers/jerome_daniel_02_text.htm.”
[9]„Anne Blaschke, «The Second Great Awakening, 1790–1840», în John E. Findling, Frank W. Thackeray (ed.), What Happened? An Encyclopedia of Events That Changed America Forever: Volume III, Nineteenth Century, ABC-CLIO, Santa Barbara, CA, 2011, p. 2.”
[10]„J.H. Moorhead, «Apocalypticism in Mainstream Protestantism 1800 to the present», în S.J. Stein (ed.), Apocalypticism in the Modern Period and the Comteporary Age, The Encyclopedia of Apocalypticism, 3 vol., New York, 1999, p. 75-76, 81.”
[11]„Serge Berstein și Pierre Milza, Istoria Europei, Sinteze 30, Institutul European, Iași, 1998, vol. 4, p. 331., vezi și Ibidem, Sinteze 31, vol. 5, p. 12-24.”
[12]„Jürgen Moltmann, Venirea lui Dumnezeu: Tratat de eshatologie creștină, Studia Oecumenica 7, trad. Vasilică Mugurel Păvălucă, Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2015, p. 27-30.”
[13]„Origen, Commentary on the Gospel of Matthew, book 12, cap. 30, https://www.newadvent.org/fathers/101612.htm. Vezi și Alexander Roberts, James Donaldson, A. Cleveland Coxe, The Ante-Nicene Fathers: Translations of the Writings of the Fathers down to A.D. 325, vol. 10, Logos Research Systems, Oak Harbor, 1997, p. 466.”
[14]„Paul J. Landa, «The Advent Hope in Early Christianity», în V. Norskov Olsen (ed.), The Advent Hope in Scripture and History, Review and Herald, Washington, DC, 1987, p. 77.”
[15]„Rudolf Butlmann, Geschichte und Eschatologie, Mohr Siebeck, Tübingen, 1964, p. 180.”
[16]„Robert L. Reymond, A New Systematic Theology of the Christian Faith, T. Nelson, Nashville, TN, 1998, p. 984.”
[17]„Carl Ferdinand Howard Henry, God, Revelation, and Authority, Crossway, Wheaton, IL, 1999, vol. 5, p. 236.”
[18]„Richard P. Lehmann, «The Second Coming of Jesus», în Handbook of Seventh-Day Adventist Theology, Review and Herald, Hagerstown, MD, 2000, p. 893-926 (902-903). ”.
[19]„Eric Claude Weber, «The Millenium», în Handbook of Seventh-Day Adventist Theology, ed. cit., p. 927-946 (927-934).”

„Apocalipsa 19:11-21; 20:1-15; 21:1; 1 Tesaloniceni 4:16-17; 2 Petru 3:10 etc.”
„Eusebiu în Church History, book 3, cap. 39, vers. 11-12, https://www.newadvent.org/fathers/250103.htm.”
„Iustin Martirul în Dialogue with Trypho, cap. 80-81, https://www.newadvent.org/fathers/01286.htm.”
„Tertullian în Against Marcion, book 3, cap. 25, https://www.newadvent.org/fathers/03123.htm.”
„Lactantiu în Divine Institutes, 24.”
„Eusebiu în Church History, book 3, cap. 38, vers. 2-5, https://www.newadvent.org/fathers/250103.htm”.
„Eusebius, Historia ecclesiastica 7.24.1. Vezi și Philip Schaff, The Nicene and Post-Nicene Fathers Second Series, vol. 1, Logos Research Systems, Oak Harbor, 1997, p. 308.”
„Jerome, Commentary on Daniel, cap. 7, vers. 17-18, http://www.tertullian.org/fathers/jerome_daniel_02_text.htm.”
„Anne Blaschke, «The Second Great Awakening, 1790–1840», în John E. Findling, Frank W. Thackeray (ed.), What Happened? An Encyclopedia of Events That Changed America Forever: Volume III, Nineteenth Century, ABC-CLIO, Santa Barbara, CA, 2011, p. 2.”
„J.H. Moorhead, «Apocalypticism in Mainstream Protestantism 1800 to the present», în S.J. Stein (ed.), Apocalypticism in the Modern Period and the Comteporary Age, The Encyclopedia of Apocalypticism, 3 vol., New York, 1999, p. 75-76, 81.”
„Serge Berstein și Pierre Milza, Istoria Europei, Sinteze 30, Institutul European, Iași, 1998, vol. 4, p. 331., vezi și Ibidem, Sinteze 31, vol. 5, p. 12-24.”
„Jürgen Moltmann, Venirea lui Dumnezeu: Tratat de eshatologie creștină, Studia Oecumenica 7, trad. Vasilică Mugurel Păvălucă, Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2015, p. 27-30.”
„Origen, Commentary on the Gospel of Matthew, book 12, cap. 30, https://www.newadvent.org/fathers/101612.htm. Vezi și Alexander Roberts, James Donaldson, A. Cleveland Coxe, The Ante-Nicene Fathers: Translations of the Writings of the Fathers down to A.D. 325, vol. 10, Logos Research Systems, Oak Harbor, 1997, p. 466.”
„Paul J. Landa, «The Advent Hope in Early Christianity», în V. Norskov Olsen (ed.), The Advent Hope in Scripture and History, Review and Herald, Washington, DC, 1987, p. 77.”
„Rudolf Butlmann, Geschichte und Eschatologie, Mohr Siebeck, Tübingen, 1964, p. 180.”
„Robert L. Reymond, A New Systematic Theology of the Christian Faith, T. Nelson, Nashville, TN, 1998, p. 984.”
„Carl Ferdinand Howard Henry, God, Revelation, and Authority, Crossway, Wheaton, IL, 1999, vol. 5, p. 236.”
„Richard P. Lehmann, «The Second Coming of Jesus», în Handbook of Seventh-Day Adventist Theology, Review and Herald, Hagerstown, MD, 2000, p. 893-926 (902-903). ”.
„Eric Claude Weber, «The Millenium», în Handbook of Seventh-Day Adventist Theology, ed. cit., p. 927-946 (927-934).”

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR