Dezbaterile referitoare la viaţa embrionară sunt nesfârşite, medicii, filosofii şi teologii nereuşind să ajungă la un consens în această privinţă. Totuşi chestiunea este foarte importantă, pentru că, în funcţie de răspunsul dat, este determinat momentul în care este legal sau moral să se facă un avort.

În anul 2007, în România s-au înregistrat 150.246 de avorturi, ţara noastră fiind surclasată în topul avorturilor doar de Marea Britanie şi Franţa[1].

Se poate observa însă o îmbunătăţire considerabilă a statisticilor cu privire la avorturile din România, numărul acestora fiind de cinci ori mai mic faţă de anul 1990. Conform unor studii[2], în primul an după Revoluţie în România se efectuau aproape 1.000.000 de avorturi, pentru ca în 2005 să scadă la circa 163.000. „Între 1989 şi 2000 au fost 11 milioane de avorturi, dar cifrele nu includ întreruperile din clinicile care nu monitorizează fenomenul” – potrivit unor date furnizate de Population Services Romania. Cele peste 11 milioane de avorturi sunt tot atâtea istorii personale dureroase, drame severe, cu sechele semnificative şi suferinţe, care nu pot fi contabilizate în nicio statistică.

„Astăzi, ca în orice altă perioadă a istoriei, femeile din orice zonă a lumii aleg uneori să pună capăt, prin avort, sarcinilor nedorite. Ele fac acest pas chiar şi atunci când întreruperea sarcinii este ilegală şi chiar când avortul ar putea să le pună viaţa în pericol”.Sursa: Guttmacher Institute, Abortion Worldwide: A Decade of Uneven Progress, p. 9

Sarcinile nedorite

Copiii sunt o sursă de bucurie atunci când sunt planificaţi şi doriţi, dar sarcina poate provoca mult stres şi necaz atunci când nu este dorită. De cele mai multe ori, sarcinile nedorite apar din cauza lipsei de educaţie sexuală, când mijloacele contraceptive nu sunt folosite sau administrate corect. Pentru mulţi, soluţia cea mai la îndemână este avortul. Totuşi întreruperea sarcinii poate genera probleme psihologice şi moral-spirituale profunde.

În opinia psihologului E. L. Worthington, sarcinile nedorite se împart în două categorii mari: sarcinile care apar prea timpuriu şi cele care apar prea târziu[3]. Sarcinile intempestive includ sarcinile adolescentelor, sarcinile cuplurilor necăsătorite, sarcinile care apar înainte sau imediat după nuntă, sarcinile în serie (când mama rămâne gravidă imediat după naştere). Sarcinile târzii apar în diverse contexte: în cazurile în care mărimea familiei este suficientă, cuplul având unul, doi sau mai mulţi copii; în cazul unei sarcini neaşteptate sau accidentale; sau cele în preajma menopauzei.

Mânia, frustrarea, regretul, confuzia, anxietatea, teama şi depresia sunt sentimentele care însoţesc sarcinile nedorite. În anumite cazuri, pot apărea abuzul de substanţe toxice uzuale sau abuzul de droguri, conflicte între parteneri şi tensiuni familiale. Mamele singure şi cuplurile sunt afectate în forme diferite de apariţia unei sarcini care nu a fost plănuită. Problemele cărora trebuie să le facă faţă o tânără mamă necăsătorită sunt altele decât frământările unei femei căsătorite, care are deja alţi copii şi care se bucură, în general, de sprijinul familiei.

Deseori, în cazul tinerelor necăsătorite nu există susţinere din partea rudelor şi a prietenilor, părinţii, partenerii sexuali şi chiar coreligionarii adoptând atitudini critice, în loc să-şi ofere sprijinul pentru depăşirea situaţiei de criză. În astfel de condiţii, viitoarele mame iau hotărâri pripite, fără să se gândească la posibilele sechele şi traume care le vor afecta pentru tot restul vieţii. Când rezultatul testului de sarcină este pozitiv, tânăra este confruntată cu teama că va fi condamnată de familie şi de societate. Devine confuză şi se panichează. Este frământată de întrebări chinuitoare: Cum va fi afectată viaţa ei de sarcina nedorită? Mai are şansa de a-şi împlini visurile cu privire la finalizarea studiilor şi urmarea unei cariere? Va fi tatăl copilului alături de ea? Vor putea alcătui o familie? Anxietatea, teama de reacţia părinţilor, preocuparea privind bârfele şi modul cum o va judeca societatea, simţământul de vinovăţie, autocondamnarea şi, uneori, mânia şi resentimentele – toate afectează starea psihică a tinerei mame şi o îndepărtează de sursele de susţinere, de grija prenatală de care ar trebui să se bucure.

Conform moralei creştine, relaţiile sexuale sunt îngăduite doar în cadrul căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie[5]. Relaţiile sexuale sunt permise doar atunci când un cuplu are maturitatea să îşi asume responsabilitatea pentru consecinţele intimităţii sexuale, inclusiv pentru apariţia unei sarcini. Totuşi, într-o lume în care principiile sunt relative şi în care morala creştină este respinsă pe motiv că este depăşită, tot mai mulţi tineri se lasă prinşi în iureşul pasiunilor de moment, fără să se gândească la toate situaţiile, stările psihice şi fizice dureroase care apar în urma unei sarcini nedorite.

La aproximativ 1.000 de nou-născuţi, 1.200 de sarcini sunt întrerupte, iar aceste date provin doar din clinicile şi spitalele de stat. O bună parte dintre femei preferă să facă avortul la o clinică particulară.

Mai puţini copii

În ultimele decenii , ca urmare a exodului populaţiei către centrele urbane şi ca o consecinţă a creşterii nivelului de educaţie, s-a constatat o scădere a numărului de copii per familie. Femeile din ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare se orientează tot mai mult spre o carieră, ceea ce determină o scădere a ratei fertilităţii. Dacă femeile din Asia şi America latină declară că îşi doresc doi-trei copii, femeile din Europa de Vest nu vor să aducă pe lume mai mult de doi copii, iar în multe cazuri se limitează la unul singur. Deşi, în general, există o preocupare sporită pentru folosirea mijloacelor contraceptive în vederea evitării sarcinilor, din pricina lipsei de educaţie, în unele zone, folosirea mijloacelor contraceptive este scăzută, iar numărul de sarcini nedorite se găseşte încă la cote ridicate. În ţările Europei Răsăritene, rata avorturilor este destul de ridicată, întrucât sunt folosite metodele contraceptive tradiţionale, de multe ori, lipsite de eficienţă.

Sarcină sau viaţă întreruptă?

Dezbaterile referitoare la viaţa embrionară sunt nesfârşite, medicii, filosofii şi teologii nereuşind să ajungă la un consens în această privinţă. Totuşi chestiunea este foarte importantă, pentru că, în funcţie de răspunsul dat, este determinat momentul în care este legal sau moral să se facă o întrerupere de sarcină[6]. Nu pot exista argumente convingătoare, biblice, teologice, fiziologice, medicale sau de oricare altă natură, care să susţină punctul de vedere că viaţa umană ar începe doar la un anume moment, ales convenţional, în perioada celor 9 luni dintre concepţie şi naştere.

Pentru o perspectivă creştină asupra subiectului, sunt relevante textele din Sfânta Scriptură în care se vorbeşte despre planurile pe care Dumnezeu le are pentru viaţa omului chiar înainte de naşterea lui: „Înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor” (Ieremia 1:5; se poate citi şi Psalmul 139:13,15,16). Se ştie că embriogeneza se termină către sfârşitul celor 10 sau 12 săptămâni de viaţă intrauterină, când fătul este complet structurat, dar viaţa ca atare începe din momentul în care celula are cariotipul uman complet şi se divide, ea având practic întregul potenţial vital, asemenea unui organism matur. De aceea, stoparea dezvoltării acestui potenţial, fără motive medicale serioase, poate fi considerată o încălcare a legilor civile care apără dreptul omului la viaţă, inclusiv drepturile copilului nenăscut.

Riscuri (asumate?)

Întreruperea unei sarcini implică riscul apariţiei unor traume şi sechele care vor fi resimţite toată viaţa. Se discută tot mai mult de aşa-numitul sindrom post-avort, în care femeile şi, în mod surprinzător, chiar şi partenerii lor au simţăminte de vinovăţie, durere, detaşare, depresie şi confuzie[7] . Trauma postabortivă este mai degrabă regulă decât excepţie. Consecinţele nu se rezumă la scurte momente de vinovăţie şi tristeţe, ci presupun implicaţiile spirituale şi morale pe termen lung ale avortului. Sunt aspecte profunde, chiar distructive, care conduc la distrugerea şi ruperea relaţiilor, la disfuncţii sexuale, la diminuarea stimei de sine, la apariţia abuzului şi autoagresiunii, la abuzul faţă de copii, la sinucidere, alcoolism şi consum de droguri. Aşadar, reacţiile psihice şi moral-spirituale în faţa traumei avortului sunt destul de severe. Acestea pot fi amplificate şi de consecinţele fiziologice negative.

Complicaţiile care pot apărea în urma intervenţiilor chirurgicale de întrerupere a sarcinii sunt numeroase, între acestea fiind destul de frecvente hemoragiile şi infecţiile grave. Uterul şi intestinele pot fi perforate, fără o intervenţie medicală rapidă şi competentă, viaţa femeii fiind pusă în pericol. Studiile arată că, în rândul femeilor care au suferit o astfel de operaţie, a crescut semnificativ rata cancerului de sân. De asemenea, după un avort, riscul de a dezvolta o sarcină extrauterină este de 30%, iar după două sau mai multe avorturi, riscul ajunge la 160%. Sarcina extrauterină nedescoperită la timp poate genera hemoragii interne, cu complicaţii fatale în unele cazuri. Prin urmare, avortul înseamnă suferinţă pentru făt la întreruperea vieţii lui, suferinţă pentru mamă, tulburări psihice şi emoţionale. Există mame care, în urma unor întreruperi de sarcină, au rămas intens traumatizate, fără a reuşi să-şi mai revină[8].

Riscurile medicale ce pot apărea după o asemenea intervenţie sunt complicate şi numeroase. Ironia face ca acelaşi sistem medical care le permite medicilor să provoace un avort la cerere trebuie să investească sume considerabile pentru tratarea complicaţiilor produse de acest gen de intervenţii medicale. Sistemul care cheltuie mii şi zeci de mii de euro pentru a salva vieţi, păstrând un făt prematur şi distrofic în incubator, permite provocarea unui avort de vârstă înaintată, în mod deliberat. Lista paradoxurilor ar putea continua. Cartea Recordurilor o consemna, în 2006, pe Adriana Iliescu în topul celor mai vârstnice mame din lume, românca dând naştere la 66 de ani. În acelaşi timp, România deţine şi recordul trist de ţară fruntaşă în privinţa întreruperilor de sarcină.

Provocări pentru viitor

Conceperea şi aducerea pe lume a unei fiinţe umane reprezintă o mare responsabilitate. Totuşi, în ciuda acestui fapt, multe cupluri fac acest pas fără să se gândească prea mult la viitor şi implicaţii. Este în primul rând o problemă de educaţie şi sunt necesare programe de instruire a adolescenţilor, tinerilor, şi nu numai, cu privire la sexualitate, consecinţe, contracepţie, avort etc. Pot fi redactate ghiduri care să prezinte rezumativ aspectele esenţiale care ar trebui cunoscute de fiecare individ. Profesorii şi diriginţii pot să le ofere elevilor informaţiile necesare. De asemenea, legislaţia trebuie să fie ajustată, ţinându-se cont de complexitatea acestui fenomen. Se ştie că o legislaţie care interzice sau limitează avortul creşte riscurile care apar în urma avorturilor ilegale, efectuate în condiţii improprii şi stres.

Dincolo de preocupările pentru drepturile femeilor, ar trebui să existe un interes susţinut pentru drepturile individului, inclusiv ale fătului. Libertatea şi egalitatea sunt principii care izvorăsc din morala creştină, dar şi respectul pentru viaţă tot de acolo se naşte. Viaţa este un dar de la Dumnezeu şi nu putem dispune de ea după cum dorim noi. Poate că biserica nu accentuează suficient importanţa acestui aspect, dar aceasta nu absolvă pe nimeni de responsabilitate morală. Curmarea vieţii unei fiinţe neajutorate nu este mai puţin lipsită de importanţă decât împuşcarea unui soldat în Irak.


[1] La o populaţie de peste 21 de milioane, România înregistra în 2007 un număr de 150.246 de întreruperi de sarcină, în timp ce Marea Britanie, care are o populaţie de peste 60 de milioane, a înregistrat peste 219.000 de avorturi în acelaşi an.
[2] „Evoluţia familiei în Europa anului 2008", Raport al Institutului de Politici Familiale (IPF)
[3] E. L. Worthington, Counseling for Unplanned Pregnancy and Infertility, Word, 1987
[4] Numeroase pasaje din Biblie susţin legalitatea şi moralitatea relaţiilor intime doar în cadrul căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie (Exodul 20:14; Romani 1:29; 1Corinteni 5:1; 6:13; 7:2). 
[5] Guttmacher Institute, Abortion Worldwide: A Decade of Uneven Progress, p. 39 
[6] Nu ne referim la cazul avorturilor care sunt determinate de cauze medicale bine definite şi care sunt acceptate în România 
[7] E. H. Fehskens, Post-Abortion Syndrome, I Couldn't Shake the Nightmares, Lutheran Witness, 1988, p. 2-4[8] S. M. Stanford, Will I Cry Tomorrow? Healing Post-Abortion Trauma, Old Tappan, NJ, Revell, 1987