Delia Buciuman

Delia Buciuman
18 ARTICOLE 0 COMENTARII

Retrospectiva lunii octombrie

Efectele devastatoare ale unui nou cutremur și tsunami în Indonezia, asasinarea ziaristului disident saudit Jamal Khashoggi și nemulţumirile legate de retragerea Statelor Unite dintr-un acord nuclear cu Rusia au fost o parte din evenimentele notabile ale lunii octombrie.

Retrospectiva lunii septembrie

Dificultăţile interne din Uniunea Europeană au continuat să fie în atenţia opiniei publice, alături de tensiunile din Orientul Apropiat și de discursurile din cadrul Sesiunii Generale a Naţiunilor Unite.

Retrospectiva lunii august

A fost luna sancţiunilor americane la adresa mai multor ţări și luna dificultăţilor umanitare pentru anumite minorităţi, refugiaţi și imigranţi, pe fondul unor crize sociale și economice care afectează ţări de pe aproape toate continentele.

Retrospectiva lunii iunie

Imigranţii – atât cei din Statele Unite, cât și cei din Uniunea Europeană – au constituit subiectul central al lunii iunie, alături de întâlnirea istorică dintre președintele american și cel nord-coreean și de conflictul comercial dintre SUA și importante state ale lumii.

Retrospectiva lunii mai

Statele Unite, Rusia, Iranul, Israelul și ţările Uniunii Europene au continuat să fie jucătorii importanţi pe scena internaţională, implicaţi în diferite conflicte, dar și...

Retrospectiva lunii aprilie

Situaţia din Siria a constituit principalul subiect al actualităţii internaţionale, pe mai multe planuri, alături de veștile bune venite din Coreea de Nord și de protestele semnificative din Armenia.

Retrospectiva lunii martie

După veștile bune din Siria despre convoaiele umanitare ONU și eliberarea de teritoriu din mâna rebelilor, opinia publică a asistat la debutul conflictului diplomatic dintre Rusia și Marea Britanie și la dezvăluirile despre manipularea de către un partener Facebook a informaţiilor confidenţiale ale utilizatorilor.

RETROSPECTIVA LUNII FEBRUARIE

În luna februarie, situaţia din Siria a escaladat pe cel puţin trei planuri, precum și situaţia din Israel, în timp ce Uniunea Europeană a încercat să sancţioneze presupuse derapaje democratice în Polonia, Ungaria și România, dar și să își amelioreze relaţiile cu Turcia.

Retrospectiva lunii ianuarie

Începutul de an 2018 a adus manifestaţii populare de stradă și manifestări meteo extreme pe toate continentele, alături de escaladări ale unor conflicte.

Retrospectiva lunii februarie

Mitinguri cu miză naţională și internaţională, summituri și întâlniri diplomatice, ofensive semnificative împotriva Statului Islamic și revenirea în actualitate a problemei refugiaţilor au captat atenţia internaţională în luna februarie.

Retrospectiva lunii ianuarie

A început era Trump în SUA și în lume La 5 zile după intrarea în anul 2017, oficiali ai serviciilor de informaţii americane afirmau că...

Retrospectivă 2016: Ce s-a întâmplat și ce vom ţine minte

Ce ne-a îngrijorat, ce ne-a încurajat, ce ne-a întristat în 2016? Ce am făcut nou și la superlativ în anul pe care l-am încheiat?

Retrospectiva lunii septembrie

Summiturile și întâlnirile diplomatice au fost constanta lunii septembrie, temele fierbinţi fiind Siria, Coreea de Nord, migraţia și consolidarea Uniunii Europene. La polul opus, ziduri și garduri se ridică tot mai des între diferite ţări ale lumii.

Retrospectiva lunii august

După o lună iulie marcată de atacuri teroriste individuale în Europa, august a fost mai degrabă luna conflictelor diplomatice și militare.

Retrospectiva lunii iulie

Atacuri SI în lanţ, violenţe rasiste, o lovitură de stat și penurie de hrană – iată reperele sumbre ale lunii iulie. Două summituri au avut loc, în încercarea de a se găsi soluţii la nivel politic, militar și economic.

Retrospectiva lunii iunie

Evenimentul marcant al lunii iunie este, fără îndoială, Brexitul. În cadrul referendumului din 23 iunie, cetăţenii Marii Britanii s-au exprimat pentru ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, cu o majoritate de 52%.

Retrospectiva lunii mai

Conflictele armate recente sau istorice, administrarea iresponsabilă a unei ţări bogate şi aducerea populaţiei în pragul foametei sau accidentele tragice au reprezentat o parte dintre subiectele de interes ale lunii mai. Lideri de stat şi de guvern, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile s-au întâlnit în cadrul unor summituri pentru a soluţiona crizele umanitare, corupţia...

Retrospectiva lunii aprilie

Cutremurele au fost constanta nefericită a lunii aprilie – cutremure de pământ puternice, în diferite zone ale lumii, dar și cutremure în elita financiară mondială în urma dezvăluirilor cunoscute drept „Dosarele Panama”.