Comportamentul delincvenţional al copiilor apare la vârste sub 13 ani, numărul infracţiunilor comise de minori fiind în creştere în ţările UE, preciza raportorul european Katerina Batzeli, în 2007. Societatea este orientată predominant către pedepsirea acestor comportamente, uitând că majoritatea delincvenţilor minori reprezintă copii aflaţi în derivă, victime ale nepăsării, ale violenţei, ale abuzului fizic şi psihic, captivi într-un mediu familial ostil, în care nu găsesc nici răspunsuri, nici împliniri.

România ocupă unul dintre primele locuri în lume în ceea ce priveşte violenţa în şcoli, este concluzia unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Studiul, efectuat în 37 de ţări din întreaga lume, sublinia că peste 50% dintre profesorii din România raportează acte de violenţă la cursurile lor, iar 70% dintre elevi merg la şcoală cu teama că vor deveni victimele unor colegi violenţi. Zeci de înregistrări video care prezintă bătăi între elevi au fost postate de utilizatorii portalului You Tube.

În perioada 2000-2008, rata absenteismului şcolar s-a triplat. De la injurii şi vulgarităţi, adresate în unele cazuri chiar profesorilor, şi până la violenţă, frecvenţa apariţiei acestor incidente cu aspect predelictual sau chiar infracţional confirmă răspândirea fenomenului. În mod surprinzător, a crescut şi numărul de conflicte violente între fete şi au existat, de asemenea, cazuri de violenţă care au necesitat intervenţia forţelor de ordine. Organizaţia Salvaţi Copiii România a avertizat că incidenţa infracţiunilor comise de minori a crescut alarmant în ultimii ani. Totodată, se constată diversificarea formelor de încălcare a legii, prin apariţia unor forme noi de infracţiuni, cum ar fi cele de natură electronică. Potrivit raportului prezentat, în 2005 erau învinuiţi de săvârşirea unor delicte 11.400 de copii, în 2.188 dintre aceste cazuri fiind vorba de infracţiuni care au implicat violenţă. Din totalul de infracţiuni, 80% reprezentau cazuri de furt, 12% – tâlhării, 3,59% – vătămări corporale şi 0,6% – cazuri de prostituţie. Organizaţia Salvaţi Copiii deplânge accentuarea în continuare a pedepsirii infracţiunilor[1] , în detrimentul măsurilor pentru reeducarea şi bunăstarea copilului.

Nimeni nu se naşte infractor

Delincvenţa apare în urma unei suite de factori (psihologici, sociali, medicali etc.) care influenţează evoluţia copilului încă din momentul naşterii sale. În urma unui studiu privind corelaţia dintre prenumele mai puţin populare printre adolescenţi şi fenomenul infracţionalităţii juvenile, cercetătorii de la Universitatea Shippensburg din Pennsylvania au ajuns la concluzia că minorii care au prenume mai puţin apreciate sau mai ciudate sunt mai predispuşi să calce normele şi legile sociale. „Deşi nu prenumele în sine constituie cauza criminalităţii, acestea sunt legate de factori care îndeamnă către această direcţie, printre care un mediu familial toxic, locuirea în zone sărace sau creşterea de către un singur părinte”[2]. Constituind unul dintre cele mai vulnerabile segmente de populaţie, minorii aflaţi în perioada de formare a personalităţii şi de construire a propriei identităţi sunt extrem de receptivi faţă de stimulii externi, pozitivi sau negativi.

În ultimele decenii, „interpretările teoretice care considerau delincvenţa ca un fenomen de interes marginal, caracteristic numai anumitor grupuri sau categorii sociale, au fost abandonate pentru a face loc unor abordări mai profunde şi mai realiste, în concordanţă cu care delincvenţa juvenilă este interpretată ca fiind o importantă problemă socială, determinată de alte probleme sociale, strâns legată de modul în care îşi gestionează comunitatea resursele, de procesele de educaţie şi de socializare, de modul în care funcţionează diversele structuri şi instituţii sociale”[3] .

Familia, în rolul principal

Stabilitatea legăturilor familiale este esenţială pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile. Aceasta este concluzia unui studiu realizat[4] de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La studiu au participat minori de la Centrul de minori Găeşti şi de la centrele de minori din Bucureşti, constatându-se că în 49% din cazuri copiii proveneau din familii în care stările de conflict erau o realitate permanentă, 13% au recunoscut lipsa oricărei afecţiuni din partea părinţilor, 14,5% au declarat că părinţii nu erau interesaţi de viaţa lor, 3,5% au avut parte de violenţă în familie, 4,5% au fost alungaţi de acasă şi 6,5% aveau câte un părinte vitreg.

Familiile disfuncţionale care trec prin crize – consum de alcool, consum de droguri, posibilităţi financiare scăzute, violenţă domestică ş.a.m.d. – creează mediul propice pentru manifestarea deviaţiilor de tip comportamental. De asemenea, s-a constatat că indicatorul pro-delincvenţă al familiilor monoparentale este mai mare decât cel al familiilor nucleare. „În zilele noastre s-au diminuat funcţiile de transmitere a obiceiurilor, atitudinilor, valorilor morale şi sociale de la părinte la copil, familia înregistrând multiple fenomene de degradare şi destructurare. Această atitudine pasivă influenţează comportamentul tânărului în societate”, declara Lucia Cîmpan, şef al Serviciului Judeţean de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare a Infractorilor (SJPVRI) din Botoşani.

Copilul – o oglindă a familiei

„Am văzut atât de mulţi oameni salutându-l, plecându-se înaintea lui şi onorându-l. Pur şi simplu nu este cinstit. L-am ucis pentru că mi-am făcut datoria. Nu cred că unui om trebuie să i se acorde atâta atenţie, iar altuia să nu i se ofere nimic.” Astfel şi-a justificat Leon F. Czolgosz actul asasinării unuia dintre cei mai iubiţi preşedinţi ai Americii până în anul 1901 – William McKinley. Conform surselor biografice, Czolgosz avusese parte de o copilărie nefericită, nu doar din cauza lipsurilor, ci mai ales din cauza neglijenţei părinţilor, retrăgându-se într-o viaţă solitară, de autocompătimire şi nefericire. Asemenea cazuri atrag atenţia asupra importanţei unei imagini de sine sănătoase a copilului.

Imaginea de sine are un rol semnificativ în formarea şi manifestarea personalităţii individului, în iniţierea şi dezvoltarea relaţiilor de grup, familia asigurând cadrul în care copilul îşi dezvoltă inteligenţa emoţională, inteligenţa socială şi inteligenţa spirituală.

Succesul în prevenirea delincvenţei juvenile cere eforturi din partea întregii societăţi, care să asigure o dezvoltare armonioasă a adolescenţilor, cu respect pentru propria personalitate încă din copilărie.

sursa: Principiile Naţiunilor Unite pentru prevenirea delincvenţei juvenile (Principiile de la Riyadh)

În Principiile de la Riyadh se vorbea despre promovarea coeziunii şi armoniei familiei, precum şi despre descurajarea separării copiilor de părinţi, „deoarece familia este unitatea de bază care răspunde de socializarea primară a copiilor”. În opinia specialiştilor, stima de sine previne dificultăţile de învăţare şi eşecul şcolar, consumul de droguri, suicidul şi diferitele forme de delincvenţă juvenilă. Conştientizarea iubirii şi respectului părinţilor pune temelia respectului de sine al copiilor.

Simptome care indică un respect de sine scăzut la copii

Lipsa capacităţii de a lua decizii

Copiii ezită să ia decizii, chiar şi decizii minore. Se tem să încerce lucruri noi, chiar şi atunci când li se oferă ajutor. Când li se încredinţează o sarcină, oferă răspunsuri de genul „Nu ştiu cum să fac!” Nu cer lucrurile de care au nevoie.

Refugiul într-o lume imaginară

Participă cu greutate la jocurile şi activităţile celorlalţi copii. Nu iniţiază contacte cu alţi copii şi nu se apără prin cuvinte sau fapte. Le este teamă să pună întrebări sau să răspundă şi au o atitudine rece, lipsită de afecţiune. Petrec mult timp în singurătate, urmărind emisiuni la TV sau citind.

Recidivă în ceea ce priveşte comportamentele negative

Obişnuiesc să mintă şi să fure. Îi rănesc pe ceilalţi, dar se rănesc şi pe ei înşişi. Urmăresc să capteze atenţia prin comiterea unor fapte interzise. Se află într-o competiţie extremă cu ceilalţi.

Dorinţa de a fi pe placul celorlalţi prin atitudini neobişnuite

Vor să „cumpere” afecţiunea şi prietenia celorlalţi prin oferirea unor lucruri. Aduc lucruri de acasă pentru a câştiga acceptarea profesorilor şi colegilor. Întreabă mereu: „Îţi place de mine?”

Obişnuinţa de a plânge uşor

Când sunt nemulţumiţi sau nu primesc ceea ce doresc, plâng şi fac scene. Le este teamă în absenţa părinţilor, atunci când rămân cu o persoană nouă (bonă, profesor etc.).

Tensiune

Fac pe ei în pat. Se lovesc cu capul de perete sau de rama pătuţului. Îşi rod unghiile, se bâlbâie, poartă peste tot aceeaşi jucărie, suzeta sau păturica.

Obiceiul de a se umili sau de a-i umili pe alţii

Îi poreclesc pe alţii sau le aduc anumite injurii. Critică, aruncă vina pe alţii pentru propriile greşeli, îşi găsesc scuze pentru comportamentele negative.

Caracteristici fizice

Vorbesc cu o voce slabă, nesigură. Par nepăsători şi neglijenţi. Gura este lăsată în jos, ochii le sunt lipsiţi de strălucire şi evită să îi privească pe ceilalţi în ochi.

Părintele înţelept

Este responsabilitatea părinţilor să îi formeze pe copiii lor, iar pregătirea pentru viaţă începe încă din primul an al copilului. Părinţii trebuie să urmărească dezvoltarea copilului pe trei direcţii distincte – sentimentul unicităţii, sentimentul apartenenţei şi convingerea că este iubit.

Unicitatea. Fiecare persoană este unică şi unicitatea este fundamentală în definirea identităţii. Este important ca părinţii să sublinieze caracteristicile specifice fiecărui copil şi contribuţiile unice ale acestuia la viaţa familiei. Unicitatea îl face pe copil să se simtă valoros, aşa cum şi este de fapt.
Apartenenţa. Este esenţial ca un copil să aibă sentimentul că aparţine familiei, că nu este în plus, că acolo este locul lui, că este dorit. Într-un articol de ziar, Ann Landers a pus următoarea întrebare: Dacă aţi lua-o de la capăt, aţi mai face copii? 70% din respondenţi au afirmat că, dacă ar fi ştiut ce ştiu acum, nu ar mai fi făcut copii. Motivele acestor răspunsuri sunt variate, dar important este că un părinte cu o astfel de concepţie va transmite copilului că nu este dorit şi că nu aparţine acelei familii. Biblia afirmă: „Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.” (Psalmi 127:3) Această perspectivă ar trebui să le dea de gândit părinţilor cu probleme în acceptarea propriilor copii.
Convingerea că este iubit. Dragostea este măsurată adesea de copii prin prisma atenţiei pe care părinţii le-o acordă. Adeseori, neascultarea ostentativă, comportamentul agresiv, ameninţările cu sinuciderea, fuga de acasă sunt metode de comunicare alese de copii pentru a cere puţină atenţie. De asemenea, pentru un copil, dragostea se scrie cu patru litere – „timp“. Indiferent cât de aglomerat are programul, părintele are datoria să îi acorde copilului suficient timp în care acesta să se bucure de atenţia tatălui sau a mamei, atenţie manifestată prin: răspunsuri la întrebări, joacă împreună, ascultarea lucrurilor pe care copilul le are de spus, transmiterea aşteptărilor părinţilor de la copii etc.

Fiecare copil are nevoie de încurajare, la fel cum plantele au nevoie de apă.

Rudolf Dreikurs

Părintele este persoana cu care începe procesul de schimbare şi formare a imaginii de sine a copilului. Dacă părintele are probleme cu imaginea de sine, copilul se va contamina şi, cu fiecare generaţie, problema devine mai gravă. Nu trebuie să uităm că fericirea înseamnă, printre altele, şi să ai o părere bună despre tine. Un dar important pe care îl poţi face copilului este un respect de sine sănătos. E timpul să fie luate măsuri concrete, hotărâte şi imediate. Evaluarea climatului emoţional al căminului este un alt pas determinant în construirea unei strategii de schimbare, care trebuie să se bazeze pe trăirea dragostei autentice, iar esenţa acesteia se află în descoperirea adevărului biblic: „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8).


[1] În conformitate cu statisticile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la sârşitul lunii iunie 2006, erau privaţi de libertate 901 copii, dintre care 529 se aflau în 29 de penitenciare cu regim închis sau de maximă siguranţă destinate adulţilor, iar 145 se aflau în cele două penitenciare pentru minori şi tineri.
[2] „Adolescenţii cu nume ciudate, mai înclinaţi către delincvenţă", www.descopera.ro, 29 ianuarie 2009
[3] „Studiu evoluativ asupra programului experimental de Justiţie Restaurativă din România"
[4] „Cunoaşterea personalităţii minorului - un prim pas în prevenirea şi combaterea delincvenţei", www.mpublic.ro, octombrie 2008