Sistemul imunitar, o „sabie cu două tăișuri” în faţa tumorilor

277

Sistemul nostru imunitar poate „ataca" tumorile pentru a le distruge, însă, totodată, poate influenţa creșterea cancerului în organism, susţin experţii de la Universitatea din California, San Diego. Efectul ar putea fi provocat de alimentele pe care le consumăm.

„Am constatat că diferenţa de intensitate dintre un răspuns imunitar care stimulează cancerul și cel care îl ucide ar putea să nu fie foarte mare. Acest lucru poate fi surprinzător pentru cercetătorii care explorează două domenii considerate în mod obișnuit diferite: rolul sistemului imunitar în prevenirea și distrugerea cancerelor și rolul inflamaţiei cronice în stimularea cancerelor. Se dovedește însă că sistemul imunitar este o sabie cu două tăișuri”, a declarat coordonatorul studiului, dr. Ajit Varki.

Experţii au ajuns la această concluzie în urma unui experiment efectuat pe șoareci de laborator care aveau o tumoră asemănătoare celei umane, ce acumulează molecula Neu5Gc. Deși molecula nu este produsă de corpul uman, ea a fost regăsită în tumorile oamenilor. Însă Neu5Gc poate pătrunde în organismul oamenilor prin consumul anumitor alimente, anume carnea roșie și produsele lactate, au observat specialiștii anterior.

În cadrul prezentului demers, cercetătorii au introdus anticorpi care să atace molecula, lucru care le-a arătat două fenomene diferite, în funcţie de nivelul de anticorpi introdus. Astfel, în timp ce o doză mare de anticorpi a contribuit la distrugerea cancerului, o doză mică a ajutat tumora să crească. Rezultate similare au fost observate și în alte experimente realizate atât pe tumori ale șoarecilor, cât și pe un model de cancer uman.

Rezultatele obţinute în urma cercetării ar putea deschide noi porţi de cercetare atât în descoperirea cauzelor apariţiei cancerului, cât și pentru dezvoltarea de noi tratamente, ori elaborarea unor metode de prevenire a bolii.

Anterior, experţii au observat că interacţiunea dintre molecula Neu5Gc acumulată în corp și anticorpii produși de sistemul imunitar ca răspuns la această moleculă, produce o inflamaţie cronică. Întregul proces ar putea „influenţa riscul de dezvoltare a cancerului”, puncta coordonatorul cercetării, dr. Nissi Varki.

Foto: stockvault.net