Mamele demisionează. Statisticile arată că tot mai puţine femei vor să fie mame. În acelaşi timp, tot mai puţine mame vor să lucreze. Deşi au direcţii opuse, aceste tendinţe se intersectează într-un punct: cel al crizei de identitate şi de asumare a rolului de femeie.

Aproape jumătate din populaţia lumii trăieşte în ţări unde rata fertilităţii este la nivelul de înlocuire (o familie are exact atâţia copii cât să-i înlocuiască pe părinţi după moartea lor). Deşi studiile [1] arată că multe ţări încă mai aderă la viziunea tradiţionalistă conform căreia o femeie este împlinită atunci când dă naştere la copii, se pare că femeile însele confirmă tot mai puţin această viziune. Sub titlul „Creşteţi şi înmulţiţi-vă mult mai puţin”, săptămânalul The Economist publica, la începutul lunii noiembrie 2009, o analiză din care reiese că, pe măsură ce nivelul de trai creşte, disponibilitatea femeilor de a naşte copii scade. Unul dintre factorii scăderii ratei fertilităţii este desigur cel economic, dar fenomenul este evident relaţionat şi cu o schimbare a mentalităţii femeilor privind propria identitate.

Conform Barometrului de Gen din anul 2000 [2], la întrebarea: „Cine ar trebui să se ocupe într-o familie de creşterea copilului?”, 71% dintre români au ales „ambii părinţi” şi numai 28% au răspuns „mai ales mama”, deşi 53% au afirmat că bărbaţii nu pot creşte copilul la fel de bine ca femeia. Tendinţa demonstrată şi de alte statistici este aceea de transformare a rolului pe care femeia este dispusă să şi-l asume acasă, în sensul migrării către uniformizarea rolurilor femeii şi ale bărbatului în familie. Important este de stabilit în ce măsură aceste roluri pot şi trebuie să fie realmente uniforme.

Cioburi din „tavanul de sticlă”

Unii spun că jugul sumisiunii femeii faţă de voinţa arbitrară a bărbatului a fost schimbat cu unul şi mai greu de dus – cel al competiţiei cu bărbatul. Prin urmare, odată ce punctul de referinţă a rămas acelaşi – bărbatul – nu se poate vorbi despre o eliberare reală. Utilizată pentru prima dată de către Carol Hymowitz şi Timothy Schellhardt, într-un articol apărut în Wall-Street Journal, în 1986, sintagma „tavan de sticlă” descrie plastic limitările cu care femeile se confruntă în avansarea ierarhică la locul de muncă. „Tavanul de sticlă” ilustrează dificultatea practică a femeilor de a ocupa poziţii de conducere, atunci când se află în competiţie cu o persoană la fel de calificată profesional, dar de sex opus. Să fie oare stresul şi insatisfacţia provocate de această competiţie explicaţia sau motivaţia din spatele deciziei femeilor care astăzi renunţă benevol la poziţii profesionale de top, pentru a se dedica familiei?

În cartea De ce renunţă de fapt femeile la carieră în favoarea casei? (Opting Out: Why Women Really Quit Careers and Head Home), Pamela Stone, de la Universitatea Berkley, California, analizează istoriile de viaţă a peste 50 de femei de carieră care au devenit casnice din propria dorinţă. Stone descrie în termeni realişti frământările unor femei de carieră, active şi capabile, care schimbă macazul nu dintr-un neotradiţionalism orb, ci din dorinţa de a se regăsi. Bucuria, reinventarea propriei persoane, dar şi îndoiala sunt elementele pe care Stone le descoperă în vieţile acestor femei, care îşi transferă abilităţile profesionale în viaţa de familie, implicându-se de asemenea energic în acţiunile asociaţiilor de părinţi sau ale altor organizaţii civice. Autoarea consideră că, în spatele unor decizii asumate cu titlul de „orientare spre familie”, se află de fapt confuzia cu privire la propriul rol a unor femei constrânse de societate să fie un „cineva” străin de identitatea lor reală.

De la mamă la fiică

Confuziile de rol sau de identitate ale femeii de mai târziu au adesea rădăcini în primii ani ai vieţii, pentru că dezvoltarea armonioasă a imaginii de sine a copiilor este fundamental dependentă de sănătatea identitară a mamei. O mamă nesigură, anxioasă sau neîncrezătoare în cei din jur poate afecta într-o măsură atât de mare dezvoltarea copilului ei, încât să paralizeze reacţiile acestuia în situaţiile de criză cu care va fi confruntat. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii Bjarne Holmes şi Karlene Lyons-Ruth, în urma unui studiu comparativ care a vizat primii 20 de ani din viaţa a 44 de copii crescuţi în condiţii financiare precare. Mai exact, spun cercetătorii, „atât comportamentul ostil sau intrusiv al mamei (furia, manipularea copilului, ostilitatea indirectă), cât şi lipsa consecvenţei în comunicarea sentimentelor (comportamentul confuz, dezorientarea cu privire la rolul de părinte, comportamentul rezervat) sunt asociate cu un comportament dezorganizat al copilului”[3].

În acest context, există dovezi care sprijină ideea unei diferenţieri foarte interesante a modelelor de comportament, în funcţie de sex. Cu doar un an înaintea apariţiei studiului de mai sus, Lyons-Ruth a publicat o altă lucrare [4], în care argumentează că, în faţa unui comportament al mamei malformat de temerile acesteia sau care induce frica, băieţii manifestă natural tendinţa „luptă sau fugi”, în vreme ce fetele sunt înclinate să „poarte de grijă sau să se împrietenească”. Patricia Turner [5] a observat că băieţii de 4 ani proveniţi dintr-un mediu care nu le-a inspirat siguranţă afectivă caută constant atenţia grupului de prieteni şi sunt mai agresivi când se află în mijlocul tovarăşilor de joacă, spre deosebire de băieţii care provin din familii echilibrate emoţional. Totodată, fetele de 4 ani provenite din familii în care nu le-a fost împlinită nevoia de siguranţă sunt mult mai supuse, servile şi gata să le facă pe plac celorlalţi, în comparaţie cu fetele sigure pe afecţiunea părinţilor. S-a constatat chiar că fetele nesigure zâmbesc mai mult şi exprimă plăcere mai des decât fetele sigure, pentru că acest tip de comportament le ajută să-i câştige pe ceilalţi şi să se integreze mai uşor.

Sursele identităţii feminine

Perspectiva evoluţionistă asupra a ceea ce o face pe o femeie să fie femeie reduce calităţile acesteia la un set de atuuri care facilitează reproducerea. În aceeaşi notă, valoarea acestor calităţi e întărită de consecvenţa cu care sexul opus le-a apreciat de-a lungul istoriei. Bărbatul caută acele calităţi ale femeii care o fac atractivă din punct de vedere sexual, fiind recunoscut faptul că ceea ce tinereţea şi frumuseţea fizică sporesc valoarea de potenţial partener a unei femei.[6]

O altă perspectivă, cea a construcţionismului social, susţine că identitatea femeii este o sumă de caracteristici sedimentate prin influenţa mediului social şi a educaţiei primite sau dobândite. Sociologul Erving Goffman rezumă acestă viziune spunând că „sinele este un rezultat al interacţiunii sociale, imputat de observatori, şi nu de o identitate preexistentă interacţiunii”[7]. În consecinţă, identitatea femeii este dictată de rolul pe care îl negociază cu societatea. Identitatea ei este o consecinţă a relaţiilor.

Din perspectiva biblică, rolul femeii este indisolubil legat de cel al bărbatului. Cei doi sunt complementari, interdependenţa lor fiind subliniată încă de la geneză: ca urmare a unei lipse resimţite de bărbat, femeia este creată dintr-o coastă a acestuia, ca simbol al apropierii emoţionale şi al egalităţii. Totodată, deşi nu prescrie explicit seturi de atribuţii ale femeii, Biblia descrie apreciativ femeia capabilă de excelenţă în gestionarea responsabilităţilor, fie ele casnice (Proverbe 31), spirituale şi de dezvoltare personală (Luca 10:38-42).

Opinia publică adoptă variat aceste perspective, iar melanjul care rezultă este adesea condimentat cu specificul cultural al celor care îl adoptă. Mentalitatea aflată în cea mai spectaculoasă creştere a popularităţii sugerează că o femeie este împlinită atunci când îşi manifestă dezinhibat sexualitatea. Această atitudine duce la devalorizarea femeii inactive sexual. În consecinţă, pe de o parte, femeile în vârstă sunt depreciate, iar, pe de altă parte, tinerele sunt încurajate să îşi înceapă prematur viaţa sexuală. În Glasgow (Scoţia), copiii primesc ore de educaţie sexuală de la vârsta de 4 ani, iar conform curiculei cursului de sănătate sexuală şi relaţii, până la 7 ani ştiu deja de unde vin copiii. O altă mentalitate larg răspândită este aceea că titulatura profesională dictează identitatea femeii, astfel că femeile sunt definite prin ocupaţia lor: „funcţionară”, „directoare”, „casnică”, „soţie de fotbalist”.

Deşi marcante pentru identitate, nici sexualitatea, nici profesia nu se suprapun identităţii, ci sunt componente ale acesteia, asemenea culturii. Toate cele trei sunt elemente definitorii ale identităţii şi din interacţiunea lor rezultă specificul personal.

Psihologul contemporan James Marcia consideră că identitatea personală are două dimensiuni: explorarea alternativelor şi angajamentul, dedicarea, şi propune patru statuturi posibile ale identităţii:

Statutul identităţii dobândite este atins atunci când un individ a explorat diferite identităţi şi s-a oprit asupra uneia, asumându-şi-o.

Moratoriul este statutul identităţii unei persoane care este implicată activ în explorarea identităţilor alternative, fără a se fi angajat în menţinerea unei identităţi anume. Acest stadiu este numit în literatura de specialitate şi identitate amânată, întrucât survine adesea pe fondul lipsei de soluţii la probleme sau conflicte a căror rezolvare este stringentă pentru a se satisface necesităţi superioare, cum este stabilirea unei identităţi.

Statutul de identitate închisă forţat este atins atunci când o persoană îşi asumă o identitate, fără a fi testat în prealabil alternativele. O astfel de identitate este adesea rezultatul unei preluări necritice a unor valori externe.

Statutul de difuzie a identităţii apare în lipsa atât a unei crize de identitate, cât şi a unui angajament. Este cazul persoanelor care nu au luat o decizie conştientă în ceea ce priveşte propria identitate şi nici nu se simt îndemnate să o facă.

Anamneza confuziei de rol al femeii

Confuzia de rol porneşte de la confuzia cu privire la identitate. Dacă o femeie nu ştie cine este, nu va ştii nici să aleagă înţelept dintre rolurile pe care societatea o îndeamnă să şi le asume. Această incertitudine este acutizată în epoca informaţiei de multitudinea de opţiuni pe care femeia le are la dispoziţie. Cu toate acestea, înţelegându-şi trăsăturile particulare ale naturii ei de femeie, observându-şi afinităţile şi abilităţile, lipsa de interes pentru anumite domenii şi punctele slabe, o femeie poate estima corect şi poate diminua distanţa dintre cine este şi cine ar vrea să fie.

Pentru a fi împlinită, o femeie trebuie să ştie că identitatea ei nu este validată de o ideologie şi nici de un grup social, ci, pur şi simplu, prin angajament. În acest context, aşa cum spunea James Marcia, criza de identitate este doar o etapă a maturizării, care are avantajul că, odată depăşită, oferă indivizilor „simţul participării la un proces iniţiat şi dirijat de sine. Ei ştiu nu doar cine sunt, ci şi cum au ajuns să fie cine sunt şi că au contribuit la devenirea lor. Mai mult, ei au dezvoltat abilităţile necesare în procesul adaptativ de construire de sine şi autodefinire, care va avea loc ulterior”[8]. Limitele pentru ceea ce o femeie ar putea fi sunt prea puţine pentru ca depăşirea lor să devină un scop în sine. În schimb, angajamentul privind configurarea interioară a propriei persoane, în acord cu specificitatea autentică a universului feminin, este pasul vital pentru atingerea excelenţei care poate fi răspunsul la dilema femeii de astăzi.


[1] Precum cel realizat de Jaquelin Scott, Family and Gender Roles: How Attitudes Are Changing, Conferinţa Internaţională Relaţii Familiale, Universitatea din Valencia, 2006
[2] http://www.economist.com/
[3] Sondaj Gallup care evaluează atitudinile românilor faţă de rolurile de gen.
[4] B. M. Holmes, K. Lyons-Ruth, The RQ-clinical version: Introducing a profoundly-distrustful attachment orientation with validation, Infant Mental Health Journal 2006, nr. 27, p. 310-325 
[5] D. David, K. Lyons-Ruth, Differential attachment responses of male and female infants to frightening maternal behavior: Tend or befriend vs fight or flight?, Infant Mental Health Journal, 2005, nr. 26 (1), p. 1-18
[6] P. J. Turner, Relations between attachment, gender, and behavior with peers in preschool, Child Development, 1991, nr. 62, p. 1475-1488
[7] B. Todosijević, S. Ljubinković, A.  Arančić, Mate selection criteria: A trait desirability assessment study of sex differences in Serbia, Evolutionary Psychology, 2009, nr. 1, p. 116-126
[8] E. Goffman, Viaţa cotidiană ca spectacol, Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2007
[9] J. E. Marcia, The ego identity status approach to ego identity. Ego identity: A handbook for psychosocial research, New York,  Springer-Verlag, 1993, p. 8
Alina Kartman
Cu peste 9 ani de experiență în presa online din România, Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST.