Summiturile și întâlnirile diplomatice au fost constanta lunii septembrie, temele fierbinţi fiind Siria, Coreea de Nord, migraţia și consolidarea Uniunii Europene. La polul opus, ziduri și garduri se ridică tot mai des între diferite ţări ale lumii.

 G20, UE, ONU

În China, pe 4 și 5 septembrie, a avut loc summitul G20, cu o agendă axată pe revigorarea economiei globale și stimularea comerţului. Bratislava (Slovacia) a găzduit, la 16 septembrie, un summit UE informal, cu absenţa Marii Britanii, finalizat cu stabilirea unui termen de șase luni, în care cei 27 de lideri să conceapă un proiect de relansare și consolidare a Uniunii Europene.

Epicentrul diplomaţiei mondiale a fost orașul New York, între 20 și 26 septembrie, cu ocazia sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU, la care au participat 135 de șefi de stat. Sute de reuniuni, de întâlniri bilaterale și de conferinţe pe teme variate au avut loc simultan, cu implicarea masivă a numeroaselor agenţii din cadrul ONU.

Migraţia și refugiaţii s-au aflat pe agenda unei reuniuni la Viena, din 24 septembrie, la care au participat zece ţări de pe „ruta Balcanilor”, una dintre concluzii fiind necesitatea încheierii de acorduri de expulzare a imigranţilor cărora li s-a refuzat azilul în Europa.

Cei 28 de miniștri ai apărării din statele membre UE au participat la Bratislava, pe 27 septembrie, la o reuniune privind măsurile de consolidare a securităţii în Europa. În același sens, pe parcursul lunii, au avut loc mai multe exerciţii militare, printre care cel din Moldova, de pe 13 septembrie, cu militari moldoveni, români și americani, și cel din Franţa, de pe 26 septembrie, cu trupe din Franţa, Germania, SUA, Spania și Marea Britanie.

 Fonduri și garduri

Se caută tot mai intens soluţii pentru imigranţii și refugiaţii din întreaga lume. La 10 septembrie, oficiali UE anunţau că se vor dubla fondurile oferite Greciei pentru îmbunătăţirea condiţiilor pentru refugiaţi, iar la 20 septembrie, în cadrul sesiunii ONU, Japonia își anunţa intenţia de a aloca 2,8 miliarde de dolari ca ajutor ţărilor-gazdă pentru refugiaţi. Tot la 20 septembrie, Franţa și Austria anunţau ridicarea de garduri la Calais și, respectiv, la graniţa cu Ungaria, pe distanţa de aproximativ un kilometru.

Și Turcia, pe 2 septembrie, își declara intenţia ridicării unui zid la graniţa cu Siria, ca mijloc de apărare împotriva atacurilor kurde. La rândul său, Israelul, în data de 8 septembrie, a anunţat construirea unui zid, parţial subteran, împotriva atacurilor palestiniene. Cunoscute sunt și afirmaţiile lui Donald Trump că, dacă va ajunge președinte SUA, va ridica un zid la graniţa cu Mexicul.

Un armistiţiu și mai multe conflicte

Violenţele s-au amplificat în Siria când, la 3 septembrie, tancuri turcești au trecut frontiera și au atacat pe teritoriu sirian, iar pe 5 și pe 14 septembrie Israelul a contraatacat aerian obiective din Siria, în zona Înălţimilor Golan. Data de 12 septembrie a marcat începutul mult negociatului armistiţiu de către SUA și Rusia. Însă pe 17 septembrie, pe fondul unor tiruri lansate inclusiv asupra civililor, Rusia, SUA și trupele guvernamentale siriene au început să se acuze unele pe altele. La 18 septembrie, ONU a încercat facilitarea trecerii convoaielor umanitare spre Alep, pentru ca, pe 20 septembrie, un raid asupra unui asemenea convoi, soldat cu 20 de morţi, să inflameze și mai mult relaţia Rusia-SUA. În aceeași zi, cele două ţări au coprezidat lucrările Grupului Internaţional de Sprijin pentru Siria, care a reunit 23 de ţări și care s-a încheiat, la 23 septembrie, cu recunoașterea eșecului acestor negocieri. Bombardamentele în zona Alep s-au intensificat, făcând alte victime între civili.

Coreea de Nord se menţine în actualitate după ce, la 9 septembrie, a efectuat a cincilea și cel mai puternic test nuclear, urmat, la 20 septembrie, de un test reușit cu o rachetă balistică, în ciuda reacţiilor vehemente din partea comunităţii internaţionale. În cadrul reuniunii ONU, pe 23 septembrie, Coreea de Sud a cerut excluderea Coreei de Nord din ONU. Aceasta ceruse, pe 11 septembrie, să fie recunoscută ca ţară deţinătoare a armei nucleare.

Comemorând 15 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, Statele Unite au fost scena mai multor violenţe. Pe 17 septembrie, în New Jersey, și pe 18 septembrie, în New York, un afgan naturalizat în SUA a detonat două bombe de mici dimensiuni, făcând 29 de răniţi. Acestora li s-au adăugat alte 8 victime, rănite cu armă albă în Minnesotta, tot pe 18 septembrie. Atacatorul a fost ucis, iar atacul a fost revendicat de SI. În statul Washington, la 25 septembrie, un tânăr născut în Turcia a împușcat mortal 5 persoane, înainte de a fi reţinut de poliţie.

Evenimentul religios al lunii

La comemorarea a 19 ani de la decesul ei, Maica Tereza a fost declarată sfântă de către papa Francisc în cadrul unei ceremonii la Vatican, pe 5 septembrie. Tereza de Calcutta a fondat în anul 1950 ordinul catolic Misionarele Carităţii și a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1979.