Vladimir Putin și parteneriatul cu religia

788

Cu mulţi ani în urmă ar fi fost imposibil de conceput ca în Rusia să existe canale de televiziune care să transmită programe religioase. Între timp, SPAS TV a devenit un centru de spiritualitate, dar și de putere în Rusia, emiţând în zeci de milioane de case cu „binecuvântarea probabilă" a președintelui Vladimir Putin, după cum apreciază Fox News. Care este relaţia dintre fostul lider KGB și Biserica Ortodoxă, în condiţiile în care aceasta îl percepe pe Putin ca „un lider trimis de Dumnezeu", se întreabă jurnaliștii canalului american.

Lansat în 2005, SPAS TV este finanţat cu donaţii ale oamenilor de afaceri ortodocși. Programul este compus din talk-show-uri și programe educaţionale în care sunt criticate idei occidentale precum democraţia liberală, feminismul și căsătoriile între homosexuali. Deși poate părea ciudat că un fost agent KGB care a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale într-un stat poliţienesc non-religios comunist formează o alianţă cu biserica, experţii spun că are sens, cel puţin din punct de vedere politic. Putin susţine biserica, care, la rândul său, îl numește „lider trimis de Dumnezeu", această alianţă fiind parte a unei tradiţii naţionale, susţine Fox News.

Paul Valliere, un profesor de la Universitatea Butler de religie a declarat pentru canalul american că prin implicarea lui Putin, „Biserica are un rol de vizibilitate în aproape fiecare sector al vieţii".

Aceeași constatare cu privire la rolul tot mai proeminent deţinut de Biserica Ortodoxă în urma alianţei cu președintele rus o face și Dale Herspring, profesor de știinţe politice și expert în politică externă la Universitatea de Stat din Kansas. În opinia sa, fiecare parte are motivele sale pentru dezvoltarea unei astfel de relaţii. Deși Biserica a fost mult timp subordonată statului, „acest lucru nu înseamnă că Biserica nu este pregătită să ridice probleme. Dar atunci când statul a luat o decizie, problema este rezolvată", a spus profesorul american.

În ceea ce privește intenţiile lui Putin, Herspring consideră că sprijinul pe care îl acordă bisericii este cel puţin parţial politic. „El are de mult timp o slăbiciune pentru Biserică", a spus profesorul american. „A purtat o cruce, chiar în timp ce era ofiţer KGB. A fost văzut de multe ori în biserică după prăbușirea URSS". De aceea, concluzionează Herspring, „nu l-aș numi pe Putin un fanatic religios, însă cred că el percepe Biserica o parte a Rusiei. El crede cu tărie în „Mama Rusia" așa cum crede și în Biserică", a concluzionat Herspring.

O afirmaţie recentă a preşedintelui Putin ar putea susţine o asemenea ipoteză. El a mărturisit că a fost botezat pe ascuns de mama sa fără să ştie tatăl său, care era membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, menţionează Agerpres. Cu această ocazie, făcând referiri și la percepţia sa asupra rolului pe care îl deţine religia în ţara sa, președintele rus a menţionat că „Biserica este partenerul natural al statului".

Susţinerea pe care i-a acordat-o Biserica a fost extrem de vizibilă chiar și în timpul campaniei electorale, când Vladimir Putin era încă prim-ministru. Cu acea ocazie, actualul președinte rus a primit cuvinte de laudă de la Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii: „Dvs. personal, Vladimir Vladimirovici, aţi jucat un rol important în corectarea curbei istoriei noastre. Doresc să vă mulţumesc. Aţi spus cândva că lucraţi ca un slav la galeră. Singura diferenţă este că munca sclavului nu era atât de eficientă, pe când a Dvs. da", a declarat Patriarhul, citat de catholica.ro.

La rândul său, Vladimir Putin a sugerat că „vocea Bisericii" nu se aude suficient de mult la televizor şi a cerut mai mult timp de transmisie pentru ea. „Vocea Bisericii şi a personalităţilor ei de marcă, a predicatorilor ei, trebuie să sune cu mai multă forţă, inclusiv pe canalele federative de televiziune".

Acest „parteneriat" se înscrie într-o lungă tradiţie a relaţiilor dintre stat și Biserică pretutindeni în spaţiul răsăritean. În acord cu „dogma simfoniei bizantine", statul a folosit religia ca un dispozitiv de guvernare şi ca un substitut de ideologie a consensului naţional. Astfel, preoţii au fost neîntrerupt utilizaţi pe post de funcţionari fideli şi eficienţi ai unui stat etnic, ce s-a construit mai degrabă prin recursul la un discurs patriotic, decât la un comportament etic, informează Historia. În consecinţă, această perspectivă oferă o viziune gata făcută şi general acceptată despre comunitatea naţională, în lipsa unor definiţii coerente despre cum ar trebui să arate comunitatea politică.