Dr. Peter Landless aduce cu sine o captivantă istorie de transformări din ţara sa de origine, Africa de Sud, cu impact asupra întregii lumi.

Transformări sociale și politice, prin abolirea apartheid-ului, transformări știinţifice, prin primele operaţii reușite de transplant cardiac. Acum, dr. Landless este director pentru sănătate al organizaţiei mondiale adventiste, cu sediul în Silver Spring, Maryland, și directorul ICPA (Comisia Internaţională pentru Prevenirea Alcoolismului și a Dependenţelor Chimice). Dar dr. Landless este, de asemenea, un vorbitor foarte elocvent care își folosește darul oratoric pentru a promova în toată lumea un stil de viaţă sănătos și responsabil. Veţi afla cui își datorează elocinţa.

Sunteţi originar dintr-un loc extraordinar – Africa de Sud. Sunt fascinat de această ţară de când aveam în jur de 16 ani, din câteva motive pe care le voi menţiona. Vorbiţi-ne despre copilăria dumneavoastră.

M-am născut în Africa de Sud, o ţară frumoasă, cu o istorie complexă, pe rând fascinantă, ruşinoasă, surprinzătoare, având în vedere și schimbările ce au avut loc în 1994.

Lumea le-a urmărit cu sufletul la gură.

Amintirile mele din vremea copilăriei sunt legate de familia devotată lui Dumnezeu în care am crescut. Toţi membrii ei Îl iubeau pe Dumnezeu, ascultau de El şi îmi amintesc că, din fragedă copilărie, mama ne-a învăţat pe mine şi pe fratele meu despre Dumnezeu, care ne poartă de grijă datorită iubirii Sale şi despre cât de important e să-I slujim şi să-L urmăm.

Mama avea grijă ca micul dejun să fie gata la timp. Dacă întârziam la masă, era posibil să nu mai avem timp să mâncăm, dar niciodată nu ne lipseam de rugăciune şi de citirea unui pasaj din Biblie, iar mama ne spunea: „Rugaţi-vă Domnului să vă ocrotească de rău.” Cu puţin timp înainte să moară, mama mi-a spus: „Chiar şi după ce voi muri, rugăciunile pe care le-am înălţat pentru tine până acum vor avea efect, căci sunt înregistrate și păstrate de Dumnezeu.”

Acest lucru înseamnă foarte mult pentru mine, căci părinţii mei, dar mai ales mama, ne-au ajutat să înţelegem de la cea mai fragedă vârstă importanţa nu doar a sănătăţii fizice, ci și a celei spirituale, mintale şi emoţionale.

Privind în urmă, din perspectiva faptului că acum mă întâlnesc chiar cu şefi de stat şi ţin cuvântări la universităţi de prestigiu şi la posturi internaţionale de televiziune, cred că Dumnezeu m-a pregătit pentru aceste lucruri din timpul copilăriei. Unul dintre lucrurile de care au avut grijă părinţii noştri a fost să vorbim aşa cum trebuie, aşa că ne-au trimis la cursuri de vorbire.

Chiar așa?!

Timp de opt ani, am urmat cursurile Școlii Regale de Vorbire şi am susţinut examene, ajungând să absolv cursurile cu o licenţă.

Asta nu făcea parte din programa dumneavoastră şcolară.

Așa este. Mergeam la cursuri după ce plecam de la şcoală.

E prima dată când aud de un asemenea lucru. Ce învăţaţi, ce exersaţi la acea şcoală? Să pronunţaţi corect, să formulaţi propoziţi clare, să vă exprimaţi elocvent şi să modulaţi vocea?

Le-am învăţat pe toate acestea. Am învăţat să-mi proiectez şi să-mi modulez vocea, să recit poezie, să citesc proză şi să ţin discursuri fără timp de pregătire. Fiind grecoaică, mama a considerat că era important să învăţ și limba greacă, aşa că am mers o dată pe săptămână la cursuri de greacă modernă.

Bunicul meu, care a avut o influenţă puternică asupra vieţii mele, era originar din Europa, a locuit în Egipt pentru o vreme şi vorbea şapte limbi, printre care arabă, engleză, franceză, italiană, greacă şi spaniolă. El îmi spunea că a şti o limbă străină e ca şi cum ai avea încă un suflet, căci aceasta îţi deschide o nouă perspectivă asupra vieţii.

Doctore Landless, aş dori să vă întreb când aţi conştientizat faptul că societatea din Africa de Sud era marcată de nedreptăţi?

Este un subiect dureros, dar mă bucur că l-aţi deschis. Noi nu eram bogaţi, dar aveam tot ce ne trebuia şi trăiam într-o suburbie locuită de clasa de mijloc. Aveam oameni de culoare care ne ajutau la munca din grădină, iar noi îi îndrăgeam şi îi consideram parte din familia noastră. În acea vreme, nu realizam că erau niște situaţii anormale în jur.

În timpul anilor de liceu, am început să observ nedreptăţile din societate, deşi în Africa de Sud cenzura asupra presei era foarte severă, iar istoria era studiată din perspectiva colonială, a albilor.

Istoria a fost una dintre materiile mele preferate, iar profesorul de istorie ne-a atras atenţia asupra faptului că școala ne oferea o perspectivă unilaterală asupra lucrurilor și ignora nedreptăţile şi inegalităţile regimului de apartheid.

Când m-am înscris la medicină, a fost ca și cum acolo mi-au căzut solzii de pe ochi cu privire la problemele din Africa de Sud. Am urmat Universitatea Witwatersrand, o universitate foarte bine cotată. În anii de studenţie, participam în pauza de prânz la întâlniri unde se vorbea despre mişcarea negrilor pentru drepturile civile şi se arătau filme despre Martin Luther King, astfel că am avut o revelaţie în privinţa problemelor din Africa de Sud. Acest lucru a schimbat cursul vieţii mele.

Întreaga lume a urmărit cu mare interes ce se întâmpla în Africa de Sud și a fost un simţământ de uşurare şi uimire când ceea ce putea deveni un măcel sau poate un genocid s-a dovedit a fi un proces extrem de paşnic. Care credeţi că este explicaţia?

Au existat probabil trei factori. În primul rând, cred că Dumnezeu, prin mila şi îndurarea Sa, a călăuzit desfăşurarea lucrurilor, iar oamenii s-au lăsat călăuziţi de El.

Cred că El e întotdeauna dornic să facă acest lucru.

Desigur. Cu câţiva ani înainte de 1994 se ştia că apartheidul se apropia de sfârşit şi că avea să urmeze o perioadă de tranziţie, aşa că mulţi se rugau fierbinte ca Dumnezeu să ocrotească ţara. Un alt factor a fost activitatea lui Nelson Mandela, o personalitate copleșitoare, care a avut un rol esenţial în promovarea reconcilierii interrasiale. E minunat că Dumnezeu a făcut ca în inima lui să încolţească dorinţa de iertare. Influenţa lui Mandela pe plan mondial rămâne uimitoare chiar şi după moartea sa, iar conducerea sa în Africa de Sud a fost extrem de rodnică.

A avut o atitudine foarte fermă, căci a întâmpinat multă opoziţie din partea unor aliaţi ce nu erau totuși de acord cu lupta sa nonviolentă. El nu voia să se răzbune sau să-i urască pe cei ce făcuseră nedreptăţi. Iar oamenii au fost uimiţi de acest lucru. Am avut privilegiul de a mă afla în apropierea lui Nelson Mandela, căci am facut parte dintr-o echipă de medici care au lucrat alături de el. Era un om modest, amabil, foarte inteligent, care avea o relaţie bună cu toţi cei din jur.

De ce aţi ales să studiaţi medicina?

Am început să înţeleg că un medic îi poate ajuta pe oameni atât fizic, cât și spiritual, iar acest lucru m-a fascinat. După liceu, am intrat imediat la medicină. Se înscriseseră mii de tineri şi au fost admişi numai 150. Am primit o scrisoare: „Aţi fost acceptat. Anunţaţi-ne în 24 de ore dacă veţi învăţa aici, deoarece, dacă vă retrageţi, alţi tineri sunt pe lista de aşteptare.” Am acceptat, neştiind cum aveam să fac rost de bani. Apoi am primit o altă scrisoare. Tata lucrase mulţi ani într-o companie din Africa de Sud ai cărei directori generali au creat un fond pentru studenţi merituoși, iar eu am avut harul de a beneficia de o bursă pentru toţi anii de facultate.

Imediat după ce aţi fost admis?

Da. Bursa îmi acoperea toate cheltuielile, inclusiv pe cele pentru cărţi, pentru toţi anii de facultate, aşa că a fost o adevărată binecuvântare din partea Domnului.

V-aţi înscris la medicină înainte sau după ce Christiaan Barnard a realizat faimosul său transplant de inimă, chiar în Africa de Sud?

Acel transplant a fost făcut chiar înainte ca eu să merg la facultate şi eu am fost supărat din acest motiv.

Serios? Și eu am fost captivat de ceea ce făcea doctorul Barnard. Eram puţin mai mic decât dumneavoastră, iar reuşita acestui doctor m-a făcut să mă gândesc serios să urmez medicina, însă în cele din urmă am decis să iau alt drum.

Aşadar, amândoi ne-am dorit să fim medici. Nu voi uita niciodată că acel transplant de cord a fost făcut în decembrie 1967, iar în luna februarie a anului următor am început cursurile la medicină. Când am aflat de transplant, mi-am spus: Dacă doctorii o ţin tot așa, mie ce îmi mai rămâne de făcut nou după ce termin?

De ce aţi ales specializarea medicină internă/cardiologie?

În timp ce vorbim, îmi dau seama tot mai mult că reuşita doctorului Barnard m-a influenţat în privinţa deciziei luate. Primul spital unde am făcut practică a fost unul dintre cele mai mari spitale din Africa, denumit Baragwanath. Am avut un profesor care le preda studenţilor pornind de la cazurile speciale din secţia de cardiologie. Profesorul acela era pasionat de meseria lui şi ne explica totul extrem de bine şi de interesant, iar asta m-a făcut să fiu interesat de medicina internă, dar mai ales de cardiologie.

Cum a evoluat viaţa dumneavoastră spirituală?

În al patrulea an de facultate, acelaşi an când am realizat că voiam să urmez mai departe cardiologia, am avut o criză în viaţa de credinţă. Începuse în al doilea an de facultate, când am intrat în contact cu unii dintre cei mai buni profesori de la medicină. Unul dintre ei era ateu, aşa că am început să-mi pun întrebări în privinţa convingerilor mele. În anii doi și trei de facultate am avut această criză a credinţei, despre care nu am spus nimănui, nici măcar părinţilor mei.

A fost bine că m-am confruntat cu acest lucru, a fost ca și când am trecut printr-un foc de purificare a gândirii… Într-o zi, la patru dimineaţa, după o noapte întreagă de muncă, pacienţii erau cu toţii rezolvaţi și eu stăteam de vorbă cu un tânăr medic. El era creştin devotat, însă nu le vorbea întruna altora despre credinţa lui, ci punea în practică ceea ce credea. L-am întrebat: „Ai avut vreodată frământări privind convingerile tale?” El mi-a zis: „Sigur că am avut, dar e o chestiune de credinţă. Nu înţelegem întotdeauna anumite lucruri, nu putem întotdeauna verifica lucrurile în eprubetă, dar credinţa e un dar.” Chiar după acea discuţie, credinţa mea s-a stabilizat. Sinceritatea și mai ales exemplul acelui coleg m-au ajutat.

Cât de timpuriu în viaţă aţi realizat că biserica dumneavoastră posedă o extraordinară moștenire, un stil de viaţă ce duce la sănătate din belșug, şi care a fost reacţia dumneavoastră când aţi înţeles acest lucru? V-a plăcut, v-a displăcut?

De la cea mai fragedă vârstă, probabil, fiindcă fusesem învăţat să urmez acele principii. Cei din familia mea nu erau vegetarieni, dar nu mâncam carne zilnic, ci rareori. Mâncam doar carne curată şi în cantităţi mici, iar mama a adoptat, treptat, regimul vegetarian.

V-a plăcut acest lucru?

Da, foarte mult. Am decis să devin vegetarian la 18-19 ani, după ce citisem cărţi şi ascultasem predici despre alimentaţie. Începusem și să mă documentez pe cont propriu despre acest lucru.

Am realizat de mic că Biserica Adventistă promovează un stil de viaţă pentru o sănătate deplină, fiindcă participam la activităţile ei pentru copii şi trebuia să spunem dacă ne spălam pe dinţi în fiecare zi, dacă beam suficientă apă, dacă ne făceam baie în mod regulat şi dacă nu mâncam între mese. Ne era mai greu să nu mâncăm între mese, fiindcă mama gătea foarte bine, dar eram îndemnaţi să nu mâncăm între mese şi să mergem devreme la culcare și toate celelalte lucruri bune.

Am ajuns convins de importanţa mesajului adventist privind sănătatea totală în mod treptat, în timp ce îi ajutam pe cei din jur fizic şi spiritual, fiindcă, pentru a fi sănătoşi, e foarte importantă orientarea spre servire. Să fii sănătos nu înseamnă să ai o viaţă lungă aservită unor dorinţe egoiste, ci să le slujeşti altora.

Unele lucruri pe care le învăţam la facultate şi care ne erau prezentate drept descoperiri recente erau lucrurile despre care citisem când eram copil şi care fuseseră scrise cu o sută de ani înainte, aşa că asta mi-a întărit credinţa şi mi-am spus: Ce moștenire minunată!

Mesajul privind sănătatea nu e o listă de reguli pe care s-o bifăm, spunând: Am mâncat alimente sănătoase şi am băut suficientă apă azi. Nu înseamnă doar atât, ci înseamnă ca, ajutaţi de mila şi iubirea lui Dumnezeu, să punem în aplicare în viaţa noastră mesajul privind sănătatea pe care El ni l-a dăruit în ciuda stării noastre căzute. Acest lucru face ca mesajul nostru privind sănătatea să fie unul holistic.

La sfârşitul săptămânii trecute, am purtat un dialog interesant cu un cercetător evreu care a studiat în mod amplu influenţa păzirii Sabatului asupra stării de sănătate. Ca adventiști, avem așa-numitul „avantaj adventist pentru sănătate”: trăim cu șapte până la nouă ani mai mult, avem o calitate mai bună a vieţii, dar mai e un factor ce trebuie luat în considerare din punct de vedere psihologic şi ştiinţific – odihna de Sabat joacă un rol important în menţinerea unei stări bune de sănătate a celor care adoptă această credinţă.

Componenta crucială a mesajului privind sănătatea dăruit acestei biserici e faptul că vizează întreaga fiinţă umană. Dacă respectăm Sabatul, ne rugăm şi medităm la lucrarea, căile şi Cuvântul lui Dumnezeu, caracterul nostru va fi transformat. De asemenea, iertarea şi gratitudinea sunt foarte importante. Ştiu că sună ca o formulare de la cursurile de vorbire: trebuie să cultivăm o atitudine de recunoștinţă.

Am detectat şi alte formulări ce sunt, cred, rezultatul acelor cursuri…

O atitudine de recunoștinţă nu e o platitudine… Și oamenii de ştiinţă vorbesc despre importanţa acestui lucru. Acum două săptămâni am citit că oamenii cu o atitudine de recunoştinţă au o calitate mai bună a vieţii. Cei care au prieteni, o familie iubitoare, cei care au părinţi, copii şi parteneri de viaţă pe care îi iubesc au un sistem imunitar mai bun şi au o rată mai scăzută a depresiei şi sinuciderii. Tinerii care cultivă relaţii de calitate au rezultate mai bune la învăţătură, se confruntă cu mai puţine situaţii în care pot fi umiliţi și abuzaţi şi evită să se angajeze în relaţii sexuale premature.

Cât de importantă e protejarea mediului înconjurător când vorbim despre sănătate?

Ar fi o nepăsare condamnabilă dacă nu am proteja mediul înconjurător. Anumite persoane privesc lucrurile dintr-o perspectivă escatologică, spunând: „Nu trebuie să ne preocupe asta, oricum va veni sfârşitul lumii.” Dar în Cuvântul Său, Dumnezeu spune că-i va nimici pe cei ce distrug pământul. Mă îndurerează să văd că unele persoane sunt nepăsătoare faţă de mediul înconjurător. Nu poţi fi sănătos dacă nu poţi să bei apă curată şi să respiri aer curat.

Există o legătură între ceea ce alegem să mâncăm şi ce se întâmplă în jurul nostru?

Nu pot să uit o anumită ocazie când am luat parte la un dineu dat de directorul spitalului. El este un specialist recunoscut pe plan internaţional în domeniul bolilor sângelui şi al metabolismului fierului. Directorul spitalului a observat că eu nu mâncam carne şi m-a întrebat: „De ce nu mâncaţi carne?” I-am răspuns: „Sunt vegetarian.” Cred că el era agnostic, dar am purtat nişte discuţii interesante despre credinţă, iar el le-a spus celor care ne însoţeau: „Dr. Landless e singurul care încearcă să protejeze mediul înconjurător.”

Aceasta a fost prima lui remarcă?

Da. Aceasta se petrecea în 1992. Era la începutul mişcării ecologiste. Directorul spitalului a adăugat: „Ştiţi câtă vegetaţie a fost consumată pentru a face această friptură? Ar fi mult mai bine dacă oamenii ar adopta dieta vegetariană.” Când ne gândim la interesele financiare existente în cazul industriei cărnii şi a produselor lactate, considerăm că e o luptă pierdută, dar asta nu înseamnă că ea nu trebuie purtată.

De-a lungul istoriei ei, Biserica Adventistă s-a opus categoric consumului de alcool. Este această poziţie susţinută de date ştiinţifice?

Fiind cardiolog, unii pacienţi îmi spun: „Domnule doctor, chiar nu aţi citit că în reviste, la ştiri şi în studiile ştiinţifice se vorbeşte despre beneficiile consumului de alcool?” În 1979 a fost descris așa-numitul paradox francez, al vinului roşu, iar de atunci ideea că alcoolul reduce riscul bolilor cardiace a fost considerată un fapt demonstrat. Dar au fost făcute multe studii care arată că atunci nu au fost luate în considerare variabilele mediatoare, care includ cadrul socioeconomic, nivelul de educaţie, accesul la serviciile medicale, chiar şi statutul marital şi religiozitatea.

În 2006 a fost făcută o analiză a peste 70 dintre cele mai importante studii şi s-a constatat că, dacă se iau în considerare variabilele mediatoare, consumul de alcool nu are o influenţă pozitivă asupra organismului, ci una negativă. Organizaţii importante din lume avertizează asupra pericolelor consumului de alcool. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a început să facă acest lucru, după ce începuse să vorbească și despre pericolele consumului de carne roşie. De mult timp, membrii acestei organizaţii spun că aceia care nu consumă alcool nu ar trebui să înceapă să consume, iar cei de la Fundaţia Mondială pentru Cercetarea Cancerului au făcut studii asupra a sute de mii de pacienţi şi au analizat datele obţinute. Nu există niciun dubiu că, atunci când vorbim de riscul de apariţie a cancerului, nu există un nivel de siguranţă pentru consumul de alcool.

Serios?

Da. Cei de la fundaţie au declarat că alcoolul este un carcinogen, adică o substanţă ce provoacă apariţia cancerului mamar, a cancerului de colon şi a altor tipuri de cancer. Nici pentru femeile însărcinate nu există un prag sigur în privinţa consumului de alcool. Din perspectivă ştiinţifică, efectele consumului de alcool sunt clare şi zilnic sunt publicate date care confirmă acest lucru.

Dar pentru mine, care sunt creștin, pe lângă riscul de a deveni alcoolic, dat fiind istoricul familiei, cel mai important motiv pentru care nu consum alcool e unul de natură spirituală. Evit orice lucru care afectează această porţiune a creierului, cortexul frontal, fie că e vorba de lipsa somnului, fie că e vorba de medicamente ce nu sunt prescrise de medic şi mai ales de băuturi alcoolice.

Vă mulţumesc foarte mult, doctore Landless.

Notă: Puteţi urmări în întregime interviul la http://www.sperantatv.ro/web/punctul-de-plecare-peter-landless-10-09-2016/